Anunţuri, Ultimile Știri — noiembrie 6, 2014 at 18:12

Macovei: Îl voi vota pe Iohannis, marele pericol pentru România în acest moment este Ponta

by

Monica Macovei a anunţat, joi, pe Facebook, că îl va vota pe Klaus Iohannis în turul doi al prezidenţialelor, arătând că marele pericol pentru România, în acest moment, este Victor Ponta şi a menţionat că aşteaptă ca liberalul să îşi pună semnătura pe cele 10 principii propuse de ea.

Mă bucur că domnul Iohannis a declarat că acceptă Acordul pentru salvarea statului de drept şi a democraţiei în România pe care i l-am propus ieri. Aştept cu interes şi semnătura domnului Iohannis pe cele 10 principii şi proiecte pe care oamenii, prin votul lor, mi le-au cerut să le promovez şi să le susţin“, a scris Macovei pe pagina oficială de Facebook.

Ea a continuat: “Eu îl voi vota pe domnul Iohannis. Marele pericol pentru România, în acest moment, este Victor Ponta“.

 

Macovei îi cerea lui Iohannis, între altele, să nu promulge legea graţierii şi amnistiei, să nu efectueze graţieri individuale “decât pentru oameni aflaţi în nevoie”, să organizeze, dacă va ajunge preşedinte, un referendum naţional în 2015 pentru eliminarea imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi a preşedintelui, să garanteze, în privinţa politicii externe, păstrarea direcţiei României către vest, continuarea procesului de integrare în UE prin aderarea României la spaţiul Schengen, să respecte independenţa justiţiei.

 

Răspunsul lui Klaus Iohannis a venit joi, candidatul ACL la preşedinţie afirmând, la Cluj, că punctele cuprinse în scrisoarea pe care i-a adresat-o Monica Macovei în schimbul susţinerii sale pentru turul doi se regăsesc în programul său prezidenţial şi că nu are nicio problemă să treacă acest lucru într-un document scris.

 

Am luat act, cu bucurie, de afirmaţiile Monicăi Macovei, care spune că doreşte să mă sprijine în situaţia în care îmi asum o serie de puncte. Foarte bine, sunt bucuros să reafirm că toate aceste lucruri se regăsesc în programul meu prezidenţial şi unele au fost reafirmate chiar azi, independenţa justiţiei, statul de drept, faptul că nu voi graţia corupţi, că doresc împiedicarea adoptării legii amnistierii şi graţierii. Cred că am dat un răspuns rezonabil Monicăi Macovei şi nu am niciun fel de problemă, pot să reconfirm cu mare plăcere aceste lucruri şi într-un document scris. Deci da, sunt aceleaşi lucruri pe care mi le doresc şi eu pentru România, pentru o societate dreaptă“, a spus Iohannis.

mediafax.ro

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page