Portrete de dascăli — decembrie 11, 2019 at 17:38

Gala Anuală A Premiilor”10 DE NOTA 10”: Portret de Premiant – GHEORGHE STOIANOVICI

by

Gala Anuală a Premiilor ”10 de Nota 10”, ediția a II-a, ce se va desfășura în data de 13 decembrie 2019, la Călărași, are ca și scop promovarea, susținerea  și stimularea excelenței în educația formală și nonformală, pentru dezvoltarea potențialului maxim al adolescenților și tinerilor, pentru o bună adaptare și integrare a acestora într-o societate dinamică, care își schimbă paradigmele foarte rapid.

Prin intermediul Galei Anuale A Premiilor”10 DE NOTA 10” – ediția a II-a, care se va desfășura sub tema specială ”Excelența premiază Excelența”, se urmărește  evidențierea, încurajarea, promovarea, recompensarea și oferirea respectului binemeritat, tuturor celor care au depus eforturi pentru a obține excelența în domeniul educației, antreprenoriatului, leadership-ului comunitar, politicului și de ce nu, al administrației publice. Dorim să ne arătăm admiraţia şi să oferim respect tuturor celor care au depun eforturi pentru a atinge performanţa, un obiectiv care trebuie încurajat, promovat şi răsplătit.

În consecință, în această ediție alături de cei 26 de tineri vor fi premiați și cinci profesori, îndrumători ai multor elevi, ca semn de apreciere și recunoștință pentru preocuparea și dăruirea lor pe altarul educației și a sădirii sămânței luminii învățăturii în viața elevilor.

Profesor GHEORGHE STOIANOVICI  este unul dintre PROFESORII premiați în cadrul Galei Anuale A Premiilor ”10 DE NOTA 10” – ediția a II-a.

Profesorul de matematică Gheorghe Stoianovici, inspector de specialitate matematică în cadrul ISJ Călăraşi, care a fost și este unul dintre pilonii de rezistență ai Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu” din Călărași și servește pe Altarul Educației de mai bine de 30 de ani.

Este un om foarte modest, un om impecabil din punct de vedere ştiinţific, ataşat de pasiunea sa pentru matematică și pentru școală… un om care îşi analizează permanent activitatea didactică şi pedagogică și, încă este în căutarea celei mai bune definiții care să îl caracterizeze. Prof. Stoianovici face parte din acea ”Gardă Veche”, oameni care au devenit dascăli din pasiune, pentru că au crezut și încă mai cred în meseria asta minunată, și care nu consideră că ei fac lucruri extraordinare, fantastice… ei cred că doar își fac meseria și nu trebuie să te lauzi că muncești. Dragii mei dascăli, permiteți-mi să nu fiu de acord cu d-voastră. Așa că, îmi iau libertatea să le spun tuturor că au toate motivele din lume să fie mândri că vă cunosc sau că vă sunt elevi.

Prof. Gheorghe Stoianovici este președintele filialei Călărași și membru în Consiliul Național  al Societății de Științe Matematice din România, este membru în comisia centrală a Olimpiadei Naţionale de matematică, este membru în grupurile de lucru ale MEN pentru elaborarea subiectelor pentru examenul de bacalaureat și evaluare națională și monitor de calitate în cadrul grupului restrâns de lucru al C.N.E.E. la disciplina matematică. Nu numai că este foarte apreciat și foarte serios în ceea ce face, dar de asemenea este autor și coautor la cărți de specialitate, manuale, articole, elaborarează subiecte pentru examenul de bacalaureat și evaluare națională, compune multe probleme de matematică originale pentru etapele Olimpiadei Naționale de Matematică , Concursul Național cu participare internațională „Ion Barbu – Dan Barbilian”, Concursul „Ion Cheșcă”, Concursul „Ion Onuță” etc.

