Evenimente, Ultimile Știri — octombrie 15, 2015 at 19:02

Garanții pentru TINEri Călărași: De 18 luni ”La dispoziția Dumneavoastră”!

by

Azi, 15 octombrie, a avut loc deschiderea Târgului Județean al Locurilor de Muncă Călărași, care se desfășoară în perioada 15-16 octombrie 2015, începând cu orele 10:00, la Centrul Cultural Județean Călărași, str 1 Decembrie 1918, nr.1. Acest eveniment este parte integrantă a Proiectului “Garanții pentru TINEri!” , care este un proiect pilot cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, implementat de CNIPMMR în parteneriat cu Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, lider de proiect, Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România și Blocul Național Sindical.

targ 15-16 oct 2015 22Evenimentul se bucură de sprijinul următorilor parteneri locali: Primăria Municipiului Călărași, Centrul Cultural Județean Călărași, Inspectoratul Școlar Județean Călărași, Casa Corpului Didactic Călărași, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași, Consiliul Local al Intreprinderilor Mici și Mijlocii Călărași. De asemenea ne sunt alături ca de fiecare dată și partenerii media: Express de Călărași, Observator de Călărași, Focus, Ediția, infomuntenia.ro, Știrea Media, Obiectiv de Călărași, Arena Media, Actualitatea de Călărași.

În prima zi a târgului au participat și s-au implicat in sprijinirea tinerilor,  peste 70 de companii călărășene care au oferit peste 500 de locuri de muncă tinerilor absolvenți și nu numai. De asemenea a fost onorantă prezența primarului Daniel Ștefan Drăgulin, deputatului Vasile Iliuță, directorului CCD Călărași – Camelia Croitoru și a directorului AJOFM Călărași Nicolae Chirana.

targ 15-16 oct 2015 7Mulțumim tuturor celor prezenți că au răspuns invitației Centrului de Garanții pentru TINEri  Călărași, pentru faptul că s-au implicat în acest eveniment acordând atenția și timpul lor tinerilor fără experiență în muncă.

Mulțumim cadrelor didactice care au participat împreună cu elevii claselor terminale ale liceelor: Colegiul Tehnic ”Ștefan Bănulescu”,  Liceul Danubius, Liceul Tehnologic ”Dan Mateescu”,  Colegiul Economic, Colegiul Agricol ”Sandu Aldea”, Colegiul Național ”Barbu Știrbei” și Liceul Tehnologic Transporturi Auto, la seminarul cu tema: Abilități și cunoștințe dobândite din școală sau din cursuri de calificare profesională  Versus realitatea pieței muncii ” și în special domnului Inspector Școlar General Prof.Dr. Constantin Tudor, care a avut deschiderea de a purta o discuție nonformală cu viitorii absolvenți de liceu în legătură cu conexiunile dintre pregătirea teoretică din școală și ceea ce îi așteaptă din punct de vedere profesional pe piața muncii.

targ 15-16 oct 2015 15Proiectul “Garanții pentru TINEri!” prin Centru de Garanții pentru TINEri Călărași, pe parcursul celor 18 luni de derulare a avut următoarele realizări:

  • A organizat  5 stagii de curs implementate și evaluate, din care: 1 stagiu de curs de inițiere, 2 stagii de curs de calificare nivel 1, 2 stagii de curs de calificare nivel 2, 1 stagiu de curs ”Dezvoltarea competențelor personale antreprenoriale” și mai are în desfășurare 1 stagiu de curs de calificare nivel 1.
  • Din cei peste 200 de membri ai grupului țintă, 182 de tineri au participat la programele de formare profesională, 156 sunt absolvenți certificați, urmând ca cei 26 de la cursul de calificare profesională nivel 1 să susțină examenul de absolvire în data de 26 oct 2015.
  • Din cei 27 de participanți  și beneficiari ai serviciilor de consultanță și asistență antreprenorială la cursul de dezvoltare a competențelor personale antreprenoriale sunt certificați ANC 100%, 2 tineri sunt premiați pentru cel mai bun plan de afaceri și două noi afaceri înființate.
  • Cei peste 200 de tineri din grupul țintă au beneficiat de servicii de informare, consiliere profesională individuală și de grup, și de asistență în căutarea unui loc de muncă
  • Din minim 20 Planuri Individuale de Mediere pentru persoanele sprijinite în căutarea unui loc de muncă ca și target al proiectului, au fost realizate 40 de Planuri Individuale de Mediere.
  • 175.000 lei – Subvenții plătite prin proiectului pilot “Garanții pentru TINEri!” participanților la cursuri, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
  • Cca 500. 000 lei  au fost sume atrase și plătite pentru servicii furnizate în cadrul proiectului pentru catering și formare, servicii care au fost atribuite și prestate de firme călărășene, transport plătit pentru cursanții din mediul rural, servicii media pentru promovarea proiectului, salariile responsabililor centrului.

targ 15-16 oct 2015 20Ceea ce a făcut diferența la Centru de Garanții pentru TINEri Călărași au fost activitățile de consiliere psihologică în grup cât și cele individuale personalizate, în funcție de profilul psihologic și interesele profesionale,  identificându-se elementele de baza în stabilirea traseului profesional al fiecăruia.

Liliana Manea

[wzslider autoplay=”true”]

Pentru informații, înscrieri, propuneri ne puteți contacta la:
Centru de Garanții pentru TINEri Călărași
Adresa: str. Flacăra, nr. 10, bl. C1, parter, județul Călărași, tel 0730255161, 0730255162
E-mail: office@smeprojects.ro, garanții.calarasi@gmail.com.
www.garantiipentrutineri.eu

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page