Anunţuri, Ultimile Știri — septembrie 13, 2014 at 16:23

Iubirea cu fapta – Părintele Arsenie Papacioc

by

Marţi 16 septembrie 2014, începând cu ora 13.00, la sediul din strada Progresului, 4, Muzeul Dunării de Jos, împreună cu reprezentanţi ai Mănăstirii Dervent şi ai CNSAS, vă invită la deschiderea expoziţiei itinerante Iubirea cu fapta – Părintele Arsenie Papacioc, închinată memoriei martirului creştin, din temniţele comuniste.

AFIS Arsenie PAPACIOCExpoziţia redă, în documente şi fotografii din arhivele Securităţii, felul în care şi-a mărturisit credinţa, până la ultimile consecinţe, marele martir.

Arsenie Papacioc (n. 13 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa; d. 19 iulie 2011, Techirghiol) a fost un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, era duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii.

A fost arestat și condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenenţa la Mişcarea Legionară. S-a călugărit în 1946, după eliberare şi s-a stabilit la Mănăstirea Antim din Bucureşti până în 1949.

Între 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page