Pentru activităţile desfăşurate şi pentru munca depusă a fost recompensat cu Diploma Jubiliară “Centenarul Societăţii de Ştiinţe Matematica din România”, și i s-au conferit Ordinul „Meritul pentru învăţământ” în gradul de Cavaler și distincția „Gheorghe Lazăr”  clasa I, ca semn al aprecierii activității sale, cu merite deosebite în dezvoltarea învăţământului românesc.

Informații privind activitatea d-lui profesor și inspector şcolar pentru disciplina matematică în cei 31 de ani de activitate:

  • autor și coautor la cărți de specialitate, manuale, articole etc.;
  • inițiatorul și organizatorul concursurilor „Mathematical Danube Competition” (concursul este în calendarul concursurilor școlare al ministerul și am organizat 11 ediții); „Călărași – Silistra” (9 ediții) ; „Ion Cheșcă” (7 ediții) și  „Ion Onuță” (13 ediții);
  • organizatorul principal, pe zona de matematică, a Concursului Național cu participare internațională „Ion Barbu – Dan Barbilian” (concursul este în calendarul concursurilor școlare al ministerul și am coordonat 16 ediții);
  • organizatorul la Călărași, în anul 2010, etapa finală a Olimpiadei Naționale de Matematică;
  • organizatorul la Călărași, în anul 2015, a XIX-a Conferință Anuală a S.Ș.M.R. și Ședința festivă dedicată celor 120 de apariție a Gazetei Matematice;
  • a compus multe probleme de matematică originale pentru etapele Olimpiadei Naționale de Matematică, Concursul Național cu participare internațională „Ion Barbu – Dan Barbilian”, Concursul „Ion Cheșcă”, Concursul „Ion Onuță” etc.;
  • mulți dintre foștii săi elevi (câteva sute) au fost admiși la cele mai bine cotate instituții de învățământ superior din România cum sunt: Academia de Studii Economice din București, Universitatea Politehnică din București (Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Electronică și Telecomunicații etc.), Facultatea de Matematică și Informatică București ș.a.m.d.;
  • elevii pregătiți de domnia sa au obținut 7 de premii și mențiuni la etapa finală a Olimpiadei Naționale de Matematică;
  • este președintele filialei Călărași și membru în Consiliul Național al Societății de Științe Matematice din România;
  • este membru în comisia centrală a Olimpiadei Naţionale de matematică ( 1993 – 2016);
  • este membru în grupurile de lucru ale ministerului pentru elaborarea subiectelor pentru examenul de bacalaureat și evaluare națională;
  • este monitor de calitate în cadrul grupului restrâns de lucru al C.N.E.E. la disciplina matematică în anii 2015 și 2016;
  • deține Diploma Jubiliară “Centenarul Societăţii de Ştiinţe Matematica din România” în 2010;
  • aprecierea activităţii cu Ordinul „Meritul pentru învăţământ” în gradul de Cavaler (decembrie 2004);
  • aprecierea activităţii cu distincția „Gheorghe Lazăr” clasa I (martie 2007).

Publicații – participare ca și coautor la manuale și Autor al unor lucrări de specialitate

