Evenimente, Ultimile Știri — octombrie 12, 2016 at 20:36

In memoriam: Dan Eugen Cristodor

by

Viata este precum o călătorie pentru care avem mii de planuri pentru a merge pe cărările luminate de speranţele şi de visele noastre, pe care încercăm să le facem să devină realitate. Lucrurile mici pe care le facem şi le spunem au mare importanţă în timp ce noi, ne urmăm calea. Un gest frumos poate să ia povara umerilor obosiţi pe drum. Dar, după moarte rămân doar lucrurile bune pe care le-am adunat și înfăptuit  în zilele lasate în urma noastră. Moartea este o mare încercare pentru noi, oamenii, în fața morții suntem egali… plecăm pe rând din această lume, și nu neapărat în ordinea apariției noastre pe acest pământ…

memoriam-cristodor-danAzi, într-o zi tristă de toamnă, s-a stins din viață încet, ca o lumânare, Dan Eugen Cristodor, sau Bebe Cristodor pentru cei apropiați, unul dintre tinerii lideri politici ai comunităţii noastre. Dumnezeu l-a luat la EL chiar dacă a luptat cu voință și tenacitate până în ultima clipă, dar boala grea l-a răpus, lăsând o grea întristare familiei și celor care i-au fost apropiați.

Bebe Cristodor a fost un tânăr ale cărui relaţii cu oamenii, i-au dat  măsura angajamentului faţă de sine însuşi şi lumea în care a trait. Medic stomatolog de succes, lipsit de orice aroganță sau impertinență, considera omenia ca fiind una dintre valorile primordiale. De-a lungul timpului s-a dovedit un om de acțiune, un bun coechipier, dar și un fin psiholog, reușind să se facă ascultat de mai toți PSD-iștii din județul Călărași și să se impună în scurt timp ca lider, câștigându-le și simpatia primarilor PSD din județul nostru.

A fost un tânăr de perspectivă certă, harnic şi devotat, priceput şi onest, având crezul celui tânăr şi inimos că poate mai mult. Încet, încet a făcut dovada caracterului său, devenit omul de bază în partid, drept urmare şi alegerea sa în funcţia de președinte al PSD în județul Călărași și consilier judeţean. Calitățile pe care le-a dovedit Dan Cristodor ca președinte al Organizației județene PSD Călărași nu au rămas fără reverberație la București și, cum de mult timp călărășenii  își doreau un lider de culoare roșie crescut din rândurile lor, iată că dorința li s-a împlinit.

”Am preluat organizația județeană Călărași de la d-nul Dan Șova, în luna aprilie 2014. Înaintea mea a fost d-nul senator Dan Șova președintele organizației județene. Am preluat organizația înainte cu numai o lună înaintea alegerilor europarlamentare și vă mărturisesc sincer că eram puțin speriat, crispat de ceea ce va fi, pentru că într-o perioadă așa de scurtă să preiei o organizație care nu era cotată tocmai bine și să intri în alegeri, nu era un lucru ușor pentru nimeni indiferent de experiența pe care o are”, spunea Dan Cristodor într-un interviu pentru ziarul Argument.

L-am întrebat dacă este conștient că și-a asumat  un risc foarte mare, acesta a răspuns: ”Mi-am asumat un risc foarte mare, de obicei nu îmi place să renunț și îmi place să-mi asum riscuri constructive. Știam că lângă mine am oameni de calitate, oameni pe care mă pot baza, oameni pe care îi cunosc de foarte mult timp și nu prin prisma politicii. Așa cum am zis, cu o lună înainte de alegeri bineînțeles că am încercat să identificăm organizațiile locale din teritoriu unde nu stăm bine, și chiar spun că nu aveam organizații în anumite localități. Împreună cu d-nul Virgil Diaconu, cu d-nul Samoilă, cu membrii biroului permanent județean de atunci, pentru că acum s-a schimbat componența biroului permanent județean, am încercat să găsim soluții rapide pentru a intra în alegerile europarlamentare măcar cu organizații făcute în toate localitățile din județ.”

Acest tânăr a avut cea mai largă susţinere pe care a avut-o vreun PSD-ist de la căderea lui Tărăcilă încoace. Cristodor a fost şi un om deosebit și de aceea mulți din PSD și nu numai, au mers pe mâna lui.

Dintotdeauna a considerat că relațiile interumane se pot consolida la diferite evenimente publice, la diferite acțiuni, acolo unde interacționezi cu oameni de toate categoriile sociale și de unde poți învăța foarte multe lucruri. ”Și chiar dacă nu poți învăța, poți lega o relație de afaceri sau alt tip de relație, chiar și politică”, spunea acesta.

Azi, 12 octombrie 2016, într-o zi tristă de toamnă, ploioasă, s-a stins Dan Eugen Cristodor, un om care mai avea multe de spus și de făcut… moartea unui tânăr este cea mai dureroasă şi inexplicabilă dintre toate, ai vrea să îți  găsești cuvintele dar nu poți, rămâi blocat… de fapt cuvintele ți se par inutile, fără valoare… Oamenii se aşteaptă să le moară părinţii; soţiile ştiu că există mari şanse ca soţii lor să moară înaintea lor. Dar moartea unui om tânăr e împotriva firii. Nu face parte din ordinea firească a naşterii, creşterii şi decăderii. Moartea unui tânăr întoarce lumea pe dos. Este o durere atât de profundă, că nimic nu mai pare să aibă sens sau să conteze. Nu ai cum să te pregăteşti pentru moartea celor tineri, chiar dacă știi că erau în suferință…

Moartea celor apropiați ne schimbă pentru totdeauna. Niciodată nu vom mai fi la fel. Însă această schimbare depinde şi de noi. Fie ne lăsăm doborâţi de experienţă, fie ne călim asemenea oţelului topit în cuptor pentru a se întări şi mai mult când se răceşte. Iată ce spune Părintele Serafim Rose:

„Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi si să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, si mai ales prin pomenirea lor la Liturghie. (…) Nu putem face nimic mai bun si mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, si mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune. Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el si este recunoscător celor care le fac şi este duhovniceşte alături de aceia. “

Pentru cel care a plecat mult prea repede dintre noi, Sincere condoleanțe… Dumnezeu să-i dăruiască pace, linişte şi veşnică odihnă în Împărăţia Sa!

Iar familiei Cristodor, transmitem un gând de alinare și sincere condoleanțe!

Nelu Bălașa și Liliana Manea 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.