Politica, Politică regională — aprilie 28, 2016 at 12:12

Ion Radu Aurel, deschide drumurile dezvoltării în comuna Dragoș Vodă

by

Ion Radu Aurel: Corectitudine, Mereu în Slujba Cetățeanului

Ion Radu Aurel este primarul în funcție al comunei Dragoș Vodă și va candida din partea PNL la alegerile locale din 5 iunie 2016, pentru a obține cel de-al doilea mandat în funcția de primar al comunei. De profesie este inginer mecanic auto, și agricultor, fermier din 1993. A intrat în politică în 2008, iar în 2012 a candidat pentru funcția de primar a Primăriei Dragoș Vodă, a câștigat alegerile și timp de 4 ani a contribuit la bunăstarea comunei și a condus comunitatea de drumul dezvoltării.

ion radu aurelIon Radu Aurel este primul primar din istoria comunei Dragoș Vodă, care a avut inițiativa și curajul de a accesa și câștiga proiecte cu finanțare europeană, nerambursabile 100%. Este un luptător veritabil, gata de acţiune şi pregătit să facă faţă orgoliilor din administraţia locală şi presiunilor politice. Își dorește să trăiască într-o democrație reală, nu în spiritul ”dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea”.

Ion Radu Aurel, zis Guriță, este un fiu al satului, care s-a întors la rădăcinile sale, pentru a-și pune la dispoziția comunității cunoștințele și abilitățile  dobândite în experiența de antreprenor din domeniul privat, în slujba administrației publice. Chiar dacă nu s-a născut în Dragoș Vodă, rădăcinile lui sunt în Dragoș Vodă, a fost crescut și a copilărit în această localitate de către bunicii săi, iar după ce și-a terminat școala și stagiul militar s-a întors la sat, și niciodată nu i-a fost rușine să spună că face parte din neamul de țărani ai lui Țențu, și ai lui Zaman. Bunicii, părinții săi au crescut și au trăit în Dragoș Vodă. Numele străbunilor săi au rămas în conștiința poporului și sunt săpate în piatra monumentului închinat eroilor din Dragoș Vodă ce au căzut pentru neatârnarea acestui neam românesc, oameni care au murit în război pentru localitatea Dragoș Vodă, și care vor rămâne în amintirea tuturor, în eternitate.

Ion Radu Aurel este întreprinzător particular, are competență și experiență administrativă, este onest și generos care a ajutat și ajută comunitatea. Este un om care întâmpină aceleași probleme cu ale concetățenilor săi, dar care are curajul și modestia să ceară sprijinul acestora pentru a găsi o rezolvare spre binele comun. A dat  și dă utilajele de la firma sa pentru lucrări în folosul comunității pe care o conduce, fără nici un fel de cost. Deszăpezirea localității și anumite lucrări de întreținere la drumuri, sunt făcute de utilajele firmei sale și a altor societăți din comună, și ori de câte ori cineva îi cere sprijinul, nu ezită să-l ajute.

”Nu vreau să arăt cu degetul pe nimeni, nu vreau să împroșc cu noroi pe cineva. De asemenea, în campania ce va urma mă voi gândi, mă voi consulta, voi discuta cu cetățenii comunei şi mă voi pregăti ca în situaţia în care voi investit cu un nou mandat de primar,să nu înşel aşteptările concetățenilor mei.

Acum 4 ani, am intrat în Primăria Dragoș Vodă singur, Consiliul Local avea majoritatea constituită din opoziție, și nu m-am speriat. Un primar trebuie să fie un adevărat leader, să fie omul care să trăiască şi să se simtă permanent înconjurat de oameni, să fie în mijlocul lor, să le simtă şi să le cunoască necesităţile, doleanţele, să le rezolve, să-i asculte și să le explice ceea ce nu înțeleg. Un primar trebuie să fie cinstit, corect, onest şi ferm în tot ceea ce întreprinde”, subliniază primarul Ion Radu Aurel.

dragos voda (8)”Aceasta este și motivația pentru care le cer cetățenilor să continuăm împreună drumul progresului pe care am pornit acum 4 ani, sunt multe proiecte care sunt în derulare și altele în faza incipientă, proiecte care privesc interesele și bunăstarea comunei Dragoș Vodă”, a adăugat Ion Radu Aurel.

