De prin lume adunate — martie 4, 2016 at 22:02

Kandariya Mahadeva: Templul plăcerilor interzise. Celebrarea frumuseții femeii și a dragostei în toate formele ei.

by

Templul Mahadeva Kandariya ( Devanagari : कंदारिया महादेव मंदिर, Kandariya Mahadeva Mandir ), însemnând “Marele Zeu al Peşterii”, este cel mai mare şi cel mai bogat ornamentat templu hindus din grupul de temple medievale găsite la Khajuraho în Madhya Pradesh, India. Este considerat unul dintre cele mai bune exemple de temple conservate din perioada medievală din India. Kandariya Mahadeva (kandara înseamnă “peştera”, în timp ce Mahadeva este o altă denumire a zeului Shiva), construcţie remarcabilă, săpată într-un bloc uriaş de piatră, dedicată zeului Shiva şi soţiei sale Parvati.

Kandariya mahadeva temple10Templu Kandariya Mahadeva este considerat un exemplu al artei arhitectonice din India medievală, acesta fiind ridicat în jurul anilor 1025 – 1050 din porunca regelui Vidyadhara, rege din dinastia Chandella. De fapt, Kandariya este cel mai mare dintre cele 85 de temple care alcătuiau complexul Khajuraho (capitală a regatului în timpul dinastiei Chandella), temple din care astăzi se mai păstrează doar 20.

Recunoscuţi pentru apetenţa lor pentru artă şi pentru numărul uriaş de temple ridicate în cei 500 de ani în care au influenţat destinele Indiei, monarhii din dinastia Chandella s-au întrecut în a lăsa posterităţii unele dintre cele mai frumoase construcţii realizate vreodată.

Conform religiei hinduse, universul este guvernat de relaţii armonioase, de aceea la proiectarea templelor se respectă proporţiile care reflectă strict această armonie. Cum se arată în tratatul de arhitectură hindusă, Mayamata, „dacă dimensiunile templului sunt perfecte din toate punctele de vedere, ele vor contribui la asigurarea perfecţiunii universului”. Dacă, dimpotrivă, nu se respectă proporţiile, templul va avea un efect negativ asupra celor care se închină acolo. Kandariya Mahadeva a fost conceput ca o serie de relaţii proporţionale între toate elementele care îl compun, atât cele de mari dimensiuni, cât şi cele de dimensiuni reduse.

Khajuraho templesTemplul este compus din trei părţi ce se dezvoltă pe verticală: platforma pe care este aşezat (jagati), zidul (jongha) şi turnul înalt (shikhora). Pe suprafaţa faţadelor alternează ferestrele balconate cu zidurile sculptate, făcând posibilă o mare variaţie a adâncimii reliefului. Expresivitatea este amplificată de ritmul creat de adânciturile şi proeminețele care încep la nivelul bazei, continuând până la partea superioară a templului.

Structurile secundare, ca terasele şi sălile, au acoperişuri piramidale, în timp ce turnul principal este înconjurat de turnuri mai mici a căror înălţime creşte treptat. Construcţiile urcă şi coboară asemeni unui lanţ muntos – inscripţiile de pe templu îl compară atât cu muntele Kailasa, lăcaşul lui Shiva, cât şi cu muntele Meru, centrul universului.

Kandariya mahadeva templeTemplul plăcerilor interzise, a fost descoperit la începutul secolului XIX, de către britanici, atunci când India era posesiune britanică. Denumit, Kandariya Mahadeva, acesta i-a şocat pe pudicii britanici, care au cerut distrugerea imediată a statuilor obscene, ce împodobeau templul, considerând că este inacceptabil ca oamenii să privească detaliile carnale, înfăţişate de statuii. Alţi oameni mai permisivi susţineau că este suficient ca acestea să fie ascunse cumva privirii. Totuşi interesele economice i-au determinat pe contestatari să se rezume la afirmaţii ce arată barbaria locuitorilor şi să nu se atingă de temple care în acest fel s-au prezervat în mod exemplar.

Actul sexual ca ştiinţă

Despre India se poate afirmă, fără exagerare, că este ţara care a dezvoltat, şi asta de milenii bune, ştiinţa educaţiei sexuale. Încă din Antichitate, învăţaţii indieni au privit actul sexual ca pe o ştiinţă, o ştiinţă aflată în strânsă legătură cu religia, permisivitatea lor faţă de sex nediferențiindu-se prea mult de cea a Occidentului din ziua de astăzi.

