Magda Ștefan: LTME este o echipă grozavă, în care mi-am dorit din tot sufletul să ajung!

by

Portret de Dascăl: Magda Ștefan, doamna cu har din LTME, care insuflă copiilor dragostea pentru cărți și mai ales pentru citit.

Dragii mei, iarăși am o misiune grea! Eu, neinițiata, novicele poate, în mânuirea cuvintelor, trebuie să potrivesc cuvinte îmbrăcate în haine frumoase, elegante, de gală, și să vorbesc despre un profesor de română. Și asta, vă rog să mă credeți, chiar nu este o sarcină ușoară… a fi meșter în cuvinte potrivite, nu e tocmai la îndemâna oricui, dar mulțumesc cerului de fiecare dată când sunt momente ca acestea, că am avut privilegiul și onoarea de a fi fost un învățăcel studios al d-nei prof. Vâlcea și a d-lui profesor Nicolescu. Datorită lor, azi am curajul să încerc să mânuiesc condeiul și să vă zugrăvesc în cuvinte portretul unui dascăl și al unui om deosebit, care iubește, divinizează și respiră limba română prin toți porii… pe d-na profesor Magdalena Cornelia Ștefan.

magda stefanAcest OM, este acel tip de profesor cald, care trebuie să rostească o singură frază, și te-a fascinat… O doamnă cu har, un om care s-a născut cu misiunea de a nu lăsa să moară literatura, unul dintre acei profesori din spatele performanțele elevilor… Magda Ștefan este un om modest, este acea persoană care le permite elevilor să fie creativi și care spune că, ”puterea și recompensa vine din lucrurile mici”…în condițiile în care dânsa, realizează lucruri mari și însemnate, marcate pentru totdeauna în viața generațiilor care i-au trecut prin mâini și prin suflet în cei 19 ani de muncă ca și dascăl.

D-na profesor de limba și literatura română Magda Ștefan, pentru aceia dintre d-voastră care nu o cunosc, face parte din minunata familie a Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu” Călărași, din anul 1997. Este licențiată a Facultății de Litere din cadrul Universității București – Secția Română-Franceză, face parte din echipe de lucru în cadrul catedrei, dar și în proiecte interdisciplinare. Este demn de menționat faptul că, în 2007 a realizat proiectul „Ziduri și porți”, iar creativitatea Magdei Ștefan a fost recunoscută, proiectul fiind inclus în campania națională împotriva discriminării rasiale inițiată de Ministerul Educației. Anul acesta, o altă realizare remarcabilă și demnă de consemnat, este participarea la Simpozionul Internațional dedicat lui Grigore VieruChișinǎu, 2016, cu lucrările ”Apocalipsa după Vieru” și ,”Grigore Vieru sau Nașterea și Botezul Lumii”.

Dar, pentru a pătrunde în universul acestei doamne care insuflă copiilor dragostea pentru cărți și mai ales pentru citit, vă las să lecturați frumoasa conversație avută cu un dascăl care iubește în cel mai sublim mod, deopotrivă, atât școala cât și copiii.

Liliana Manea: Mereu spun că îmi place să cunosc oamenii din spatele performanței, din spatele premiilor obținute de elevi. Premiul, din punctul meu de vedere, este o încununare a muncii tandem-ului profesor-elev. Toată lumea se laudă cu premii la națională, cu competiții, dar nu știu câtă muncă este și câtă răbdare este… De aceea, mi-ar face plăcere și sunt curioasă totodată, să aflu direct de la sursă, cine este d-na profesor Magdalena Cornelia Ștefan?

Magda Ștefan: Adevărata competiție este cu tine, să fii cu fiecare clipă mai bun. Mi-ar plăcea să cred că merit eticheta de om, sau mă rog, mă aflu în căutarea acestei urme de existență, care înseamnă de toate. Încerc să-mi fac meseria cu răbdare, sinceritate şi cu onestitate, copii nu te iartă dacă minţi, văd falsul imediat, te recunosc drept impostor, şi mai ales, îmi doresc foarte mult să reuşesc să-i iubesc foarte mult mereu… pentru că de aici vine şi răbdarea şi afecțiunea şi curajul de a le face unora bine, chiar împotriva voinței lor. Nu mă refer că faptul că le limitez opţiunile dramatic sau că le pun în faţă “asta n-ai să poţi să faci”… în vocabularul meu de profesor nu există idea că un copil nu e capabil să facă ceva. Dar în clipă în care îl vezi risipindu-se, eu cred că eşti dator să-i dai o linie, o direcţie.

Liliana Manea: Copilul are nevoie în viaţă de ghidaj în viață.