La preluarea mandatului său, cu structurile și interese existente în primărie de 18 ani și cu realitățile comunei din acel moment, a procedat la evaluare și la reorganizare, pentru a așeza comuna pe alte principii administrative. La acel moment comuna era mult rămasă în urmă, chiar dacă era mare și avea potențial, a fost nevoie de o anume perioadă de a așeza ideile pe care le avea în proiecte. Multe dintre proiectele pe care dorea să le inițieze, au fost împiedicate sau întârziate datorită faptului că primăria nu deținea documente de proprietate asupra proprietăților care erau în administrarea sa. Din punct de vedere juridic documentele de proprietate ale comunei Dragoș Vodă  n-au fost în regulă. Un foarte mare volum de muncă, preocupare și efort, au fost concentrate pentru rezolvarea documentele de proprietate publică ale primăriei. Clar, toată lumea știe că nu poți accesa fonduri europene dacă nu faci dovada proprietății.

Grija pentru proprietatea publică a fost prima prioritate pe care și-a impus-o Ion Radu Aurel. Rezolvarea problemelor legale ale documentelor de proprietate, i-a deschis drumul pentru accesarea fondurilor europene, pentru dezvoltarea comunei Dragoș Vodă. Tot ceea ce a întreprins în comună a fost făcut în raport cu nevoile și puterea comunității și în urma dialogului susținut cu locuitorii comunei.

Primarul are nevoie de sprijinul concetățenilor săi, și numai cu ajutorul acestora poate schimba niște structuri care au persistat în primăria Dragoș Vodă timp de 18 de ani. Ion Radu Aurel are nevoie sprijinul Consiliului Local și Consiliului Județean pentru a putea continua proiectele pe care le are în derulare pentru comuna Dragoș Vodă.

La momentul acesta comunitatea din Dragoș Vodă a luat-o pe drumul cel bun datorită curajului pe care Ion Radu Aurel l-a avut în întreprinderea de măsuri și proiecte menite să îmbunătățească calitatea vieții cetățeanului. Este un bun administrator al bugetului primăriei pentru că a inițiat și a câștigat proiecte pentru niște investiții importante pentru comuna sa, Ion Radu Aurel chiar poate asigura cetățenii că banii lor sunt folosiți cu eficiență pentru bunăstarea lor. Viabilitatea și oportunitatea proiectelor întreprinse este demonstrată și de faptul că inclusiv consilierii opoziției au considerat că aceste proiecte sunt necesare, utile și de viitor pentru comunitare, și au votat pozitiv hotărârile consiliului local pentru acele investiții.

Ion Radu Aurel a preluat o administrație cu rădăcini multiple, ramificate în toate structurile primăriei, cu oameni vechi, de ani de zile în acele funcții, care în loc să lucreze în folosul comunității din Dragoș Vodă, au lucrat contra acesteia. Inclusiv acum, acești adversari politici proferează minciuni în legătură cu realitățile din primărie, pentru a stopa mersul înainte al comunități din Dragoș Vodă, care deja este pe drumul cel bun. Clar, toți cei care fac parte din vechile structuri, nu pot fi de acord cu măsurile întreprinse de primarul Ion Radu Aurel în folosul comunității și pentru progresul comunei.

Se inoculează ideea că vor fi dați afară funcționari din primărie. Nu este adevărat, nu are cum, legea nu îi permite primarului în funcție aceste lucruri, dar, desigur că Ion Radu Aurel va avea anumite exigențe în ceea ce privește serviciul funcționarului public în folosul cetățeanului. Acesta va lua în considerare și va analiza serviciile din primărie, pentru că atât în 2012, cât și în timpul mandatului său s-a sfătuit cu cetățenii și a ținut cont de părerea lor. Exact același lucru îl va face și acum, va asculta vocea comunității, pentru că înainte de orice altceva, primarul trebuie să facă echipă cu locuitorii comunei sale.

dragos voda (7)Ion Radu Aurel înțelege că trebuie o schimbare în atitudinea salariaţilor Primăriei faţă de cetăţean şi în relaţiile dintre ei. Când ai o problemă de rezolvat, să mergi cu încredere la Primărie, să ştii că eşti primit cu amabilitate, să te simţi în faţa funcţinarilor de acolo cu adevărat ca un contribuabil din banii căruia se realizează venituri de care benificiază şi el. Cetăţeanul este cel ce face agenda unui primar şi a colaboratorilor acestuia.

