Cultură şi Educaţie, Obiceiuri — decembrie 4, 2013 at 21:59

Istoria Crăciunului

by

roata yuleÎn lumea occidentală, ziua de naştere a lui Isus Hristos a fost sărbătorită pe 25 decembrie, înlocuind o dată anterioară de 6 ianuarie. Creştinii şi-au însuşit de atunci numeroase sărbători păgâne şi tradiţii de sezon, care s-au practicat în multe părţi din Orientul Mijlociu şi Europa. Deşi poate părea destul de ciudat, multe dintre tradiţiile şi sărbătorile creştine de astăzi îşi au corespondent în vechile obiceiuri barbare.  Crăciunul şi Anul Nou se regăsesc în aceeaşi sărbătoare păgână numită Yule. Celebrată de populaţiile nord-europene, în special cele germanice, Yule însemna simplu…  roata… si simboliza roata anului care ajungea în punctul ei terminus în data de 31 decembrie. Iniţial, Yule sau Jul, începea pe 20 decembrie pentru a dura 12 zile.

Erau festivalurile ţinute la mijlocul iernii şi în Babilonul antic şi în Egipt şi festivalurile de fertilitate germanice de asemenea, care aveau loc în acelaşi moment. Naşterea anticului zeu-soare Attis în Phrygia era sărbătorită pe 25 decembrie, aşa cum a fost şi naşterea zeul soareluipersan, Mithra.

În Roma Antică, solsiţiul de iarnă era sărbătorit cu mulţi ani înainte de naşterea lui Isus. Această sărbătoare romană era numită Saturnalia, onorându-l pe Saturn, zeul agriculturii. Locurile publice de adunare erau decorate cu flori, cadouri şi lumânări, care erau schimbate între oameni, sclavi şi stăpâni deopotrivă, sărbătorind astfel această ocazie cu mare entuziasm.  În ianuarie, era o altă sărbătoare, Calendele, ce reprezentau victoria morţii asupra vieţii. Întregul sezon se numea Dies Natalis Invicti Solis, adica Ziua de Naştere a Soarelui Neînvins. Festivalul era marcat de multă bucurie. Tot în Roma Antică a apărut tradiţia mumerienilor. Mumerienii erau grupuri de cântăreţi şi dansatori costumaţi ce călătoreau din casa în casă pentru a-şi înveseli vecinii. Din acest obicei s-a născut tradiţia de Crăciun a colindatului.

sol invictus

Cultura celtică din Insulele Britanice venera toate plantele verzi, dar în mod deosebit vâscul şi illexul. Acestea erau importante simboluri ale fertilităţii şi erau folosite pentru decorarea caselor şi altarelor.

Şi totuşi, Crăciunul va fi cel care va împrumuta multe dintre obiceiurile barbare. Aprinderea lumânărilor, împodobitul bradului, cadourile şi chiar Moş Crăciun sunt toate practici preluate de la pagâna Yule.  Chiar şi tăierea porcilor este o veche tradiţie scandinavă, nordicii obişnuind să sacrifice mistreţi în cinstea zeiţei Freya. De altfel, în ţările nordice, oamenii încă mai folosesc termenul de Yule în loc de Crăciun. Obiceiul de a ţine Crăciunul a apărut în Evul mediu. Contribuţia cea mai proeminentă a avut-o imnurile, care prin secolul al XIV-lea, au devenit asociate cu respectarea religioasă a naşterii lui Hristos.

Yule log

În Italia, s-a dezvoltat o tradiţie re-elaborată a naşterii lui Hristos şi construcţia scenei naşterii. Se spune că acest lucru a fost introdus de Sfântul Francisc ca parte a eforturilor sale de a aduce cunoştinţe spirituale  laicilor. Tradiţia ieslei de Crăciun vine din Evul Mediu. Sfântul Francisc de Assisi a amenajat prima iesle în anul 1223 la Greccio. De aici, acest obicei a fost răspândit la franciscani în Italia şi în afara ei.

Assisi Presepe

Zile sfinţilor de asemenea, au contribuit la celebrarea Crăciunului nostru. O figură proeminentă a Crăciunului de  astăzi este Sfântul Nicolae, care timp de secole a fost onorat pe 6 decembrie. El a fost unul din precursorii lui Moş Crăciun. În afară de Paşte, Crăciunul este singura sărbătoare care are octavă. Octava Crăciunului coincide cu începutul anului civil. Anul Nou a fost schimbat de către luliu Cezar în anul 45 î.C. de pe 1 martie pe 1 ianuarie. Fiindcă în ziua de Anul Nou păgânii sărbătoreau saturnaliile în cinstea lui lanus bifrons (cel cu două feţe), iar această sărbătoare degenera într-un carnaval cu beţii, orgii, idolatrii şi superstiţii, ca reacţie şi pentru a-i ţine departe pe fiii săi de asemenea distracţii păcătoase, Biserica catolica a făcut din ziua de 1 ianuarie o zi de pocăinţă şi de post. Liturgia penitenţială din această zi s-a numit ad prohibendos ab idolis (“spre a-i îndepărta de idoli”).