Coautor la manualele aprobate prin OMEC nr. 4144 din 18.07.2001 și OMEC nr. 4742 din 21.07.2006 MATEMATICĂ (manual pentru clasa a XI-a), M1 (editura SIGMA, 2001)
MATEMATICĂ (manual pentru clasa a XI-a), M2 (editura SIGMA, 2001)
MATEMATICĂ (manual pentru clasa a XI-a), M1 (editura SIGMA, 2006)
MATEMATICĂ (manual pentru clasa a XI-a), M2 (editura SIGMA, 2006)
Autor al lucrărilor de specialitate publicate cu ISBN Concursul Internațional Ion Barbu – Dan Barbilian (editura AGORA, 2010)
10 ani de matematică la malul Dunării (editura AGORA, 2012)
Matematică la malul Dunării (editura AGORA, 2014)
Coautor al lucrărilor de specialitate publicate cu ISBN Teste de evaluare a competențelor matematice (editura PARALELA 45, 2014)
Să învățăm matematica cu Concursul Euclid pentru clasele VII-VIII (DIDACTICA PUBLISHING HOUSE, 2011) 
Să învățăm matematica cu Concursul Euclid pentru clasele V-VI ( DIDACTICA PUBLISHING HOUSE, 2011) 
Teste de învățare pe unități de învățare( editura GIL, 2003)
Coautor al culegerilor de probleme, publicate cu ISBN Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2002- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2003- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2004- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2005- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2006- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2007- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2008- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2009- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2010- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2011- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2012- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2012- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2013- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2014- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2015- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele  și  concursurile de matematică V-VIII -2015- (editura BÎRCHI)
Olimpiadele de matematică  2000-2001, CLASELE V-X  (editura GIL, 2001)
Olimpiadele de matematică  2001-2002, CLASELE V-X  (editura GIL, 2002)
Olimpiadele de matematică  cls. V-VI, 2003 (editura GIL, 2003)
Olimpiadele de matematică  cls. V-VI, 2004 (editura GIL, 2004)
Olimpiadele de matematică  cls. V-VI, 2005 (editura GIL, 2005)
Olimpiadele de matematică  cls. V,  2006 (editura GIL, 2006)
Olimpiadele de matematică  cls. V-VI, 2007 (editura GIL, 2007)
Olimpiadele de matematică  cls. V-VI, 2008 (editura GIL, 2008)
Olimpiadele de matematică  cls. VII-VIII, 2003 (editura GIL, 2003)
Olimpiadele de matematică  cls. VII-VIII, 2004 (editura GIL, 2004)
Olimpiadele de matematică  cls. VII-VIII, 2005 (editura GIL, 2005)
Olimpiadele de matematică  cls. VII-VIII, 2006 (editura GIL, 2006)
Olimpiadele de matematică  cls. VII-VIII, 2007 (editura GIL, 2007)
Olimpiadele de matematică  cls. VII-VIII, 2008 (editura GIL, 2008)
Coautor al culegerilor de probleme, publicate cu ISBN, pentru pregătirea examenelor naționale CAPACITATE 2002. Recapitulare rapidă și eficientă prin teste tematice (editura GIL, 2001
Ghid de pregătire pentru TEZA CU SUBIECT UNIC. Clasa a VII-a. Semestrul I (editura SIGMA, 2008)
Ghid de pregătire pentru TEZA CU SUBIECT UNIC. Clasa a VII-a. Semestrul al II-lea (editura SIGMA, 2008)