Manta Ştefan: Absolut, numai că ghidajul acesta încerc să-l fac sub forma unui parteneriat. Niciodată nu vreau să le spun copiilor “uite, eu aşa am făcut, fă că mine”, ci “hai să descoperim împreună ce poţi, îţi demonstrez că ştii mai mult decât îţi imaginezi”… cred că e esenţial să-l ajuţi să se descopere pe sine, ca om, şi să nu-l bagi într-o ”clasă”. Spre deosebire de colegi mei care predau ştiinţe exacte, mă feresc să încadrez exemplarele în clase şi în familii, mă bucur de individualitatea fiecăruia, şi descopăr tot felul de combinaţii surprinzătoare.

Liliana Manea: Creativitatea diferă de la persoană la persoană, în funcţie de personalitate.

Magda Ștefan: Absolut. Plus că eu ador diversitatea lor, îndrăzneala lor de a fi diferiţi, cea pe care o mai au la vârstă lor, ei îndrăznesc să spună ceea ce cred dacă le dai şansa, dacă nu, şi-o creează singuri, şi apoi, aici vine dificultatea aceea, de cum te raportezi tu la libertatea pe care şi-a luat-o el. E un curaj să le dai voie să spună sincer ce cred, e un curaj să le dai voi să fie obiectivi şi exigenţi, eu așa cred… şi le suntem datori cu foarte multe. Niciodată nu i-am privit ca pe ”idiotul din faţa mea care nu ştie ce ştiu eu, niciodată, deşi am avut parte de asemenea oameni în viaţă mea de şcolar.

Eu cred că un copil este ca o bucată de marmură. Citeam despre Michelangelo în copilărie și în cartea respectivă, se povestea că Michelangelo privea fiecare bucată de marmură în lumina răsăritului de soare pentru a-i vedea punctele cu densitate mai mare şi cu densitate mai clară, şi în felul asta statuia se impunea, nu puteai s-o desenezi aşa cum ţi-ar fi plăcut ţie, ci aşa cum te lasă marmura s-o sculptezi… cam aşa sunt şi copii noştri azi. Trebuie priviţi în lumina răsăritului, de multe ori sunt prea lucizi, sunt frumoşi, curaţi, cu toate accidentele nefericite ale vârstei, şi dacă le găseşti desenul şi îi ajuţi să se scuture de tot ce-i în plus şi să se găsescă, e foarte frumos.

Liliana Manea:  Limba Română și comunicarea sunt importantă.

Magda Ștefan: Datoria de a comunica în mod eficient şi de a înţelege ceea ce citeşti, este esenţial pentru om, indiferent de meseria pe care o ai. Şi, până la urmă este vorba de eficiența ta ca individ, indiferent ce vei dori să comunici, trebuie să comunici adecvat, pentru că altfel nu obţii ceea ce ţi-ai propus. Iar dacă nu ştii să citeşti ceea ce spune celălalt, eşti complet pierdut în lumea asta. Cartea este un fel de matrice a lumii, cred eu.

Liliana Manea: Probabil cărţile, sunt cel mai bun lucru creat de oameni, cu toată esenţă lor paradoxală că brusc te scot din realitate și te aduc la realitate. Și asta, de fapt e frumusețea cărților.

Magda Ștefan: Așa cum zicea Platon despre scris, că pentru memoria noastră a fost şi leacul şi pierzania, pe de o parte ce ai scris îţi rămâne acolo, nu mai eşti obligat să-ţi memorezi.

Domnul profesor Mitră spunea odată, citândul pe Noica, despre faptul că ”există închideri care închid şi închideri care deschid”, şi dădea exemplu clanţa versus bibliotecă. Și eu încerc să le spun copiilor despre libertate, pentru că nu putem trăii fără libertate… despre libertatea pe care ţi-o da cartea, îţi poţi imagina locurile şi oamenii cum vrei.. Cartea este un obiect foarte interesant. Fără carte nimic nu funcţionează, și înţelegem prin ea toată literatura ştiinţifică şi tehnică.

Liliana Manea: Generaţiile se schimbă precum anotimpurile, se adaptează. Cum vedeţi relaţia profesor-elev astăzi, comparativ cu anii din urmă?

Magda Ștefan: E mai complicat. Părerea mea este că pe vremuri era unilaterală, profesorul era privit că un distribuitor de date, elevul era privit că un fel de receiver… trebuia să ştii multe şi de toate, nu ne-au făcut rău deloc, pentru că acea cultură generală pe care o formau, a fost baza flexibilităţii noastre și care ne-a ajutat să facem față schimbărilor uluitoare… Eu nu cred în idealul educaţional de azi care îi obligă pe elevi să se ducă pe o nişă, sunt de acord cu idea că trebuie să fii un profesionist şi că trebuie să stăpâneşti foarte bine domeniul pentru care eşti pregătit.

