Cultură şi Educaţie, Educaţie — aprilie 9, 2015 at 18:08

“Let`s Do It, Danube!” dă startul campaniei de educare în judeţele dunărene

by

Echipa “Let’s Do It, Danube!” dă startul campaniei de educare ecologică în şcolile din judeţele dunărene, prin intermediul training-urilor interactive susţinute de echipele locale “Let’s Do It, Romania!”.

let

Elevii vor învăţa ce înseamnă un comportament responsabil faţă de mediu şi cum pot proteja planeta şi reduce poluarea, prin acţiuni zilnice, la îndemâna tuturor.

Campania este lansată cu ocazia Săptămânii Altfel şi va continua până la finalul lunii mai.

Profesorii vor lua parte la mese rotunde de instruire pe teme eco, primind totodată materiale informative pentru elevi şi dotări pentru sălile de clasă.

Unităţile de învăţământ care vor implica minim 50% din numărul de elevi în activităţile “Let’s Do It, Danube!” vor face parte din Reteaua Şcolilor Dunărene, prima reţea de şcoli eco din România.  Cele mai active şcoli din Reţea vor fi premiate în cadrul campaniei şi vor participa la schimburi de experienţă cu alte şcoli dunărene. De asemenea, Reţeaua Şcolilor Dunărene va beneficia de un sistem de colectare selectivă a deşeurilor şi va organiza activităţi cu tematică eco.

De asemenea, parte din campania de educare este şi caravana de film documentar “Let’s Do It, Danube!” În cadrul caravanei, va fi proiectat filmul documentar “Dunărea, Amazonul Europei”.

Campania de educare va continua cu concursul de creaţie “Exploratorii Dunării”, în care elevii vor împărtăşi poveştile lor cu Dunărea şi se va încheia cu o tabără în Delta Dunării dedicată elevilor cu rezultate deosebite. Judeţele implicate în acest an la ziua de curăţenie sunt Caraş – Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa.

sursa edu-news.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page