Ghid de pregătire pentru TEZA CU SUBIECT UNIC. Clasa a VII-a. Semestrul I (editura SIGMA, 2009)
Ghid de pregătire pentru TEZA CU SUBIECT UNIC. Clasa a VII-a. Semestrul al II-lea (editura SIGMA, 2009)
Ghid de pregătire pentru TEZA CU SUBIECT UNIC. Clasa a VIII-a. Semestrul I (editura SIGMA, 2008)
Ghid de pregătire pentru TEZA CU SUBIECT UNIC. Clasa a VIII-a. Semestrul al II-lea (editura SIGMA, 2008)
Ghid de pregătire pentru TEZA CU SUBIECT UNIC. Clasa a VIII-a. Semestrul I (editura SIGMA, 2009)
Ghid de pregătire pentru TEZA CU SUBIECT UNIC. Clasa a VIII-a. Semestrul al II-lea (editura SIGMA, 2009)
MATEMATICĂ. EVALUAREA NAȚIONALĂ 2010 (editura GIL, 2009)
BACALAUREAT 2002 MATEMATICĂ (editura SIGMA, 2002)
BACALAUREAT 2002 MATEMATICĂ (editura BÎRCHI, 2003)
BAC 2001 (editura GIL, 2001)
BAC 2001 (editura GIL, 2001)
BAC 2002 (editura GIL, 2002)
BAC 2003 (editura GIL, 2003)
BAC 2004 (editura GIL, 2004)
BAC 2005 (editura GIL, 2005)
BAC 2006 (editura GIL, 2006)
Ghid de pregătire pentru examenul de  BACALAUREAT 2002 la matematică (editura SIGMA, 2001)
Ghid de pregătire pentru examenul de  BACALAUREAT 2003 la matematică (editura SIGMA, 2002)
Ghid de pregătire pentru examenul de  BACALAUREAT 2004 la matematică (editura SIGMA, 2003)
Ghid de pregătire pentru examenul de  BACALAUREAT 2005 la matematică (editura SIGMA, 2004)
Ghid de pregătire pentru examenul de  BACALAUREAT 2006 la matematică (editura SIGMA, 2005)
Ghid de pregătire pentru examenul de  BACALAUREAT 2007 la matematică (editura SIGMA, 2006)
GHID DE PREGĂTIRE BACALAUREAT MATEMATICĂ M1 (editura SIGMA, 2007)
GHID DE PREGĂTIRE BACALAUREAT MATEMATICĂ M2 (editura SIGMA, 2007)
GHID DE PREGĂTIRE BACALAUREAT MATEMATICĂ M1 (editura SIGMA, 2008)
GHID DE PREGĂTIRE BACALAUREAT MATEMATICĂ M2 (editura SIGMA, 2008)
GHID DE PREGĂTIRE BACALAUREAT MATEMATICĂ M1 (editura SIGMA, 2009)
GHID DE PREGĂTIRE BACALAUREAT MATEMATICĂ M2 (editura SIGMA, 2009)
GHID DE PREGĂTIRE BACALAUREAT MATEMATICĂ M1+M2 (editura SIGMA, 2009)
GHID DE PREGĂTIRE BACALAUREAT 2011 MATEMATICĂ  M1 (editura SIGMA, 2010)
GHID DE PREGĂTIRE BACALAUREAT 2011 MATEMATICĂ M2 (editura SIGMA, 2010)
GHID DE PREGĂTIRE BACALAUREAT 2011 MATEMATICĂ M_mate-info (editura SIGMA, 2010)
GHID DE PREGĂTIRE BACALAUREAT 2011 MATEMATICĂ M_mate-info (editura SIGMA, 2010)
GHID DE PREGĂTIRE PENTRU BACALAUREAT 2013 MATEMATICĂ M_mate-info (editura SIGMA 2012)
GHID DE PREGĂTIRE PENTRU BACALAUREAT 2013 MATEMATICĂ M_șt_nat (editura SIGMA 2012)
GHID DE PREGĂTIRE PENTRU BACALAUREAT 2013 MATEMATICĂ M_tehnologic (editura SIGMA 2012)
BACALAUREAT în 30 de săptămâni MATEMATICĂ M_mate_info ( editura SIGMA 2013)
BACALAUREAT în 21 de săptămâni MATEMATICĂ M_tehnologic ( editura SIGMA 2013)
BACALAUREAT în 30 de săptămâni MATEMATICĂ M_șt_nat ( editura SIGMA 2013)
Evaluarea Națională 2013 (editura GIL, 2012)
Evaluarea Națională 2010 (editura GIL, 2009)
BACALAUREAT M2 matematică 2010 (editura GIL, 2009)
BACALAUREAT M1 matematică 2010 (editura GIL, 2009)
BACALAUREAT M1 matematică 2011 (editura GIL, 2010)
BACALAUREAT M2 matematică 2011 (editura GIL, 2010)
BACALAUREAT M1 matematică 2012 (editura GIL, 2011)
BACALAUREAT M2 matematică 2012 (editura GIL, 2011)
Articole de specialitate publicate în reviste cu  ISSN Gazeta Matematică nr.  2/2010
Gazeta Matematică nr. 11/2011
Gazeta Matematică nr. 12/2013

 

Liliana Manea

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.