Iartă-mi, Doamne iar, zbuciumul ce-apasă
Când îmi plec genunchii frânţi în rugăciune,
Sunt prin focul vieţii candelă nearsă
Port în trup de ceară, suflet în ruine.
Mă topesc orgolii, patimi şi ispite,
Fug prin întuneric negăsind Lumina,
Prinse-ntr-un năvod gânduri înnegrite
Sapă-adânc şi aspru-mi frânge rădăcina.
Lasă-mi doar un petec azuriu pe cer,
Fă ca eu ciresul azi ,neroditor
La fereastra lumii, preaplecat, stingher,
Să renasc prin harul Tău vindecător
Ploaie de lumină peste crengi revarsă
Despletite ramuri vor înmuguri
Sufletu-n genunchi, lacrimile-şi varsă
Şi-n grădina Ta, iar voi înflori
Loading ...
