Politica, Politici europene — mai 9, 2013 at 11:46

Mecanismul Conectarea Europei reprezinta o solutie europeana la problemele europene

by

ueIn cadrul unei conferinte la nivel inalt desfasurate la Bruxelles, factorii de decizie din mediul de afaceri si din cel politic au sprijinit fara rezerve crearea mecanismului Conectarea Europei, conform propunerii avansate de Comisia Europeana pentru noua perioada de finantare a UE, 2014-2020. Cu un buget de pana la 50 de miliarde de euro, mecanismul Conectarea Europei ar putea deveni un instrument-cheie pentru investitiile de infrastructura cu tinta precisa realizate la nivel european, destinat sa asigure buna functionare a pietei unice si sa stimuleze cresterea sustenabila, ocuparea fortei de munca si concurenta in Uniunea Europeana.

José Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, a declarat: “Avem nevoieJose-Manuel-Barroso- de un mecanism Conectarea Europei ambitios, pentru a investi in cresterea viitoare a Europei si pentru a stimula crearea de locuri de munca. Cetatenii si agentii economici intampina prea adesea obstacole din cauza retelelor de infrastructura incomplete, ineficiente sau pur si simplu inexistente. Prin concentrarea pe infrastructura strategica si caracterul inovator, precum si printr-o autentica valoare adaugata la nivel european, mecanismul Conectarea Europei reprezinta o solutie europeana la problemele europene. Acest lucru a fost recunoscut pe scara larga in cadrul conferintei de astazi si sunt increzator ca acest mesaj va fi auzit si in capitalele statelor membre“.

In cursul evenimentului, vorbitorii si participantii au apreciat caracterul inovator si valoarea adaugata semnificativa generata de mecanismul Conectarea Europei. Acesta ar urma sa contribuie la punerea pe picioare a infrastructurilor strategice care sa ajute Europa „sa fie competitiva si sa creasca” in contextul mondializarii, in acord cu strategia Europa 2020 si cu recent convenitul Pact pentru crestere.

Participantii au fost de acord ca, in lipsa acestuia, multe dintre investitiile necesare in infrastructurile de transporturi, energie si internet din UE nu s-ar putea realiza la nivel strict national. Acest lucru este cu atat mai valabil in conditiile crizei in curs, care face mai dificile, de exemplu, creditele bancare pentru investitii in infrastructura. Majoritatea participantilor se asteapta la investitii private semnificative gratie instrumentelor financiare inovatoare aferente mecanismului Conectarea Europei, cum ar fi obligatiunile de proiect, precum si orientarile si planificarea pe termen lung oferite de mecanism.

Multi dintre acestia au atras atentia asupra unor proiecte de infrastructura care beneficiaza de sprijin din partea UE, care demonstreaza in mod clar beneficiile si valoarea adaugata a investitiilor in infrastructura la nivelul UE, cum ar fi, de exemplu, recent inaugurata magistrala electrica care face legatura dintre Irlanda si Regatul Unit sau compresoarele care permit inversarea tranzitului prin conductele de gaz din statele membre din Europa Centrala si de Est.

Retelele transeuropene de mare performanta, sustenabile si interconectate in mod eficient au fost considerate esentiale pentru functionarea deplina a pietei unice din UE si pentru tranzitia catre o economie mai sustenabila, cu emisii reduse de carbon.

Anumiti participanti au subliniat, de asemenea, raportul de complementaritate dintre politica de coeziune a UE si mecanismul Conectarea Europei, subliniind in acelasi timp importanta politicii de coeziune pentru intarirea competitivitatii intregii Uniuni Europene.

Participantii au fost de acord ca mecanismul Conectarea Europei reprezinta o expresie concreta a unui nou mod de gandire si un parteneriat care va aduce, in egala masura, beneficii la nivelul tuturor statelor membre, atat cetatenilor, cat si agentilor economici, deoarece conexiunile mai bune ar usura activitatile economice si deplasarile, ar ameliora competitivitatea, ar creste posibilitatile de afaceri si securitatea energetica si ar transforma economia europeana intr-o economie mai ecologica.

Multe voci au exprimat dorinta ca sprijinul hotarat de care s-a bucurat mecanismul Conectarea Europei in cadrul acestui eveniment de nivel inalt sa poata mobiliza si alti factori interesati si de decizie importanti si sa poata avea o influenta pozitiva in cursul negocierilor dinaintea Consiliului European extraordinar din 22-23 noiembrie 2012, dedicat cadrului financiar multianual.

Context:
In urma propunerilor pentru cadrul financiar multianual din 29 iunie 2011, Comisia a inaintat la 19 octombrie 2011 proiectul de regulament privind mecanismul Conectarea Europei. Negocierile sunt in curs la nivelul Consiliului si al Parlamentului European.
Consiliul European din iunie 2012 a ajuns la un acord in privinta Pactului pentru crestere economica si locuri de munca, care include eliminarea barierelor din interiorul pietei unice si care mentioneaza explicit sectoarele aflate in centrul mecanismului Conectarea Europei: transporturi, energie si internet. In cadrul Consiliului European s-a convenit, de asemenea, lansarea imediata a unor obligatiuni de proiect pilot.

Conferinta de astazi a fost organizata de Comisia Europeana. Au luat cuvantul urmatorii vorbitori:
Andrus Ansip, prim-ministrul Estoniei
Efthemios Flourentzou, Ministrul Comunicatiilor si Lucrarilor, Republica Cipru
Amalia Sartori, deputat in Parlamentul European, Presedintele Comisiei pentru industrie, cercetare si energie din PE
Adina Ioana Valean, deputat in Parlamentul European, raportor pentru mecanismul Conectarea Europei
Wolfgang Kopf, prim vicepresedinte pentru probleme publice si de reglementare, Deutsche Telekom
Maciej Witucki, presedinte, Polish Telekom
Marc Hamy, director general, AirbusProSky
Dermot Byrne, director general, EirGrid
Pierre Mongin, presedinte si director general al Groupe RATP
Scott Dickens, director la nivel mondial pentru piete de capital structurate, HSBC Bank
Paul O’Neill, director la nivel mondial pentru energie, Allianz Global Corporate and Specialty

Participantii au provenit dintr-o plaja larga de domenii, inclusiv din sectoarele in cauza – transporturi, energie si internet. Printre organizatiile si firmele reprezentate s-au numarat Banca Europeana pentru Investitii, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Orange France Telecom, ThyssenKrupp, Telefónica, British Telecom, Siemens, Deutsche Bank, Alcatel-Lucent si Renault.

In afara de presedintele Barroso au mai participat urmatorii membri ai Comisiei Europene: vicepresedintii Neelie Kroes si Siim Kallas, precum si comisarii Johannes Hahn si Günther Oettinger.

Sursa: Comisia Europeana

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.