Dezvoltare durabilă, Dezvoltare rurală — aprilie 26, 2013 at 23:39

MADR sprijină ferma de familie -„ Instalarea tinerilor fermieri ” Va creşte la 70000 de euro

by

Serban JenelSuma maximă pentru măsura 1.1.2 „ Instalarea tinerilor fermieri ”
Va creşte  la 70000 de euro, a declarat Şerban Jenel Director APDRP Călăraşi

Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri 

               Măsura 112 – „ Instalarea tinerilor fermieri ” a început în anul 2008, iar la sfârșitul anului 2012 Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit           ( APDRP ) a comunicat că peste 9.200 de tineri, dintre care aproape 4.000 de femei, au început afaceri cu ferme la țară în ultimii ani, pentru care au primit fonduri nerambursabile de peste 200 milioane de Euro .

Suma maximă prevăzută pentru această măsură este de 40.000 Euro, iar aceasta urmează a crește pe noul PNDR 2014 – 2020 la valoarea maximă de 70.000 Euro pentru fiecare proiect .

La nivelul județului Călărași, pe această măsură, în sesiunea din iunie 2012 au fost depuse un număr de 78 de proiecte, dintre care 43 au fost declarate eligibile, urmând a avea loc selecția finală .

Pe lângă această măsură, tinerii vor mai beneficia de avantajul că subvenția pe hectar va fi mai mare cu 25 % pentru o suprafață de maxim 25 de hectare, timp de 5 ani .

 MADR sprijină ferma de familie

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale urmează să lanseze, începând cu mijlocul lunii iunie, o sesiune de depunere proiecte pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” din PNDR care se adresează fermelor de familie.

Ferma de familie produce pentru consumul propriu, iar surplusul este comercializat. Activităţile din cadrul fermei sunt realizate, în principal, de către membrii familiei. Dimensiunea economică a fermei de familie poate fi între 2 – 50 UDE (Unitatea de dimensiune economică exprimă dimensiunea unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei).

“Propunerea pe care MADR o lansează va da şansa micilor ferme de familie care vor aplica în cadrul programului să crească şi să producă mai mult pentru piaţă, asigurând astfel un venit din ce în ce mai mare membrilor familiei care trăiesc din agricultură”, a subliniat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care a adăugat că “fermele de familie pot avea o contribuţie esenţială la dezvoltarea satului românesc. Avem obligaţia să le oferim şansa de a creşte şi de a deveni competitive pe termen mediu şi lung”.

În cadrul sesiunii pentru care sunt alocate 50 milioane euro vor fi finanţate aproximativ 1.000 ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Pot depune proiecte persoane fizice, cu condiţia autorizării înaintea semnării contractului de finanţare, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale şi alte tipuri de beneficiari eligibili în cadrul măsurii 121.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor interesaţi să acceseze această măsură, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale intenţionează să pună la dispoziţia  potenţialilor beneficiari, cu titlu gratuit, proiecte model şi informaţii documentate tehnic pentru ferme de legume în câmp şi în spaţii protejate, ferme de vaci de lapte, ferme de creştere şi îngrăşare porcine şi ferme de găini ouătoare.

Pentru asigurarea cofinanţării, beneficiarii vor avea posibilitatea de a contracta credite printr-un fond de creditare creat de MADR, facilitând astfel necesarul de cofinanţare a proiectelor.

MADR are în vedere reducerea timpului de accesare a finanţării proiectelor fermelor de familie prin asigurarea, la o locaţie unică, a consilierii şi asistenţei, atât pentru obţinerea sprijinului prin PNDR cât şi a creditului.

Punctajele de selecţie pentru cele două sectoare – vegetal şi creşterea animalelor sunt postate  pe site-urile MADR (www.madr.ro) şi APDRP (www.apdrp.ro),  în formă consultativă.

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.