Cultură şi Educaţie, Proză şi poezie — mai 14, 2013 at 22:11

Mă scuzaţi, domnişoară, vi s-a deschis sufletul…

by

Mă scuzaţi, domnişoară, vi s-a deschis sufletul. Sper că nu vă lipseşte nimic, verificaţi, vă rog, în îngrămădeala din tramvaiul care ne duce la moarte nu ştii niciodată dacă nu s-a strecurat vreun hoţ… fură, stimată domnişoară, fură nemernicii… fură zâmbete şi lacrimi preţioase, fură amintiri… fură orice… dar ce nu fură în ziua de azi?!

modaMă scuzaţi, doamnă, vi se vede dantela cuvântului pe sub poalele fustei. Să vă spun drept, am observat de când m-am urcat dar mi-a fost jenă să vă spun, stiţi şi dumneavoastră cum e… ah, nu-i nimic, o să stau eu drept dumneavoastră când vă sugrumaţi din nou inima cu cureaua tăcerii… aşa, e perfect acum, nu se mai vede nimic… decât griul şoriciu al zilei fără istorie.
Mă scuzaţi, domnule, vi s-a desfăcut tivul respectabilităţii şi vă atârnă puţin într-o parte. Nu, nu cred că soţia dumneavoastră a observat, pentru dânsa sunteţi mai mult ca sigur invizibil… însă eu, stând aşa în picioare şi nefăcând nimic, am văzut două-trei scame de lumină aprinzându-se în ochii dumneavoastră cu tivul descusut… vă supăraţi dacă vă însoţesc câteva staţii şi vă povestesc despre mine?

Mă scuzaţi, oameni buni, călătoresc printre voi, şleampăt şi fără uniformă, mi-e tulburătoarea sete de viaţă în neorânduială pe trup… şi mă simt deşucheat de fericit când mă uit la feţele voastre, meticulos şi corect încadrate în rame… Mă scuzaţi, cred că am nimerit într-o prăvălie de rame, ori poate într-un pod îmbâcsit… cu pânze vechi… moarte şi vechi…

Cum, un tramvai?!… Vatman!… Opreşte, vreau să cobor!…

Larisa Andrei

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.