Clubul de Excelenţă — decembrie 9, 2019 at 23:45

Gala Anuală A Premiilor”10 DE NOTA 10”: Portret de Premiant – MARIA STANCU

by

Gala Anuală a Premiilor ”10 de Nota 10”, ediția a II-a, ce se va desfășura în data de 13 decembrie 2019, la Călărași, are ca și scop promovarea, susținerea  și stimularea excelenței în educația formală și nonformală, pentru dezvoltarea potențialului maxim al adolescenților și tinerilor, pentru o bună adaptare și integrare a acestora într-o societate dinamică, care își schimbă paradigmele foarte rapid.

În Gală sunt premiați tineri extraordinari și determinați să-și facă un viitor, tineri pe care nimic nu îi împiedică însă să își împlinească aspirațiile și visurile, tineri care își doresc să fie performanți și ating excelența. Considerăm că România este reprezentată de copiii frumoși și extraordinari de buni, care au nevoie și cărora trebuie să le acordăm atenție, să-i încurajăm și să îi motivăm să fie performanți și excepționali, pentru că sunt unica noastră soluție spre un viitor mai bun.

Prin intermediul Galei Anuale A Premiilor”10 DE NOTA 10” – ediția a II-a, care se va desfășura sub tema specială ”Excelența premiază Excelența”, se urmărește  evidențierea, încurajarea, promovarea, recompensarea și oferirea respectului binemeritat, tuturor celor care au depus eforturi pentru a obține excelența în domeniul educației, antreprenoriatului, leadership-ului comunitar, politicului și de ce nu, al administrației publice. Dorim să ne arătăm admiraţia şi să oferim respect tuturor celor care au depun eforturi pentru a atinge performanţa, un obiectiv care trebuie încurajat, promovat şi răsplătit.

STANCU MARIA este unul dintre premianții Galei Anuale A Premiilor”10 DE NOTA 10” – ediția a II-a. A pășit pragul Colegiului Național Barbu- Știrbei din Călărași, în septembrie 2017.

Părea un copil serios, atent și nimic mai mult. Odată cu selectarea ei pentru Olimpiada de Religie, timpul petrecut împreună m-a ajutat să descopăr ce personalitate uimitoare poate să aibă acest copil minunat și cât de mare era setea ei de cunoaștere.

Privindu-și trecutul spune: M-am bucurat de jocurile copilăriei exact atât cât a trebuit, iar școala m-a învățat să mă joc într-un alt fel: să observ frumusețea și alcătuirea cuvintelor, să trăiesc acea frământare dinaintea testului, să caut cu emoție cum să îmi transmit gratitudinea față de doamna învățătoare, să pot să rostesc din adâncul inimii cuvintele „vă iubesc”.

A început să participe la concursuri și la olimpiade, încă din clasa a doua. În general, mergea la cele de Matematică și la cele de  Limba și literatura Română. Deși primul joc învățat la școală a fost matematica, majoritatea premiilor erau le-a obținut la română, cultură generală și la știinte. Impicarea în tot felul de competiții școlare, a ajutat-o să prindă drag, nu de bucuria de a i se recunoaște efortul sau meritele, ci de profunzimile, curiozitățile, tainele pe care le descoperea învățând. Ea spune că dorința de a studia, de a cunoaște, nu este ceva impus de vreo normă, ci este intrinsecă omului, este ceva ce însăși firea noastră o cere.

Odată intrată în liceu, implicit în lumea adolescenței, i s-au oferit noi oportunități de autocunoaștere, mai ales că, efectiv, instituția noastră facilitează o astfel de dezvoltare. Cabinetul de Religie și cel de Limba Engleză au devenit o oază de cunoaștere și de împlinire. Abordările din cadrul orelor de dezvoltare personală pe care le propune doamna ei dirigintă, competițiile de la Public Speaking și multele ore petrecute la voluntariat în Centrul de Zi pentru Persoane cu Handicap Călăraşi şi implicit în cadrul Asociaţiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic (ASCHF-R), au fost prilejuri de a cunoaște aspecte noi ale vieții și de a câștiga relații cu oameni speciali. Alte minunate oportunități i-au fost oferite și în cadrul programului de vară Grow, unde a putut dialoga, plină de emoții și de bucurie, cu traineri din diferite țări. Totuşi, pentru a oglindi mai uşor activităţile ei, le voi prezenta schematic :

  • clasa a IX-a
    • premiul I la Olimpiada de religie, faza naţională
    • premiul I la Olimpiada de religie, faza judeţeană
    • participare la Olimpiada “Lectura ca abilitate de viaţă”
    • premiul III la concursul Public Speaking
    • participare la programul Grow
    • Media generală 9,88
  • clasa a X-a
  • Premiul special pentru media 9,20 la Olimpiada de religie, faza naţională
  • premiul I la Olimpiada de religie, faza judeţeană
  • participare la Concursul naţional “Cultură şi Spiritualitate”
  • implicarea în activităţi de voluntariat în cadrul ASCHF-R
  • participare la programul “Liderii Mileniului Trei”
  • Media generală 10
  • clasa a XI-a
  • premiul III la concursul “Ion Barbu- Dan Barbilian”
  • implicarea în activităţi de voluntariat pentru copiii ce suferă de autism

Așadar, dacă aș încerca să creionez complexitatea personalității acestei tinere, cu siguranță nu aș deține suficiente culori. Viitorul ei este frumos și cu atît mai mult promițător. Mă bucur și este o onoare să pot descoperi, cunoaște adolescenți atât de frumoși.

Recomandare – Prof. Duță Valentina

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page