Cultură şi Educaţie, Educaţie — octombrie 1, 2019 at 08:12

La Mulți Ani Colegiului Național „Barbu Știrbei”, urăm și Noi, preșcolarii de la CNBȘ!

by

Grădinița cu Program Normal nr.11 Călărași a devenit structură a Colegiului Național „Barbu Știrbei” începând cu anul școlar 2017 – 2018, la un an după mutarea colegiului în această nouă locație.

Deși unitatea preșcolară deținea personalitate juridică încă din anul 2008, perspectiva desfășurării procesului educațional sub coordonarea acestei instituții de învățământ de prestigiu a fost privită cu entuziasm și ca o reală oportunitate de dezvoltare instituțională.

Cei doi ani care au urmat au demonstrat din plin că speranțele noastre s-au concretizat în proiecte și activități care au adus plusvaloare și au consolidat imaginea grădiniței noastre în peisajul educațional.

Cu pași mici, dar siguri, am învățat să pășim alături de colegii noștri mai mari (unii dintre ei – foști preșcolari la grădinița noastră), să țintim mai sus și să demonstrăm că, prin gingășia și candoarea noastră, putem construi un mediu școlar mai vesel, putem crea momente emoționante, putem lega relații prietenoase.

La acest moment omagial, când Colegiul Național „Barbu Știrbei” Călărași împlinește 135 de ani de existență, noi, preșcolarii, îi urăm din suflet La mulți ani! și dăm asigurarea că îi vom trece pragul cu mândrie și ca liceeni, construindu-i astfel viitorul.

Prof. înv. preșcolar Vasilica Duțu

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.