De prin lume adunate — aprilie 6, 2014 at 20:47

Inaugurarea construcției fabricii Star Assembly de la Sebeș, un proiect al DPIIS de care sunt mândru

by

dan sovaAm participat ieri, alături de prim-ministrul Victor Ponta, la inaugurarea construcției unei noi unități de producție a pieselor auto de către Star Assembly, parte a concernului german Daimler. Consider evenimentul o confirmare a eforturilor pe care le-am depus anul trecut, ca Ministru Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, în atragerea de investiții străine.

În 28 mai 2013, după discuțiile extrem de serioase pe care le-am condus, îmi puneam semnătura pe acordul investițional dintre Guvernul României și reprezentanții Daimler AG, care viza exact această fabrică. Din partea Executivului, era un semn clar despre cum privim investitorii și în ce direcție vrem să ducem România – cea a unei industrii competitive, care se remarcă printr-o mare valoare adăugată.

Nu era și nu a fost vorba doar despre gesturi simbolice în acțiunea Guvernului. Pentru această nouă fabrică, am susținut acordarea unui ajutor de stat. Acest lucru s-a realizat, iar cei de la Daimler AG, prin compania căreia i-au pus bazele în România, au primit un ajutor de stat de 37,4 milioane de euro. Este un sprijin firesc, ținând cont că vorbim despre o investiție totală de 238 milioane de euro, care aduce sute de locuri de muncă.

Este o mare bucurie pentru mine că acest proiect, printre ai cărui inițiatori și artizani m-am numărat, intră în etapa construcției. Alături de cei 115 km de autostradă finalizați și dați în folosință anul trecut, noua facilitate industrială de la Sebeș este una dintre cele mai importante realizări ale mele ca ministru delegat.

Am certitudinea că proiectele de dezvoltare a investiților se vor concretiza alături de eforturile pentru dezvoltarea infrastructurii. În actualul mandat de ministru al transporturilor voi veghea ca acest deziderat național și strategic să devină realitate. Atingerea obiectivelor din strategia pentru autostrăzi România 100 va consolida capacitățile deja serioase de producție ale constructorilor de autovehicule și de subansamble. Reamintesc cu plăcere că în 2013 am avut cea mai mare creștere a producției de autovehicule la nivel mondial, depășind țări precum China sau Austria.

Dan Șova

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page