Ion Radu Aurel a preluat o primărie care avea în fondul de rulment 900.000 lei, de menționat ar fi că, fondul de rulment al unei primării Conform legii 273/2006 , actualizata, modificata, se utilizează, în baza hotărârilor consiliului comunal ca sursă de finanțare a cheltuielilor de dezvoltare (investiții) la sfârșitul exercițiului bugetar, lucruri care s-au și făcut.

Din banii pe care i-a găsit în acel fond o parte s-au returnat Consiliului Județean pentru că trebuiau să fie folosiți pentru anume investiții din mandatul vechii conduceri a primăriei, care nu au fost realizate de către aceștia, și primăria comunei Dragoș Vodă a fost obligată să returneze acele sume Consiliului Județean. În consecință, fondul de investiții a scăzut imediat după preluarea mandatului de primar.

Dar, Ion Radu Aurel fiind un bun administrator al comunei, în primul său  an de mandat a reușit să aducă la bugetul local un plus de 200.000 lei din colectarea taxelor și impozitelor. În cei patru ani de mandat ai primarului Ion Radu Aurel, realitățile din comuna Dragoș Vodă s-au schimbat în bine, iar banii din fondul de investiții pentru dezvoltarea comunei au fost folosiți de către primărie în folosul comunității.

La inițiativa lui Ion Radu Aurel și cu sprijinul fostului secretar, primăria a câștigat un proces cu comuna Ciulnița prin care comuna Dragoș Vodă a recăpătat 250 ha de teren.

S-a reușit aducerea înapoi, la patrimoniul domeniului public a fostei fabrici de conserve a comunei Dragoș Vodă.

De asemenea, primăria mai are pe rol un proces cu CNADR, pe care l-a câștigat la prima instanță, și prin care comuna Dragoș Vodă va recupera suma de 1.300.000 lei, bani pe care se vor folosi pentru investiții în folosul comunității și pentru cofinanțarea proiectelor pentru dezvoltare.

”Să fii în fruntea unei comunităţi este un lucru deosebit de onorant”, spunea la începutul mandatului său Guriță. Iar acum, datorită realizărilor și satisfacțiilor obținute în administrarea comunei, este și mai convins că își poate continua misiunea și că poate construi un mâine și mai bun pentru locuitorii comunei Dragoș Vodă. Deja are în vedere planuri și proiecte de viitor privind continuarea dezvoltării și modernizării comunei și de aceea candidează pentru un nou mandat, din partea PNL.

dragos voda (5)Investițiile realizate pe perioada mandatului lui Ion Radu Aurel în perioada 2012-2016 în comuna Dragoș Vodă sunt următoarele:

  1. Modernizarea și extinderea iluminatului public, care este funcțional 100% acum, noapte de noapte – în valoare de 120.000 lei
  2. S-au reabilitat 2,8 km de drumuri în satul Socoalele – în valoare de 150.000 lei
  3. S-a reabilitat drumul comunal care face legătura între DN şi cei doi mari agenţi economici de pe raza comunei, respectiv SC Fidagri SA şi SC Avicola SA.
  4. Construirea de stații de autobuz și adăposturi – în valoare de 20.000 lei
  5. Alimentarea cu apă – s-a dat drumul la instalația de apă, care era nefuncțională. S-a pus în funcțiune stația de apă, puțurile și o mini stație de tratare a apei, totul făcându-se pe banii cetățenilor.
  6. Branșarea la alimentarea cu apă a 580 de case, iar din costul acestor branșamente Consiliul Local a suportat 80% din valoare, iar cetățeanul a contribuit cu 20%. Există o Hotărâre a Consiliului Local prin care cetățeanul plătește 300 de lei, iar diferența este suportată de la bugetul local, este subvenționată.

