Fashion - Tendinţe — august 7, 2019 at 11:32

FOTO Culiselele nunții Andreei Bălan cu George Burcea. Ce costum made to measure va îmbrăca viitorul mire?

by

George Burcea, soțul Andreei Bălan, va îmbrăca o ținută made to measure creată de Tudor Tailor la nunta din 15 septembrie.

Andreea Bălan și George Burcea urmează să se căsătorească pe 15 septembrie. Cei doi artiști au organizat o ceremonie pe plaja din Los Angeles în 2017, iar acum vor să își unească oficial destinele și în România, atât la starea civilă, cât și la biserică.

Pentru ziua cea mare George va purta o ținută made to measure creată de Tudor Tailor. Aceasta este extrem de elegantă, clasică, un Black Tie negru. În a doua parte a zilei outfitul va primi un upgrade: o nouă cămașă cu guler tunică și o vestă pentru ca mirele să se simtă mai relaxat și mai informal.

Pentru că fiecare nuntă este despre povestea de dragoste a celor doi, Andreea și George au ales să își spună povestea în cel mai inedit mod cu putință: prin intermediul conceptului „Nuntă în Paradis”, concept pe care Andreea l-a dezvoltat în ultimul ei show.

Andreea a fost foarte implicată în procesul de personalizare a costumului made to measure gândit pentru George. Pe lângă țesături și materiale, cei doi au luat în calcul și stilul care li se potrivește cel mai bine și care este în concordanță cu viziunea lor. Pentru că timpul este foarte scurt și cei doi artiști au hotărât să organizeze nunta în doar 3 luni, profesioniștii Tudor Tailor au grăbit procesul pentru crearea costumului perfect pentru George.

George și Andreea au mers zilele trecute în showroomul Tudor Tailor pentru a face primele măsurători și pentru a alege ținuta care se potrivește stilului preferat. Au primit consiliere de la expertul Tudor Tailor cu care s-au sfătuit în cele mai mici detalii, de la nasturi la culoarea batistei. Pentru că procesul de creare a costumului durează o lună, George a venit la începutul lunii august la primele măsurători, iar la început de septembrie, cu două săptămâni înainte de marele eveniment, va avea loc și prima probă, cea principală, în care se vor pune la punct toate detaliile.

Daniel Vlad, Marketing Manager Tudor Tailor, ne-a dezvăluit din culisele creării costumului detaliile procesului: Ținuta pe care am ales-o împreună cu George este Black Tie. Pentru a ne asigura de eleganța acesteia, am mers pe varianta clasică, smokingul negru cu rever tip sal. Am adăugat un plus de stil prin alegerea unei veste la două rânduri de nasturi, un model timeless cu detaliile de mătase specifice.

În a 2-a parte a nunții ținuta va fi transformată într-una mai lejeră, pentru ca George să se bucure pe deplin de petrecere. Cămașa va fi una cu guler tunică și fără nasturi bijuterie.”

Fericitul mire, George Burcea, ne-a spus cum a ales Tudor Tailor, dar și cum se pregătește pentru ziua nunții:

Căsătoria este un eveniment cu o încărcătură emoțională foarte puternică, așa că nu e bine să mă stresez foarte mult din cauza ținutei și am vrut să mă asigur că deleg acest lucru profesioniștilor.

Am vrut materiale de calitate, un costum care să mă reprezinte, în care să fiu elegant — am mai luat în considerare și alte aspecte când am decis cine imi va crea ținutele pentru nuntă. Am studiat atent piața eleganței masculine din România și la Tudor Tailor am dat nu doar de profesionalism, ci atât eu, cât și Andreea ne-am simțit ca într-o familie.

Avem alături un croitor cu peste 40 de ani experiență care ne-a consiliat și am putut alege din țesături impecabile, de cea mai bună calitate. Piesele vestimentare de la Tudor Tailor pe care le voi purta sunt prin definiție rafinate și pline de atitudine, elemente pe care le consider importante pentru bărbații care vor să fie eleganți și cool în același timp.”

Cum Andreea și George debordează de energie și optimism, alegerea outfitului pentru nunta lor a fost un proces extrem de deschis, plin de entuziasm și încărcat cu voie bună. Puteți să vizionați aici, pe canalul Andreei Bălan, toate detaliile despre cum a colaborat George cu croitorul Tudor Tailor, cum a reacționat Andreea și cum au decurs probele.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

error: Content is protected !!