Este exact ca un castel pe nisip, dacă nu are ceea ce-i trebuie. Noţiunile elementare din fiecare disciplină sunt un fel de cărămizi care se sprijină reciproc. Nu putem unul fără celălalt. Mă doare faptul că orarul de azi al copiilor este alcătuit că o sumedenie de cutiuţe, ai cutiuţă de matematică şi învaţă ceva se termină ora, vine pauză şi pune capacul, ora următoare are biologie şi iar învaţă ceva şi iar pune capacul. Eu le spun că trebuie să scăpăm de capacele astea şi să ne dăm seama aşa că într-un fluid, ca o supă primordială. Dacă ştii fizică ştii de ce venele din zona picioarelor au tot felul de supape care ne împing fluxul de sânge către inima pentru că altfel se duce în jos gravitaţia, înţeleg cum funcţionează fluxurile electrice în creier, dacă ai înţeles asta şi activezi zona vorbirii te duci şi la psihologie şi la română şi la tot ce vrei. Dacă am reusi să-i tratăm aşa, ar fi genial, acolo ar trebuii să ajungă şcoală românească.

Liliana Manea: Acesta este un ideal.

Magda Ștefan: Merită să mergem către el cu conştiinţa că nu o să-l putem atinge niciodată. Contează că vom fi mai buni cu fiecare zi care trece, contează că mai faci un pas înainte.

Azi e mai complicată relaţia profesor-elev pentru că ei au de la noi alte aşteptări, îndrăznesc să ne privească din tot felul de unghiuri şi în tot felul de ipostaze. Sunt mai curajoşi decât eram noi, și asta le dă şi frumuseţe şi coloană vertebrală… şi ne obligă foarte mult, ca noi să facem pasul către ei. Devenim din ce în ce mai mult tovarăşi şi nu călăuze, aşa mi se pare mergem lângă ei, umăr la umăr, descoperim împreună.

Liliana Manea: Şi este mai greu să le menţii interesului acestor copii?

Magda Ștefan: Absolut, dar asta ne dă valoare, asta ne dă măsură, pentru că ei ştiu deja ce vor. Eu sunt nebuna cu cărţile într-o lume în care totul este mouse, tastatura, link-uri, etc. Să aduci cartea în lumea asta este o treaba foarte dificilă, şi atunci apar acele compromisuri… faci tu doi paşi spre ei ca să-i tragi spre lumea ta, te copilăreşti, încerci să cauţi cărţi pe gustul lor, pentru că odată trezit microbul se vor îndrepta şi spre literatură adevărată, dar trebuie pregătiţi… nu cred că sunt nici mai slabi, nici mai superficiali, nici mai răi, sunt furaţi de mirajul lumii în care trăiesc ei.

Eu mai fac câte o ”ticăloşie”, mă apuc să le povestesc câte o carte şi o las în punctul culminant. Dar altfel n-ai cum să le stârnești curiozitatea, și dacă îţi lipseşte curiozitatea eşti mort în tot… şi în a experimenta gusturi şi în a vedea locuri, un om care nu mai are îndrăzneala de a privi după perdea către lumea din afară, e captiv.

ltmeLiliana Manea: Ce înseamnă Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” pentru d-voastră?

Magda Ștefan: Este o echipă grozavă în care mi-am dorit din tot sufletul meu să ajung. Am cunoscut prima dată liceul Eminescu în postura de studentă, am venit în practică pedagogică aici şi lucrul care m-a mirat foarte tare a fost atmosfera asta caldă, pe care n-o văzusem în altă şcoală. În ’95 -’96, în anul 2 sau 3 am venit să fac practică pedagogică dintr-o întâmplare foarte ciudată a vieţii, eram aproape de domiciliul părinţilor mei. Eu am învățat la Școala 10 şi am adorat-o pe doamna mea profesoară, d-na profesor Vâlcea, care m-a făcut să îndrăgesc meseria aceasta, şi studentă fiind, am prins drag de liceul acesta. La toate astea, s-a mai adăugat un ingredient, pe atunci era director adjunct domnul prof. Vasile care făcea echipa cu domnul prof. Petronel, care mi-a zis: “Nu vrei să vi la noi în şcoală când termini?”… iar eu i-am spus “Sigur că vin!”

