You cannot copy content of this page
Dezvoltare durabilă, Economie — martie 9, 2017 at 11:08

Leul plătește nota de plată pentru erorile guvernului Grindeanu

by

Scăderea în ianuarie a încasărilor la bugetul de stat, ceee ce a obligat Trezoreria să se împrumute mai mult și la costuri mai mari, majorările salariale pe care le-a operat de curând Guvernul, fără că acestea să fie în concordanță cu ritmul de creștere a productivității, dar și mișcările politico-economice la nivel internațional, au nemulțumit investitorii, care încearcă să scape de leii din portofoliu.

curs valutarEuro testa de circa două săptămâni pragul de 4,5512 lei, nivel maxim al ultimilor aproape patru ani, într-o ședință care s-a deschis direct pe depreciere, la 4,543 lei. Tranzacțiile s-au realizat între 4,539 și 4,553 lei.

Comisia Europeană a estimat pentru acest an o creștere a deficitului bugetar al României peste limita de 3%, urmare a creșterilor salariale dar și crearea posibilității aleșilor locali, prin OUG 9,  să depășească fără griji sumele bugetate, ceea ce lasă din nou loc abuzurilor.

Pentru a regla diferentialul dintre salariile mărite și productivitatea munci, dar și pentru a impulsiona exporturile românești și încetini ritmul de creștere a importurilor, BNR ar putea permite euro să urce spre 4,6 lei sau chiar să treacă de acest prag psihologic.

În acest sens reamintim una din declarațiile recente ale guvernatorului BNR: „În următoarea perioadă nu prea este spaţiu de aprecierea leului, aceasta ca să nu spun că nu este deloc“

Pe de altă parte, factorii externi vor crea presiune asupra cursului. În prim plan se află Rezerva Federală americană care este așteptată să majoreze, pentru a treia oară din 2008, an în care a început criza economică, dobânda sa de politică monetară la jumătatea acestei luni. Până la sfârșitul anului se anticipează un salt al dobânzii-cheie de la 0,50 – 0,75, în prezent, până la 1,4%.

Nu trebuiesc uitate alegerile parlamentare sau prezidențiale din Olanda, Franța și Germania care ar putea aduce la putere partide populiste sau euro-sceptice, care vor vor crea dificultăți monedei unice, implicit celor aflate la marginea ei.

Conform celor de la ING Bank euro ar urma „să se tranzacţioneze în intervalul 4,49 – 4,54 cel puţin pe parcursul primului semestru din 2017.

Cursul dolarului american a crescut  la finalul perioadei la 4,3105 lei, maxim al ultimelor două luni, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 4,293 și 4,313 lei.

Media monedei elvețiene, care s-a tranzacționat pe piețele internaționale între 1,064 și 1,072 franci/euro, a fluctuat între 4,2296 și 4,2541 lei.

Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,063, la începutul perioadei, la 1,0495, pentru ca la finalul ei să fluctueze înre 1,0547 și 1,0574 dolari.

La jumătatea săptămânii viitoare este așteptată o nouă creștere a dobânzii-cheie pe care o practică Rezervă Federală americană.

Analiza cuprinde perioada 2  – 8 martie​​

Radu Georgescu

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.