Evenimente, Ultimile Știri — decembrie 6, 2013 at 01:11

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a murit

by

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela  a murit la vârsta de 95 de ani, în Africa de Sud. A trăit până la ultima zi de viaţă cu titlul onorific de ” tatăl a națiunii”.

nelson mandela

 

„Acum se odihnește. Acum și-a găsit liniștea. Națiunea noastră și-a pierdut cel mai mare fiu. Poporul nostru a pierdut un tată. Scumpul nostru Madiba va avea funeralii de stat” a anuntat președintele în exercițiu Jacob Zuma, conform agenţiei Reuters. La începutul lunii iunie, Mandela a fost internat în spital cu infecţii pulmonare recurente. În noiembrie, guvernul Africii de Sud a confirmat că el este în stare critică.

Mandela a fost un adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale.

Ca președinte de stat, a inițiat o nouă constituție și a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului din trecut. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică și combaterea sărăciei. Pe plan internațional și-a asumat responsabilitatea pentru invazia din 1998 a statului Lesotho și a acționat ca mediator între Libia și Marea Britanie, pe fundalul procesului privitor la atentatul terorist asupra zborului Pan Am 103. Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat. S-a concentrat pe activități caritabile pentru combaterea sărăciei și a epidemiei HIV/SIDA, prin Fundația Nelson Mandela.

nelson mandela1

O figură controversată de-a lungul întregii sale vieți, criticii de dreapta l-au denunțat drept terorist și simpatizant comunist. Totuși a primit o multitudine de premii internaționale pentru poziția sa în privința colonialismului și discriminării: între ele Premiul Nobel pentru Pace (1993), Presidential Medal of Freedom și Ordinul Lenin. Respectat în țara sa, a fost descris drept „părinte al națiunii”. Se face adesea referire la el pe numele său tribal, Madiba.

Oricum, a fost o personalitate remarcabilă a secolului XX, care a lăsat o moștenire importantă și chiar şi celor de vârste tinere…

L.M.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page