Apoi am venit în’97 prin concurs, a fost singurul loc pe care îl luam ca și opţiune, eu nu vroiam să fiu în altă parte. Am fost întâmpinată de colegi într-un mod absolut neaşteptat şi recunosc că m-a ajutat foarte mult d-na Deculescu, de la care am învăţat foarte multe, inclusiv meserie. Ieşisem din facultate ştiind multe, dar mai puţin meserie, deoarece singurul lucru pe care te puteai baza în faţă copilului este dorinţa ta de a face bine, să nu greșești. Experienţă mea de elev şi de student mi-a arătat că, dacă un profesor nu ştie să ajungă la mine, îmi limitează opţiunile de viaţă. De aceea port pe umeri o uriaşă responsabilitate, pentru că știu, că tot ceea ce fac eu are ecou în conștiința lor, în viața lor.

Mi-a plăcut foarte tare atmosfera de aici, suntem o echipa grozavă, mi-ar plăcea să ne vedeţi în acţiune, la bune şi la rele. Suntem împreună şi când unii dintre noi au o inspecţie, şi când are unul are o bucurie în familie, dar şi la necaz. Îmi place foarte tare faptul că reuşim să ne înţelegem şi să ne respectăm indiferent de disciplina pe care o predăm. Se creează cumva, fluidul acela la care visez şi este foarte interesant cum se coagulează generaţii diferite, oameni cu temperamente diferite.

Liliana Manea: Reuşiţi pentru că de fapt toţi aveţi aceeaşi misiune, şi aţi înţeles faptul că toţi sunteţi aici având acelaşi scop. Și aţi avut anumite standarde morale.

Magda Ștefan: Să ştiţi că mi-a plăcut aerul ăsta firesc. Ne-am dorit tot timpul să fim foarte buni, dar nu cu orice preț. Întotdeauna, în toate competiţiile, am fost fairplay cu riscul de a ne pune la un moment dat într-o poziție nefavorabilă. Da, am avut standarde morale la care nu am renunţat cu sub nicio formă, şi la care s-a adaptat fiecare individ care a intrat în colectivul nostru. Probabil că și copiii sunt atrași de asta. Este vorba de excelenţa umană, mai preusu de excelenţa prin muncă, mie aşa mi se pare.

Liliana Manea: Şi este un mare lucru, ţinând cont de ce este în afara școlii.

Magda Ștefan: Da, îmi văd colegii, mă uit cu respect la colegii mei, mai ales la cei de-o anumită vârstă care au făcut şcoală multă şi bună, dar şi la colegii mai mici decât mine, pe care îi admir pentru îndrăzneala de a alege o asemenea meserie având în vedere contextul social nu tocmai favorabil. Îşi fac treaba firesc, știți… așa cum înfloresc caișii… nu au nevoie neapărat de aplauze, ei îşi fac treaba… şi pe urmă, inevitabil apare fructul.

Știu, sunt sigură de fapt, în jurul meu am oameni de vocaţie şi sunt absolut încântată şi recunoscătoare că viaţa m-a adus într-o asemenea echipă.

Liliana Manea: Oricum ce s-a întâmplat cu LTME este un lucru remarcabil, el a fost la constituţia sa liceu teoretic, dar atâţia ani de zile în care a fost liceu industrial de construcţii în care elevii care nu luau la un liceu bun, erau aruncaţi aici sau la alte licee mai puţin bune, dar cu toate astea, aici au fost anumiţi oameni care au păstrat un anumit spirit, de fapt asta ar trebui subliniat foarte mult. Se pare că acum, la aniversarea celor 50 de ani, spiritul din acest liceu a rezistat şi și-a păstrat aceleași valori morale, indiferent prin câte variaţiuni a trecut.

Magda Ștefan: Şi cu fiecare zi dacă am putea să fim mai buni ar fi minunat. Spiritul acela a făcut ca din acel liceu industrial să renască și să devină ceea ce e azi. Inclusiv această competiţie între noi și Știrbei este foarte plăcută, pentru că ne obligă şi pe noi şi pe ei să fim foarte buni în ceea ce facem. E foarte bine aşa!

Liliana Manea: Asta nu poate face altceva decât ca totul să fie în beneficiul copiilor. Aici în LTME dar și în Știrbei Vodă, încă persistă spiritul acela competitiv pozitiv, frumos și elegant.

Magda Ștefan: Este o şansă extraordinară pentru fiecare. Gândiţi-vă că totuşi, într-un oraş mititel, ce bază de selecție extraordinară avem, comparativ cu Bucureştiul sau Braşovul, şi ce copii frumoşi şi deştepţi avem.

magdalena stefanLiliana Manea: Copii încă se conduc după instinctul ăla primar şi au partea aceea îngerească nealterată de noi şi de lume. Sunt copii cărora le place să înveţe foarte mult, şi sunt copii cărora nu le place atât de mult învăţatul. Eu consider că este greşit sistemul din acest moment, pentru că dacă un copil vrea să facă o şcoală profesională trebuie lăsat s-o facă, poate că devine genial în meseria pe care și-a ales-o, nu trebuie obligat să urmeze liceul.