Spre secolul al Vl-lea, când păgânismul s-a stins, ziua de 1 ianuarie a devenit sărbătoare mariană, în care era celebrată Sfânta Maria ca Fecioară şi Mamă. Sărbătoarea era adusă din Orient, unde se celebra a doua zi de Crăciun şi se numea sărbătoarea Felicitării Maicii Domnului. Se inspira din obiceiul oriental ca mama, a doua zi după ce naşte, să primească felicitări şi cadouri din partea rudelor şi vecinilor. La Roma, sărbătoarea s-a ţinut pentru prima dată în biserica Sfânta Maria Veche, construită în secolul al IV-Iea pe locul unde fusese templul Vestei Mater. Potrivit unei legende faimoase, în apropierea acestui templu, în primele zile ale lui ianuarie, un balaur devora una dintre vestale. Construirea bisericii pe acest loc arată că Maria, fecioară şi mamă, este distrugătoarea tuturor balaurilor şi idolilor.

Deoarece lui Isus i s-a pus numele în a opta zi de la naştere, în ziua de 1 ianuarie se sărbătoreşte şi punerea numelui lui Isus. Din 1968, Papa Paul al Vl-lea, a stabilit ca la 1 ianuarie să se celebreze de asemenea Ziua Mondială a Păcii. În această zi se imploră darul suprem al păcii de la Cristos, Principele Păcii, prin mijlocirea Mariei, Regina Păcii.

istoria craciunului

Un alt ritual popular a fost arderea Buşteanului  Yule, care este încorporat puternic în cultul păgân al venerării vegetaţiei şi focului, fiind asociate cu puteri magice şi spirituale. Buşteanul Yule este un buştean mare şi foarte tare care este ars în vatra şi este o parte a sărbătorilor tradiţionale de Crăciun sau de Yule în mai multe culturi Europene. De asemenea, poate fi asociat cu festivalul Solstiţiului de Iarnă sau al celor 12 zile de Crăciun, Ajunul Crăciunului, Ziua Crăciunului sau a Douăsprezecea Noapte. În ajunul Crăciunului un buştean tăiat proaspăt din pădure este adus în casă de capul familiei cu cântec şi voie bună. Acest buştean poartă numele “Yule” şi tradiţia spune că spunând rugăciuni întreagă familie trebuie să-l stropească cu ulei, sare şi vin fiert. Buşteanul este pus în sobă sau şemineu în ziua de Crăciun şi nu este lăsat să ardă într-o singură zi. El trebuie să devină cenuşă abia în cea de-a 12-a zi. În unele familii acest buştean este aprins de copii cu aşchii din cel de anul ce a trecut. Acest privilegiu aparţine şi mamelor în unele ţinuturi.

Buşteanul Yule este înconjurat de multe superstiţii. Dacă nu se aprinde după prima încercare înseamnă că va urma un an plin de ghinion, spun unii. Alţii sunt de părere că dacă nu este aprins cu aşchii din bustenul ars la ultimul Crăciun este posibil ca întreagă casă să ia foc. Alt mit spune că dacă în timpul anului cenuşa buşteanului nu este păstrată sub păturile din locuinţă este posibil că aceasta să fie lovită de fulger.

yule-log

Modul în care se alege buşteanul variază de la o regiune la alta. În unele locuri cei care pleacă în căutarea buşteanului şi se întâlnesc cu alte persoane care şi-au găsit  deja unul,  trebuie să salute şi persoanele şi buşteanul pentru a avea noroc.

Tradiţia este întâlnită şi în Italia, iar astăzi povestea s-a modificat destul de mult, fiecare famile pregătind o prăjitură de forma unui buştean , o prăjitură numită bineînţeles Yule.

Sărbătorirea Crăciunului a fost controversată încă de la începuturile sale, deoarece numeroase sărbători îşi găsesc rădăcinile în practici păgâne… şi acestea au fost foarte mult contestate de conservatori din cadrul Bisericii. Ospăţul, oferirea de cadouri şi frecventele excese au reprezentat un drastic contrast cu simplitatea naşterii Domnului. De aceea, mulţi oameni de-a lungul secolelor şi în prezent, condamnă aceste practici ca fiind contrare cu adevăratul spirit al Crăciunului.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page