Programul „Inițiativă pentru comunitatea mea!” sustinut de Institutul Qvorum s-a desfășurat în perioada martie – aprilie în orașul nostru. Astfel, tineri de la liceu dar si de la facultate au avut ocazia să participe la training-uri pe teme de cetățenie activă, antidiscriminare și antreprenoriat, dar si de a interacționa direct cu decidenții de la nivel local și județean în cadrul unor workshop-uri la instituțiile publice.
De asemenea, cei care şi-au dorit să se implice şi mai mult în activităţile comunităţii noastre în vederea dezvoltării, au pus bazele unui grup de iniţiativa locală, ce are ca misiune facilitarea dialogului dintre cetăţeni şi autorităţile locale pentru rezolvarea problemelor comunităţii, din domenii variate precum: economie, educaţie, agricultură, domeniu social, administraţie publică.
Pentru cei mai activi şi implicaţi tineri, atât din judeţul Călăraşi, cât şi din Regiunea Sud-Muntenia, regiune unde s-a derulat acest program, s-a creeat posibilitatea de a participa la o Vizită de studiu şi networking la Bucureşti, în perioada 7 – 10 iunie, organizată în cadrul proiectului „Iniţiativa pentru comunitatea mea!”. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Din Călăraşi tinerii care au mers la Bucureşti au fost: Sabrina Rotaru – elevă la Liceul Teoretic Mihai Eminescu Călăraşi, Iorga Mircea – elev la Liceul Teoretic Neagoe Basarab Olteniţa, Lupşa Matei şi Pătraşcu Gabriela – stundenti la Usamv Călăraşi.
În cele patru zile, elevii şi studenţii au participat la o serie de cursuri de leadership, dezvoltare personală şi managementul proiectelor susţinute de traineri cu experienţă în domeniu, unde au avut ocazia de a se redescoperi şi a scoate la lumină anumite calităţi şi abilităţi ale lor, dar şi de a se cunoaşte între ei.
Pe parcursul programului, tinerii au avut oportunitatea de a efectua o vizită de studiu la Parlamentul României, Camera Deputaților în cadrul căreia au simulat procesul legislativ.
Tinerii participanți au legat strânse prietenii și și-au propus să realizeze parteneriate cât mai curând posibil.