Cultură şi Educaţie, Obiceiuri — martie 3, 2014 at 10:00

Începutul Postului Sfintelor Paşti

by

„Începe timpul Marelui Post al Paştilor, timp de pregătire în vederea învierii. Această minunată întocmire corespunde concepţiei de temelie a creştinismului că viaţa urmează după moarte, că bucuria trăirii adânci, curate şi durabile în duh urmează după căinţă şi suferinţă. Ea corespunde legii vieţii noastre spirituale, pe care atât de desăvârşit a desprins-o şi ne-a înfăţişat-o Revelaţia divină prin cuvântul şi viaţa Mântuitorului şi prin viaţa tuturor celor ce-au vieţuit după asemănarea Domnului”, spunea Părintele Dumitru Stăniloae.

izgonirea_lui_adam

Postirea pentru omul de astăzi nu mai este luată în serios. Pentru unii, postirea constă într-o “renunţare” simbolică la ceva, pentru alţii este doar o simplă schimbare a dietei alimentare. Pe de altă parte sunt mulţi care încep postirea cu entuziasm şi renunţă după prima cădere.

Ca reacţie la mentalitatea consumistă, omul din zilele noastre redescoperă necesitatea postului ca regim vegetarian, din motive de igienă şi sănătate trupească, însă, consideră ca incompatibilă cu lumea contemporană, dimensiunea spirituală, religioasă a postului.

Persistă întrebarea: de ce să postim? De ce sunt interzise unele alimente? Se pierde din vedere că din cauza mâncării, omul devine un mecanism de consum. Iar acest mecanism impune anumite determinisme, şi astfel foamea devine un determinism, iar omul lacom o maşină consumatoare de bunuri şi plăceri trecătoare.

Uităm că Adam şi Eva prin neîmplinirea sfatului de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, au respins viată aşa cum le-a fost oferită de Dumnezeu. Au preferat o viaţă care să depindă numai de creaţie, nu de Creator. Şi astfel s-au îndreptat spre moarte. Lumea şi hrana au fost create ca mijloc al comuniunii cu Dumnezeu. Înainte de căderea în păcat, omul prin hrană sa, îl întâlnea tainic pe Dumnezeu. Acum omul în hrană sa, nu se mai întâlneşte decât cu pofta sa. În aceasta stă gravitatea păcatului lui Adam şi al Evei, au mâncat “separat” de Dumnezeu, pentru a fi independenţi faţă de El. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că păcatul lui Adam nu constă în faptul că a dorit să fie Dumnezeu, ci în dorinţa de a fi ca Dumnezeu fără Dumnezeu. Acest act al omului a fost însoţit de gândul că prin hrană poate deveni ca şi Dumnezeu, adică să aibă viaţă în sine. Noi mâncăm pentru a fi vii, dar nu suntem vii în Dumnezeu.

Ce este postirea? Este intrarea şi participarea noastră la acea experienţă a lui Hristos prin care El ne eliberează de sub totală dependenţă de materie, hrană şi lume.

Dacă nu ştim unde duce postul, nu are sens să postim şi, în ultimă instanţă, nu are rost să venim la Sfânta Liturghie.

Vorba lui Constantin Noica, în Eseuri de Duminică: “Unii folosesc Duminicile pentru a se pierde, nu pentru a se reface. Se pierd în risipirea lor, întru care se împrăştie toată săptămâna, muncind degeaba pentru alte lucruri decât pentru cel principal”.

Postim pentru a putea birui patimile, pentru a creşte în dragoste faţă de aproapele nostru şi pentru a ne putea ruga lui Dumnezeu cu o inimă mai curată; postim pentru păcatele noastre, în semn de pocăinţă şi de ascultare, întorcându-ne din “ţara străină” în care am risipit viaţa noastră. Postim pentru că păcătuim adesea, cu gândul, cu cuvântul şi cu lucrul (fapta)…  chiar de am birui însă toate patimile, tot am mai avea nevoie de post, spre a nu cădea din nou în aceleaşi păcate.

Sfântul Chiril al Alexandriei ne îndeamnă la post, luând aminte mai ales la cele dinlăuntru ale noastre: “Nu numai prin lepădarea mâncărurilor ne vom face curaţi, ci şi slobozind mintea noastră de lucrurile din pricina cărora a fost găsit leacul postului.”

Sursa: crestinortodox.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.