Ce părere aveţi despre programele de învăţământ? Eu nu mai recunosc manualele de română, parcă au dispărut toţi scriitorii de valoare ai ţării.

Magda Ștefan: Programele sunt făcute de nişte oameni care au pierdut contactul cu realitatea, părerea mea. Acești oameni nu înţeleg că un copil din ziua de azi stă 7-8 ore pe zi la şcoală şi vine acasă, mănâncă, dacă are noroc se odihnește, dacă nu… mai are de învățat pentru a 2-a zi la încă 7-8 materii. Este o avalanşă de noţiuni şi un standard ridicat, încât trebuie schimbat ceva urgent. Mie începe să-mi fie frică de schimbările astea. Am senzaţia că-i atât de încărcată programa încât am pierdut esenţa, noi nu mai citim, noi nu învăţăm cum e perspectiva narativă în roman. Să vezi că este un narator subiectiv adică să vezi lucrurile din perspectiva unui om şi atunci n-ai tot tabloul. De exemplu în romanul ”Ion”, naratorul acela la persoană a III-a, ştie tot cei în sufletul fiecărui personaj şi ţi-l expune, şi atunci tu eşti un fel de Zeu care judecă totul. Asta este elementar, dar restul sunt o grămadă de detalii din cauza cărora nu se vede esenţa, şi copii pierd plăcere lecturii și au și un fel interesant de a vedea lucrurile.

Pe vremea noastră, când ni se dădea foarte mult de lucru, făceai din acele lucruri cât de mult puteai. Ei au un alt mecanism, dacă e foarte mult înţeleg că nu vor face tot, şi atunci aleg să nu mai facă nimic.

Liliana Manea: Mai există fișele acelea pe care trebuia să le facem noi?

Magda Ștefan: Depinde de profesor. Noi, am schimbat puțin paradigma. De câţiva ani activăm în clubul naţional de lectură ”Art”, în care copii primesc jurnale de lectură, iar jurnalele acelea ei consemnează inpresiile lor de cititor şi mai puţin ce au reținut ei din conţinutul cărţii. Frecvent par întrebări de genul: “Cum ţi s-a părut? Dar tu cum ai face-o? Îţi imaginezi o situaţie în are ai putea să fii pus în situaţia personajului? Cum ai rezolva-o?” Şi atunci apare câştigul mare al copilului care empatizează cu personajul, și cartea pentru el devine o aventură, nu mai e o temă, totul este mult mai viu şi mult mai dinamic, iar copii adoră asta. Plus că respectivele cărţii sunt cărți foarte bine cotate la festivaluri internaţionale de profil, primesc premii prestigioase de literatura.

club de lectura artNe lipsesc pe alocuri tiparul clasic al descrierii şi al naraţiunii pe care încă îl verificăm la examene, dar aici ține de noi, pentru că venim și completăm. Eu cred că dacă eşti prieten cu un copil şi el înțelege ceea ce vrei tu să faci cu el, care este pe capătul drumului, eu cred că el va merge cu tine pe acel drum. Nu îi spui ”fă asta pentru că spun eu”, ci ”fă asta pentru că îţi trebuie ţie” și ”uite cum trebuie să faci”, este foarte important. Poți chiar să ai curajul uneori să-l laşi să aleagă. De exemplu, dacă nu îi place romanul istoric, de ce să-l oblig? Pierd în el un potenţial cititor, trebuie văzut ce vrea să încerce să citească, și lăsat să prindă microbul.

Este foarte greu, este ca un dans pe sârmă deasupra unor prăpastii. Cititul a devenit inamicul public nr.1, tocmai pentru faptul că a fost impus multă vreme, cu disperare.

Liliana Manea: Ei au la dispoziţie calculatorul, care le oferă o informaţie, dar pe timpul nostru, singura sursă de informaţie era cartea, biblioteca, şi clar trebuia să citeşti sute sau mii de pagini, indiferent ce era, trebuia să citeşti. Consider că nu ne-a dăunat grav sănătății cititul, eu spun că mai mult dăunează calculatorul folosit prost și în exces. Copiii, tinerii, nu mai știu să vorbească și să scrie corect gramatical, te îngrozești. A citi, înseamnă exercițiu și antrenament al minții.

Magda Ștefan: Le povesteam elevilor din clasa a VII-a că eram fascinată de lume, şi că noi nu puteam călători, nu aveam nici vize, nici bani, şi atunci citeam… de exemplu, despre America pe care o văzusem în serialul Dallas. Am găsit-o într-un jurnal de călătorie se numea “America ogarului cenuşiu”, şi am citit despre America de la est la vest, dar am cunscut-o și am văzut-o prin ochii acelui scriitor. Cartea era singură sursă de informaţii, acum ei au mai multe şi de aici vine dificultatea. Eu cred că asta ne obligă să fim tot mai creativi şi tot mai îndrăzneţi, să ne apropiem de ei. E o provocare.

