Politica, Politica naţională — decembrie 11, 2013 at 16:10

Imun la tot, dar… mai ales la DNA

by

IMUN

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.

Prin această decizie, preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept “fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

La articolul 147 Codul Penal prevede că “prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 (autorităţi, instituţii publice, persoane juridice de interes public – n.r.)”. De asemenea, “prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”.

Comisia juridică a introdus un nou alineat potrivit căruia: “Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 147, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea dispoziţiilor prezentului alineat”.

Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că, în urma acestor modificări aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.

DNA a precizat că preşedintele, senatorii şi deputaţii, avocaţii, notarii şi executorii judecătoreşti nu vor mai putea fi cercetaţi şi sancţionaţi pentru infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, cum ar fi luarea de mită şi abuzul în serviciu.

“Menţionăm că pe rolul instanţelor de judecată se află în curs de judecare sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari, în cauze instrumentate de DNA”, a arătat instituţia, într-un comunicat de presă.

Consiliul Superior al Magistraturii a criticat, la rândul său, modificările aduse Codului Penal, subliniind că nu le-a primit spre avizare, aşa cum prevede legea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici, el menţionând că “nu putem confunda Preşedinţia şi Parlamentul cu un butic din Gara de Nord”.

Şeful statului a mai spus că modificările la Codul penal adoptate de Camera Deputaţilor sunt “dramatice” şi “dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie” precum DNA sau ANI.

sursa: mediafax

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page