Proză şi poezie — martie 31, 2017 at 23:15

Iartă-mi, Doamne iar, zbuciumul …

by

Backup_of_Backup_of_Backup_of_Backup_of_Backup_of_Backup_of_machta

Iartă-mi, Doamne iar, zbuciumul ce-apasă
Când îmi plec genunchii frânţi în rugăciune,
Sunt prin focul vieţii candelă nearsă
Port în trup de ceară, suflet în ruine.

Mă topesc orgolii, patimi şi ispite,
Fug prin întuneric negăsind Lumina,
Prinse-ntr-un năvod gânduri înnegrite
Sapă-adânc şi aspru-mi frânge rădăcina.

Lasă-mi doar un petec azuriu pe cer,
Fă ca eu ciresul azi ,neroditor
La fereastra lumii, preaplecat, stingher,
Să renasc prin harul Tău vindecător

Ploaie de lumină peste crengi revarsă
Despletite ramuri vor înmuguri
Sufletu-n genunchi, lacrimile-şi varsă
Şi-n grădina Ta, iar voi înflori

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page