Liliana Manea: Provocările de obicei înseamnă progres.

Magda Ștefan: Aşa cred şi eu. Noi, în acest liceu chiar nu ne putem plânge de copii răi, nu e nimeni needucat. Noi lucrăm sub formă de proiecte şi iarăşi este o chestie care ne ajută. ”Împachetăm” frumos ceea ce le trebuie, în ambalaje foarte drăguţe şi le dăm tot felul de rute ocolitoare care duc inevitabil spre acelaşi lucru, dar în felul lor. De exemplu, îl pot descoperii pe Brâncuşi prin excursie, şi ei nu sunt răi, vibrează la asta, lucrăm de ani de zile sub formă acestor proiecte.

Încercăm să cultivăm în ei bunătatea, pentru că în general noi avem copii cu tot ce le trebuie şi uneori uită să preţuiască ceea ce au. Și atunci, avem de ani de zile acel proiect de voluntariat “Dăruind vei dobândi” cu grupul şcolar de la Sărulesti. Copii dau ce le prisoseşte, şi cred că învaţă că nu trebuie să ai o situaţie financiară foarte bună pentru a fii generos, este suficient să rupi mărul în jumătate şi să-i dai şi celuilalt, că îți ajunge şi jumătate, şi vei fii răsplătit prin bucuria acelui copil care a primit în ghetute ceea ce aştepta de la Moş Nicolae.

Copii vibrează la lucruri, chiar nu avem motive să ne plângem, avem nişte copilaşi extraordinari.

Liliana Manea: Ce alte proiecte frumoase mai aveți?

Magda Ștefan: Acum, în perioada asta suntem foarte bucuroşi cu toţii, am îndrăznit să mergem la Chişinău și sperăm că va deveni o tradiție a școlii, pentru descoperirea unui nou autor, Grigore Vieru. E o îndrăzneală pentru noi, ne lipseşte o bibliografie serioasă şi atunci noi avem şansa de a fi foarte creativi, plus că receptăm un poet dintr-un alt spaţiu cu sensibilitatea acestuia, şi atunci provocarea este dublă. Ne-au venit de acolo nişte ecouri extraordinar de frumoase, au fost impresionaţi de felul nostru de a-l vedea pe Grigore Vieru, și copiii sunt foarte bucuroşi că le-am dat şansa asta. Încercăm să-i ”dezmărginim”, pentru că altfel şcoală ar deveni o rutină plictisitoare. Trebuie să-i atragem, pentru că ei au nevoie.

Liliana Manea: Iubiți copiii, asta e clar, și mai mult, chiar vă pasă de ei și pe plan intelectual dar și sufletesc. Aveți dragoste și vocație pentru meseria de dască, indubitabil. Dar, de unde atâta energie creatoare?

Magda Ștefan: Pentru a reuși cu copiii trebuie să fii puțin actor, trebuie să laşi la poarta şcolii toate poverile tale de om, pentru că aici trebuie să fii dascăl, ei n-au nici o vină că eşti supărat, că eşti obosit sau că eşti bolnav… ei te aşteaptă cu bucurie, te uiţi în ochişorii lor şi îţi iei de acolo o putere fabuloasă.

A fost ziua mea şi copiii mei mi-au făcut cadou un borcan cu “Amintiri de Neînlocuit”. Ei au văzut bunătatea și faptul că îți pasă de ei și îi iubești, chiar dacă îi cerți… tocmai pentru că-i iubești îi cerți și impui exigențe. Fără exigențe mediocritatea este criminală. Trebuie să fim realişti, nu îi ceri unui copil ceea ce n-ar putea să facă, trebuie să le dăm voie să fie geniali în ceea ce le place, aici este şi ideea acestor proiectele pe care le facem, îi ajută să-şi descopere câte ceva.

ltme1Am avut copii care au ajuns actori sau regizori, alţii îmi calcă urmă, toți sunt copii frumoşi, trebuie doar să le dai încrederea în ei. Am şi copii care lucrează în lumea cărţii, la Humanitas, în jurnalism, Valentina Chiriță de la ” Observator Cultural”… avem copii de toate culorile şi de toate formele, ne mândrim cu ei, de la Nassa şi până în Japonia, e plină lumea de absolvenţi extraordinari de la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”. Cred că nu există vreo ţară în care să nu existe din partea noastră cel puţin un exemplar. Ei sunt produsul şcolii noastre, nu am meu, dar eu mă laud cu colegii mei şi sunt flatată de asta.