Referitor la faptul că au fost lăsați bani pentru realizarea branșamentului la apă gratuit pentru 500 de case, spun că acesta este un neadevăr, pentru că dintr-un sat care are 1000 de case, nu poți alege aleatoriu 500 cărora să le faci acest serviciu.

  1. Împrejmuirea cu gard a cimitirului din Dragoș Vodă, folosind forța de muncă din comuna Dragoș Vodă – în valoare de 380.000 lei
  2. S-au făcut reparații capitale la biserică – în valoare de 400.000 lei, din care majoritatea banilor, adică 340.000 lei au venit din sponsorizări, iar Consiliul Local a contribuit cu 60.000 lei. Acest proiect este foarte important pentru că a reușit să atragă foarte mulți bani din surse private, din sponsorizări, lucru care nu s-a mai întâmplat în comuna Dragoș Vodă.
  3. S-au achiziționat utilaje necesare gospodăririi comunale
  4. S-a făcut o scăldătoare pentru oi
  5. s-au semănat 60 ha din islazul comunal cu plante furajere perene
  6. S-a finalizat un proiect ce a prevăzut achiziţionarea, montarea şi punerea în funcţiune a unei instalaţii de supraveghere video destinat asigurării unui nivel superior de securitate a obiectivului „Comuna Dragoş Vodă”

Am reușit pentru prima dată în istoria comunei Dragoș Vodă, să câștigăm două proiecte cu fonduri europene 100% nerambursabile, cu o valoare de peste 5.000.000 lei.

  • Printr-un proiect depus pe GAL s-a amenajat terenul de sport din curtea școlii care era într-o stare deplorabilă, și care acum este dat în folosință și copiii comunei se pot bucura de el.
  • Un alt proiect prin Ministerul Dezvoltării este Asfaltarea drumului comunal DC 25, pentru care contractul de finanțare este semnat, suntem în faza de licitație și am primit deja primii bani, se va începe lucrarea și teoretic trebuie să terminăm banii până în 2018.

Proiecte Sociale:

  1. La Dragoș Vodă este un Centru de Zi care este sprijinit și finanțat de Consiliul Județean, unde la preluarea mandatului lui Ion Radu Aurel erau 11 copii, iar acum sunt 35 de copii care vin zi de zi.
  2. În fiecare an, din sponsorizări, 15-20 dintre copii de la Centrul de Zi sunt trimiși în vacanță la mare.
  3. Un alt proiect pe social, l-am câștigat cu ajutorul Consiliului Județean, proiect prin care Primăria a angajat 2 fete, una asistent comunitar și alta mediator sanitar, pentru comunitatea defavorizată din comuna Dragoș Vodă. Aceste fete merg din casă în casă și țin permanent legătura cu asistența socială din primărie, cu primarul și inclusiv cu medicul de familie.
  4. Munca a dat roade și acum aria de lucru a acestei echipe este extinsă și către categoria celor vârstnici, care nu au posibilitatea să ajungă la cabinetul medical.

Pentru viitorul mandat, Ion Radu Aurel își propune și propune concetățenlor săi următoarele proiecte:

