Dezvoltare durabilă, Responsabilitate socială — februarie 7, 2017 at 16:27

Gheorghe Piperea: Motivarea CCR este o invenţie, iar efectul-multiplicarea cazurilor de dare în plată

by

Avocatul Gheorghe Piperea declara ca motivarea preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, referitoare la neconstituţionalitatea Legii conversiei creditelor în franci eleveţieni, este “o chestiune inventată”. Efectul deciziei CCR- creşterea numărului celor care dau în plată.

gheorghe pipereaAvocatul spune că oamenii vor fi obligaţi să ia din nou calea justiţiei şi să piardă timp şi bani. Piperea susţine că în instanţă se întâmplă ca, atunci când se pierde procesul de către consumator, cheltuielile de judecată sunt exorbitante. “În schimb, atunci când consumatorul câştigă procesul împotriva băncii, onorariile sunt de 300-500 de lei. Astfel de decizii sunt menite să-I intimideze pe oameni şi să-I ţină sub control”, este de părere Piperea.

Avocatul va fi zilele următoare la Curtea de Justiţie a UE (CJUE). “Vreau o interpretare unitară de la CJUE pe tema creditelor în franci elveţieni. Curtea Europeană nu o să se spele pe mâini”, a spus Piperea. Decizia CJUE, care este aşteptată în vară, ar putea răsturna horărârea pronunţată marţi de CCR.

Proiectul legii conversiei creditelor in franci elvetieni la cursul istoric a fost trantit de CCR, pe un motiv bizar – cica s-ar fi incalcat principiul bicameralismului*. In plus, CCR, prin vocea presedintelui Dormeanu, trimite la legislatia anterioara pentru efectuarea conversiei.

Calea rezolvarii prin lege, fara costuri suplimentare, a acestei “mici” probleme a creditelor in valute exotice, este neutralizata. Asta daca nu cumva PSD se tine de promisiunea din toamna si reia problema, de data aceasta printr-o lege care sa treaca rapid prin ambele camere ale Parlamentului, prin procedura de urgenta, in aceeasi forma (ca sa evite o noua desfiintare pe motivul “bicameralismului”). Dar ma indoiesc ca sa va intampla asta. PSD are cu totul alte problem acum.

Ramane ca oamenii care inca mai au aer si carora punga cu care i-au sufocat banksterii nu le-a acoperit inca toata fata, sa revina la vechile cai – procese individuale sau actiuni anemice ale ANPC. Cele vechi sunt grevate inca de seminariile de la Sinaia. Statistic, aceste seminarii au fost destul de eficiente, de vreme ce 3/4 din numarul total de procese aflate pe rol sunt castigate de banksteri. Iar practica unitara nu vom avea curand – acum o saptamana, ICCJ a refuzat sa stabileasca ceva in acest domeniu, aratand ca problema nu e noua si respingand ca inadmisibile cererile de la instantele din Craiova de lamuriri ale legii… Iar de la Avocatul Poporului se asteapta un recurs in interesul legii de mai mult de un an. Vom astepta mult si bine, caci Avocatul Poporului are si el alte prioritati.

Probabil ca, odata cu respingerea acestei legi, oamenii vor incerca sa demareze alte procese. Doar ca acestea sunt costisitoare si cronofage, iar daca procesele se pierd pentru ca magistratul care imparte justitia este un bun absolvent al cursurilor de la vila BNR de la Sinaia, atunci cheltuielile de judecata sunt atat de mari incat devin intimidante nu numai pentru reclamantul concret, ci si pentru orice alt reclamant care ar avea visul de a-si obtine dreptatea in justitie. In domeniul creditelor in chf, nu prea mai exista, insa, dreptul la vis.

Asta nu inseamna sa nu aveti incredere in justitie. Dimpotriva, doar acolo puteti spera la vreo minune, ca de la autoritati, mai putin sau zero sperante.

Daca nu vor gasi o cale de iesire, oamenii, probabil, vor incepe sa uzeze masiv de Legea Darii in Plata. Macar aceasta este, totusi, constitutionala. Inteleg ca dl van Groningen a declarat ca a iesit in strada, la proteste, pentru ca ii pasa de Romania. Daca o fi asa, atunci ar trebui sa ii pese si de legile din Romania, mai ales cele care au trecut, cu chiu cu vai, de toate furcile caudine ale tuturor controalelor din lume, inclusiv la CCR.

In legatura cu procesele gestionate de mine si de echipa mea : ele vor fi duse pana la capat, indiferent de rezultat, chiar si daca va ramane un singur reclamant. Deocamdata, insa, aceste procese sunt suspendate, intrucat asteptam ca CJUE sa ne spuna cam cum ar trebui sa procedam in continuare, caci instantele noastre ne-au bagat in cea mai mare confuzie, oameni cu aceleasi contracte, cu aceiasi creditori, primind in dosare solutii diametral opuse, unii cu creditul inghetat, altii cu creditul la cursul la zi, un curs ruinator, de altfel.

Nu vreau sa hranesc inutil alte sperante, dar nici sa omit o informatie : joi vom pune concluzii la CJUE, la Luxembourg, in cauza Andriciuc si altii contra Bancii romanesti (ce ironie contine aceasta marca …). Rezultatul, pozitiv sau negativ, il asteptam in jurul luni iulie a acestui an. Putem spera impreuna ca, macar cei de la CJUE nu se vor spala pe maini ca Pilat din Pont, asa cum au facut instantele noastre de la varful sistemului judiciar : ICCJ si CCR.

Nu exista un asemenea principiu in Constitutie. Dar pentru destinatarii acestui proiect nu mai are nicio relevanta. Are insa importanta pentru intregul proces legislativ de acum incolo. Nicio lege nu va mai putea iesi din camerea asa-zis decizionala, daca este diferita de cea emisa de camera “ne” decizionala.

Sursa: Gheorhe Piperea

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page