Cultură şi Educaţie, Educaţie — februarie 13, 2017 at 14:12

Începe Simularea de Bacalaureat 2017 și Evaluarea Naționala 2017. Iată calendarul simulării examenelor naționale!

by

În primul rând, calendarul: spre deosebire de anul școlar 2015-2016, în anul școlar curent simularea examenelor naţionale se va desfăşura în aceeași perioadă (13-17 martie), atât pentru elevii clasei a VIII-a, cât și pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a.

examen (1)Calendarul detaliat pe clase şi discipline

Simulare Evaluare Naţională pentru elevii clasei a VIII-a

  • 13 martie: Limba şi literatura română
  • 14 martie: Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)
  • 16 martie: Matematică
  • 31 februarie: afişarea rezultatelor

Simulare examen național de Bacalaureat

Clasa a XI-a

  • 13 martie: Limba şi literatura română – proba E) a)
  • 14 martie: Limba şi literatura maternă – proba E) b)
  • 16 martie: proba obligatorie a profilului – proba E) c)
  • 31 martie: afişarea rezultatelor

Clasa a XII-a

  • 13 martie: Limba şi literatura română – proba E) a)
  • 14 martie: Limba şi literatura maternă – proba E) b)
  • 16 martie: proba obligatorie a profilului – proba E) c)
  • 17 martie: proba la alegere a profilului şi specializării – proba E) d)
  • 31 martie: afişarea rezultatelor

Obiectivele simulării

  • familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real, respectiv optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale

Subiecte simulare

Subiectele au fost elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora prevăzute în programele de examen pentru EN VIII şi Bacalaureat.

  • pentru clasa a VIII-a, programele de examen sunt disponibile aici, iar conţinuturile exceptate, adică acele teme care nu se vor regăsi în subiectele pentru simulare sunt publicate aici
  • pentru clasa a XI-a este valabilă programa de Bacalaureat (în vigoare pentru anul 2017) disponibilă aici, iar conținuturile exceptate, adică acele teme care nu se vor regăsi în subiectele pentru simulare sunt publicate aici
  • pentru clasa a XII-a este valabilă programa menționată mai sus în timp ce conţinuturile care nu se vor regăsi în subiectele pentru simulare sunt publicate aici.

Modelele de subiecte, însoțite de baremele de evaluare și de notare, au fost postate încă din luna noiembrie 2016 pe subiecte2017.edu.ro. Subiectele pentru simulare respectă structura subiectelor pentru EN VIII, respectiv Bacalaureat. De asemenea, în cadrul acestei pagini, se regăsește o arhivă ce conține subiectele susținute în anii precedenți în sesiunile de examen (EN VIII și Bacalaureat), dar și subiectele de la simulările naționale din ultimii ani.

IMPORTANT! Referitor la proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat, Ministerul Educației a publicat o serie de precizări (disponibile atașat), însoțite de modele de subiecte care pot fi consultate aici.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page