Liliana Manea: Cunoștințele de bază ale unui copil se creează în clasele I – XII, după aceea este “hai să devin geniu în ceva” . Facultatea, masteratul, doctoratul, etc, sunt următorii pași, dar în clasele I – XII sunt dobândite cunoștințele generale de bază, care te vor ajuta cât timp vei supraviețui pe acest pământ. Aici aveți tot pachetul, vă formați copii candidați perfecți la excelență, prin propriul laborator. Aici chiar se face carte cu adevărat. 12 ani de zile copii ăştia stau aici, în şcoală asta, sunt ca într-o familie.

Magda Ștefan: Să ştiţi că la noi chiar se face carte, iar doamnele învăţătoare sunt excepţionale… Avem copii care au stat la noi 12 ani, iar acum mă sună din facultate şi-mi spun că aveam dreptate, că acolo nu-i corect cum se procedează. De regulă eu îi am câte 8 ani, predând şi la gimnaziu şi la liceu… le ştiu toate secretele, bine, cât mă lasă ei, nu calc cu bocanci… atât cât se deschide sufletul lor spre mine, e foarte bine… le sunt alături cât pot şi atât cât îmi permit ei.

Suntem o mare familie. De asta îmi place teribil de mult şcoala asta, cam aşa sunt toţi oamenii de aici şi colegii ceilalţi care vin noi, se adaptează foarte repede. Suntem o mâna grozavă de oameni care se iubesc, se ajută şi se respectă, chiar şi când nu sunt de acord. Spiritul acestui liceu nu o să moară niciodată. Nu suntem falşi, ne asumăm cu bune şi cu rele toate meandrele acestui destin al nostru, şi când am avut momente când am regresat, ne-am întrebat de ce, şi am încercat să facem mai bine, nu am căutat vină în exterior.

Liliana Manea: Ați dovedit că dacă se vrea, se poate! Nimeni nu te împiedică în viaţa asta să devii cineva, nu există o reţeta pe care trebuie s-o urmezi ca să fii un om extraordinar. Trebuie doar să-ți explorezi și să-ți experimentezi posibilitățile pe care viața ți le oferă. Poți fi genial într-un domeniu despre care nici habar nu aveai.

Magda Ștefan: Da, dar vedeţi cât de important este rolul nostru? Nu trebuie să le dai voie să renunțe, nici să fie mediocri, nu trebuie să-l lași să piardă ce are. Dumnezeu nu lucrează cu matrița, pentru că în fiecare dintre noi este unic.

Liliana Manea: Pentru copii trebuie să te zbaţi, pentru că aici a fost o mare zbatere, aici a fost și este o luptă continuă, pentru a scoate din acești copii tot ceea ce au mai bun. Trebuie să vrei şi să scoţi din omul din faţă ta tot ce are mai bun, nu tot ce are mai rău… răul din om îl scoţi foarte uşor. Trebuie să scoatem tot ce este mai bun, pentru că uiţi şi de oboseală şi de efort şi de absolut tot.

Magda Ștefan: Fiecărui profesor i se potriveşte un anumit gen de elev, o cauză, important este să fii bun şi să-ţi pese. Şi ne întoarcem de unde am plecat, la har și la vocaţie.

Liliana Manea: Omul este materia cea mai bună de pe fața pământului, are toate ingredientele necesare ca să reușească, dar depinde noi ce facem cu ele. Trebuie să ai curaj să visezi, să vrei și să ai un scop. Şi chiar dacă nu îți atingi visul, toţi paşii făcuţi spre îndeplirea lui, te fac mai bun pentru că ai un scop. Și cred că este un lucru frumos ca un copil să poată să te descopere pe tine, profesor, cu părţile tale bune şi cele mai puţin bune, pentru că el atunci se deschide.

Magda Ștefan: Iar defectele pe care copiii ni le descoperă şi ne văd luptându-ne cu ele, îi învaţă că viața este o luptă şi are îndrăzneala de a răspunde, de a spune ceva. Profesorul trebuie să fie credibil în fața elevului, înainte era omul din spatele catedrei, cel care impunea. Acum profesorul și elevii formează o echipă. Asta s-a schimbat și asta este provocarea sistemului educațional de azi. Dar, din păcate echipa apare doar la nivelul școlii, mai sus de școală nu. Din păcate ne-au blocat în sistemul ăsta care nu ne duce nicăieri.

Liliana Manea: Capii sistemului ar trebui să-și recunoască limitările, și să accepte că acolo, jos, încă mai există nişte oameni care au exerciţiul unui angrenaj care a funcţionat. Asta înseamnă evoluţie, asta înseamnă să fii om, să recunoşti, să-ţi recunoşti putinţele, să-ţi recunoşti neputinţele, și să lupţi cu ele… și să pui umărul la remedierea lui sau la schimbarea sa din temelii.