  1. INFRASTRUCTURA
  • Finalizarea pietruirii tuturor străzilor din satul Socoalele
  • Se va continua asfaltarea tuturor drumurilor din comună
  • Se va continua să se facă branșamente la apă
  • Canalizare în loalitatea Dragoș Vodă
  • Se va extinde rețeaua de apă și canalizare și în satul Bogdana
  • Se va pune în funcțiune o stație mică de apă care să deservească satul Socoalele, pentru că apa la acest moment, nu are o calitate bună
  1.  EDUCAŢIE, CULTURĂ ŞI SPORT
  • Reabilitarea grădinițelor din Bogdana și Socoalele
  • Reabilitare școală Dragoș Vodă
  • Construirea unei noi grădinițe la Dragoș Vodă, în școala veche din localitate
  • Reabilitarea căminelor culturale din Dragoș Vodă și Socoalele
  • Cofinanțarea la proiectele europene inițiate de școală pentru elevii și părinți
  • Menținerea echipei de fotbal a localității, iar cea mai mare dorință a lui Ion Radu Aurel este ca în această echipă de fotbal să joace numai tineri din comuna Dragoș Vodă
  • Reparații și îmbunătățiri la baza sportivă a comunei Dragoș Vodă
  • Organizarea unor festivităţi periodice în timpul liber pentru populaţie, iar anual organizarea unei sărbători a comunei. Propun asta întrucât avem nevoie de destindere, mai ales pentru cei care au trecut de anii tinereţii, ca să mai uite de stres, greutăţi, să ne refacem forţele
  1. SOCIAL
  • Împrejmuirea cimitirului din satul Socoalele
  • Pentru persoanele defavorizate din Satul Nou, Ion Radu Aurel are promisiuni că îi poate ajuta să își poată lua ajutorul social și suplimentul, pentru că în acest moment aceștia nu mai beneficiază de aceste ajutoare, datorită faptului că au datorii la impozite și taxele bugetului local. În acest se va merge la judecătorie pentru a putea transforma aceste datorii în ore de muncă în interesul comunității, pentru ca aceste familii sărace să poată beneficia din nou de acele ajutoare sociale. În acest fel acești oameni pot ajuta comunitatea, dar se vor ajuta și pe ei, consideră Ion Radu Aurel.
  • Pentru persoanele defavorizate va înființa un ONG în parteneriat cu primăria, pentru ca astfel să aibă posibilitatea de a accesa fonduri europene nerambursabile, pentru ajutarea acestei categorii sociale.
  1. ECONOMIC

Punerea accentului pe dezvoltarea activităților economice non-agricole, pentru a determina tinerii să rămână în sat

Pentru crescătorii de animale, conform legii le vom pune la dispoziție anumite suprafețe din izlazul comunal

Înființarea unei mici piețe agroalimentare pentru producătorii de legume și crescătorii de animale, la fosta fabrică de conserve, care a revenit patrimoniului comunei Dragoș Vodă

  1. ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
  • Întâlniri semestriale cu locuitorii din toate satele
  • Transparenţă la toate nivelurile, începând cu propria campanie electorală
  • Înlocuirea treptată a actualului sistem cu unul care să elimine orice posibilitate de intervenție a corupţiei, o administrare corectă şi mai ales eficientă, în slujba cetăţenilor
  • Voi iniţia un dialog constructiv cu consilierii locali, care să nu fie tributar intereselor politice, ci spre interesele cetăţenilor

Toate acestea care sunt enumerate mai sus, sunt câteva dintre motivele pentru care Ion Radu Aurel este hotărât să participe și să câștige alegerile ce vor urma, cu ajutorul comunității sale, pentru a putea continua împreună proiecte aflate în derulare și cele care se vor iniția în moul mandat, pentru a continua drumul dezvoltării pe care comunitatea din comuna Dragoș Vodă deja a intrat și a început să meargă. Se simte capabil și simte că are puterea şi motivaţia să-și asume responsabilitatea unei asemenea funcţii şi a unei schimbari majore pentru comunitatea din care face parte.

”Fiecare dintre noi putem face diferenţa și doar împreună putem schimba ceva. Trebuie să stârpim corupţia și ”afacerile familiale” din sistem prin limitarea oricărei posibilităţi de a “greşi”.

În continuare există o preocupare permanentă pentru atragerea de fonduri europene, pentru că altfel comunitatea noastră nu se va dezvolta, nu va evolua odată cu celelalte comunități. Pentru acest lucru este nevoie de o echipă pe care eu deja am format-o, o echipă cu idei noi și viziuni noi.

Sper că oamenii vor înţelege că, dacă vom lucra împreună cu interes şi dăruire, vom lucra pentru binele şi bunăstarea noastră, dar şi a copiilor noștri. ”, a subliniat primarul Ion Radu Aurel.

Liliana Manea

[wzslider autoplay=”true”]

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.