Cultură şi Educaţie, Proză şi poezie — aprilie 4, 2013 at 16:28

GÂNDURILE…

by

Gandurile si DorinteleUneori, parcă suntem fără minte…şi de aceea ne stăpânesc gândurile… Gândurile, ne macină şi ne zdrobesc … creându-ne probleme şi în relaţiile noastre personale…Gândurile intră şi ne întinează sufletul, îl intoxică şi îl otrăvesc…şi se declanşează  lupta interioară…de aceea, ca urmare ne torturează…neliniştea, nesiguranţa, etc…

Un gând ne poate face să nu dormim toată noaptea… gândurile ne tulbură şi chiar ne distrug nervii…de ce?…simplu… pentru că toate dorinţele noastre şi asteptările noastre se nasc de la ideea că… atunci, când vom obţine ceva vom fi fericiţi, dar…. apoi noi dorinţe se nasc şi o luăm de la capăt…şi ne lăsăm prinşi în această iluzie că putem gasi liniştea şi siguranţa în exteriorul nostru, în oameni, în lucruri, locuri… Dar, cum poţi găsi permanenţa în ceva care se schimbă tot timpul?…

Care dintre noi nu a visat sau…şi-a împlinit dorinţa prin manipulare sentimentală  şi nu e mulţumit?…  Oare nu am luat toţi, mai mult sau mai puţin, dorinţele noastre drept condiţii fără de care nu putem fi fericiţi alături de partener?…Vom şti vreodată să înţelegem şi să integrăm  sentimentul pur al iubirii necondiţionate cu realitatea în care trăim? Este greu!… să recunoaştem!… Dar…dacă n-am avea nici o dorinţă, nici o aspiraţie, nici o fantezie pe care dorim să o îndeplinim, să o transpunem în realitate cu partenerul nostru, jumătate din farmecul şi interesul vieţii noastre ar dispărea!…seducţia şi  tandreţea fac parte din arsenalul nostru, fie că suntem femei sau bărbaţi, pentru a manipula anumite situaţii în avantajul propriu …o facem toţi, conştient sau inconştient….

Lupta împotriva gândurilor sau războiul lăuntric…nici un alt război nu este atât de sălbatic precum acela, al unui gând otrăvit care se cuibăreşte în sufletul nostru şi ne torturează acolo… Toate gândurile  ce provin dinlăuntrul nostru sunt mai grele decât cele ce ne atacă din afară… exact precum cariul ce se naşte în lemn şi… roade mai mult miezul lemnului…” Bolile” ce se nasc în sufletul nostru sunt mai otrăvitoare şi mai dureroase decât acele pricinuite de cauze exterioare…

Atunci, firesc, mă întreb : dacă ai obţinut şi ai atins ţelurile propuse înseamnă că eşti doar un manipulator emoţional?…oare nu este bine dacă oamenii îşi împlinesc  dorinţele?…pentru că scopul în viaţă este tradus de fapt în dorinţele noastre… asta e părerea mea!… Răspunsul cred că îl vom găsi numai dacă ne cunoaştem pe noi foarte bine şi reuşim acolo, în interiorul nostru sa fim cinstiţi cu ceea ce ne dorim mai mult şi mai mult…şi până unde suntem dispuşi să “mergem” pentru a ne îndeplini dorinţele sau, să ne satisfacem orgoliul propriu…

Însă, din pacate… de cele mai multe ori nu avem puterea să luptăm împotriva gândurilor…cedăm atacurilor lor, primind astfel răni  care nu se vindecă… nici chiar cu trecerea unui mare interval de timp…

Concluzia: “Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie… căci în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”…

Liliana Manea

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page