Magda Ștefan: Dar câtă frumuseţe este în umilinţa asta de a recunoaște că nu ştii şi de a cere cuiva ajutorul. Pe lumea asta există oameni care tac şi fac şi se văd, rezultatele lor se văd, asta este foarte important că dacă omul îşi face treaba acolo unde este pus este o victorie. Sistemul este imperfect, dar este perfectibil. Vă mulțumim pentru ceea ce faceți pentru noi, am fost puși ușor în penumbră multă vreme, dar am așteptat, cu răbdare…

Liliana Manea: Dar, v-a venit rândul să ieșiți în față cu toate realizările obținute prin strădanie și perseverență. Timp de două luni vom duce această campanie de mediatizare a binelui, a frumosului și a excelenței aici la LTME. Consider că în modul acesta mulțumesc public oamenilor care m-au ajutat să fiu om, profesorilor mei și nu numai, pentru că au donat ani din viață pe altarul școlii călărășene, formând mintea și sufletul a nenumărate generații. Și, chiar și după data de 10 iunie, îmi doresc și de fapt, promit să promovăm în continuare excelența dascălilor și elevilor din instituțiile de învățământ călărășene. Este rândul oamenilor care fac bine, să iasă în față, pentru că noi, Argumentul, considerăm că d-voastră chiar aveți ceva important de spus.

Magda Ștefan: Dă-i copilului ceea ce are el nevoie, ca să își deschidă aripile și să zboare. Chiar dacă nu este foarte talentat, el are nevoie de ceea ce-i dai tu. Mulţi dintre cei care sunt la vârf ştiu exact ceea ce vor, şi ştiu că este foarte greu. Dar, pentru noi ca profesor greul este acolo când copilul este pe marginea prăpastiei, iar tu ai răbdare cu el, să-i dai mâna să se ridice și să-l călăuzești.

Toți copii trebuie să dobândească cunoştinţele generale de bază. Şi cred că fără de acesta nu pot trăi copiii. Nu mai reiau pledoaria pentru carte, meseria asta este axul central al vieţii mele. Îmi place lectura dar îi respect şi pe aceia cărora le plac alte lucruri. Există o sumedenie de cărţi pe gustul fiecăruia dintre noi, precum hainele și mâncarea… aici mai intervine limita programei noastre care îi obligă pe toţi să citească acelaşi lucru. Mai multă libertate n-ar fi stricat, ne-ar fi ajutat, dar ne descurcăm oricum. Înţeleg şi idea de a porni în aceeaşi bătălie pe picior de egalitate și de la aceeași bibliografie.

Noi, literatura și cărțile, suntem niște cucoane foarte frumoase, dar îmbrăcate în haine mai ponosite câteodată, sau de modă veche.

Liliana Manea: Vă mulțumesc și pot să spun că a fost nu doar o plăcere deosebită, ci și o onoare să cunosc o doamnă cu har, un Om care s-a născut cu misiunea de a nu lăsa literatura să moară. Vă urez cât mai mult succes în a convinge copiii să citească, cărți!

Liliana Manea

Contributor: Cristea Irina

*******

Magda Ștefan a fost profesor coordonator al mai multor proiecte interjudețene, profesor coordonator la nivelul LTME al activitǎților subsumate proiectului național Clubul de lecturǎ ART „ Once upon a December”, „O nouǎ viațǎ pentru Oana și Vlǎduț”, a proiectului ,,Dǎruind, vei dobȃndi”- realizat ȋn parteneriat cu Primǎria Sǎrulești și cu Grupul Școlar Sǎrulești, ȋmpreunǎ cu profesorii: Deculescu Maria, Marin Viorica, Niculescu Mǎdǎlina, Dǎscǎlița Liliana. De asemenea, mai trebuie menționate proiectele:

  • Brȃncuși -2007,
  • Camil Petrescu-75 de ani de lecturi moderne”-2008;
  • ”Cuvȃnt și imagine”-2009,
  • Semn și semnificație – 2010
  • Valori care traverseazǎ timpul – 2011, în parteneriat cu Clubul Pensionarilor din Cǎlǎrași
  • Caragiale – 2012
  • Nichita Stǎnescu- Dretul la timp –  2013
  • Ȋntre pagini și pixeli- 2014
  • Europa vǎzutǎ prin ochi de adolescent – 2015-2016
  • Ȋnvǎț mai bine ȋn felul meu (aplicabilitate pedagogicǎ a teoriei inteligențelor multiple)- 2012-2016

caragialecamil petrescucredinta

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page