Kandariya mahadeva temple7Dacă în cele mai multe religii din istorie, sexul era privit ca un subiect tabu, nu astfel se întâmplă şi în India, acolo unde era văzut ca un lucru plăcut zeilor şi ca o celebrare a creaţiei umanităţii de către aceleaşi zeităţi. Nu întâmplător a apărut, în secolul al VI-lea, Kama Sutra (Ştiinţa iubirii), un text religios în esenţă, dar care a devenit un veritabil manual de educaţie sexuală general acceptat şi în ziua de azi.

Kandariya mahadeva temple1Textele filozofului Vatsyayana – autorul Kama Sutrei – nu erau singulare în India secolului VI când au apărut. Ele au devenint celebre în lume după ce au fost transcrise în chineză şi aduse, pe Drumul Mătăsii, până în Europa şi nordul Africii. De altfel, menţiuni asupra sexualităţii se regăsesc în scrierile indiene încă din perioada 1700 – 1400 i.e.n, în renumitele Vede, Mahabharata şi Ramayana, cu mult înainte de apariţia Kama Sutrei.

Kandariya mahadeva temple6Maithuna – arta sexului tantric

Templul, care se ridică până la 31 de metri, este împodobit cu 84 de coloane, pe care apar nu mai puţin de 646 de statui, alături de care se pot număra încă 226 de reprezentări ale zeilor, care se regăsesc în interiorul templului, precum şi un uriaş lingam, străvechi simbol falic indian ce sublinia natura infinită a zeului suprem, Shiva. De altfel, el s-a vrut o reprezentare a muntelui sfânt Meru, munte sfânt al aceluiaşi zeu.

Kandariya mahadeva temple2În mod intenţionat, cei care au construit templul au făcut în aşa fel încât, privit frontal, el să nu ofere privitorului niciuna dintre scenele atât de controversate ce detaliază actul sexual (mithuna). Astfel, cei care privesc intrarea în Kandariya Mahadeva se pot concentra numai asupra lingamul ce îl simbolizează pe Shiva. Chiar şi astăzi, motivul pentru care templul indian a fost împodobit cu sute de scene erotice reprezintă un mister pentru specialiştii.

Kandariya mahadeva temple5O altă ipoteză susţine că statuile descriu ritualuri sacre (ce implicau sexul tantric) care ce desfăşurau chiar în templul Kandariya Mahadeva. Nu există, însă, nicio mărturie din acea perioadă şi nici dovezi care să ateste existenţa unor asemenea practici. În plus, în interiorul templului, acolo unde se presupune că ar fi avut loc astfel de manifestări, nu există absolut nicio imagine erotică. Cea mai probabilă explicaţie, însă, este aceea care vede insculpturile erotice simboluri ale fertilităţii, abundenţei şi norocului, realizate cu scop apotropaic (cu rol magic de apărare împotriva răului).

Kandariya mahadeva temple8Nu trebuie uitată nici teoria care susţine că imaginile erotice nu sunt altceva decât reprezentări ale unor practici decadente de acum un mileniu, deşi ea poate fi uşor contestată de austeritatea şi celibatul impuse de budism în acea perioadă. Indiferent, însă, care ar fi răspunsul, statuile rămân o celebrare a frumuseţii femeii şi a dragostei în toate formele ei.

Kandariya mahadeva temple4Sutele de sculpturi, pe nedrept considerate jignitoare de către unii, par şi astăzi la fel de vii ca acum un mileniu, când au fost create. Fie că femeile create din piatra dură a muntelui îşi aşteaptă iubitul sau sunt împreună cu el, că dau dovadă de gesturi tandre sau se aruncă în copulari sălbatice, ele nu reprezintă altceva decât o odă închinată dragostei, dragoste al cărei element central nu este altul decât ea – femeia.

Kandariya mahadeva temple3Şi totuşi, motivul pentru care multe dintre statui înfăţişează mai mult de doi parteneri şi poziţii sexuale inspirate de yoga rămâne şi azi un mister. Indiferent care ar fi răspunsul, statuile rămân o celebrare a frumuseţii femeii şi a dragostei în toate formele ei.

Surse: http://en.wikipedia.org/, http://www.turismistoric.ro/

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page