Dezvoltare durabilă, Economie — noiembrie 18, 2019 at 17:04

Leul și gunoiul de sub preș

by

Euro își continuă marșul către pragul psihologic de la 4,8 lei. Luni, el a făcut un nou pas, atingând un nou maxim istoric. În schimb, dolarul și francul elvețian s-au depreciat.

Leul și-a continuat mișcarea descendentă care s-a manifestat de la jumătatea lui septembrie, iar cursul euro a urcat în prima ședință a acestei săptămâni de la 4,7667 la 4,7729 lei, tranzacțiile realizându-se în culoarul 4,77 – 4,776 lei.

Deprecierea vine într-un context regional negativ, dar sunt și mulți care critică deciziile noului Executiv de a prezenta realitatea crudă a stării în care se află economia românească. Creșterea ei, bazată în primul rând pe consum, a dus la o explozie a importurilor, în timp ce exporturile nu au putut să țină pasul cu ele. Este bine să ținem adevărul ascuns sub preș, și să urmăm exemplul Greciei, sau este mai bine să încercam rezolvarea cât mai rapidă a problemelor?

Cel mai apropiat exemplu este ultimul Black Friday, care s-a încheiat cu noi recorduri de vânzari. Este foarte bine pentru comercianți și pentru cei care au cumpărat, dar a fost creat un nou minus în deficitul de cont curent și cel comercial.

În minuta şedinţei de politică monetară a C.A. al BNR, care s-a desfășurat în 6 noiembrie se aprecia că „o poziționare mai joasă a raportului leu/euro, potențial antrenată de diferențialul ratei dobânzii – mai ales pe fondul relaxării politicii monetare de către Fed și BCE, precum și al atitudinii băncilor centrale din Europa Centrală și de Est –, ar putea sprijini dezinflația pe termen scurt, dar, în schimb, ar induce riscuri mari la adresa evoluției pe termen mediu a inflației, prin impactul advers exercitat asupra balanței comerciale și a contului curent”.

La casele de schimb valutar ale băncilor cursul de vânzare al euro a sărit de 4,8 lei, maximul de 4,8440 lei/euro fiind înregistrat la OTP Bank în timp ce BCR și ING practicau un nivel de 4,8410 lei, conform unei platforme financiare.

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,3224 la 4,3259 lei.

Moneda elvețiană se deprecia la 1,093 – 1,096 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la 4,3685 la 4,3586 lei.

Lira sterlină a crescut de la 5,5647 la 5,5938 lei, cel mai mare nivel din 24 iunie 2016,a doua zi după referendumul pentru ieşirea din Uniunea Europeană. Actuala apreciere se datorează avansului pe care îl au conservatorii britanici înaintea alegerilor din 12 decembrie, care ar permite semnarea acordului de Brexit.

Uncia de aur fluctua între 1.457 și 1.467 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut de la 203,6272 la 202,3260 lei.

Perechea euro/dolar se aprecia la 1,1048 – 1,1068 dolari.

Bitcoin era stabil pe platformele specializate, fluctuând între 8.450 și 8.500 dolari.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.