Mâncare şi Băutură — octombrie 28, 2014 at 12:00

Focaccia – istoria și rețeta unei pâinici aromate

by

Pentru a afla istoria pâinicii italienești numită focaccia, trebuie să descindem mult în timp, până în vremea Imperiului Roman, când această pâine plată, destul de asemănătoare cu pizza, era pregătită în cenușa cuptoarelor în care se făcea focul. De altfel, exact de aici își trage și numele: focaccia vine din latinescul “focacius”, care înseamnă “cuptor” (panis focacius = pâine în cuptor). Există ipoteze potrivit cărora originea acestei pâinici se găseste, de fapt, în civilizația Greciei antice, însă dovezile sunt prea puține pentru a susține aceasta teorie ca fiind perfect valabilă. Și, judecând după prezența pâinicii la majoritatea popoarelor mediteraneene în vremurile de azi, este practic imposibil să fie atribuită unei singure civilizații sau unui singur popor.

focacciaDacă faima și-a căpătat-o prin intermediul culturii italiene, ea există și în alte țări. Bunăoară, în Franța este numită fouiasse sau fougasse, în Spania poartă denumirea de hogaza, iar în Argentina, unde a pătruns datorită imigranților, se numește fougazza.

Multe secole de-a lungul istoriei, focaccia a fost asociată cu sărbători religioase precum Ajunul Crăciunului sau Bunavestire, însă odată cu trecerea timpului, ea a devenit ceva mai laică, răspândindu-se pe mese cât mai diverse, devenind o pâine foarte apreciată în întreaga lume.

Parfumată adesea cu ierburi italienești, dintre care cel mai frecvent este rozmarinul, cu usturoi, roșii cherry sau măsline, focaccia este de obicei scăldată în ulei de măsline, care, la fel de parfumat, îi oferă nu doar elasticitatea care o face atât de pufoasă, ci și o savoare aparte.

Dar nu puteam să vă spun povestea acestei minunate pâinici fără să vă dezvălui și rețeta cu ajutorul căreia o puteți pregăti și voi, acasă, lucru care garantat o să vă producă o plăcere imensă! Eu m-am oprit la o focaccia cu rozmarin, măsline verzi și roșii cherry, care în final a ieșit extrem de aromată și pufoasă, spre deliciul celor cărora le-am împărțit-o.

foccacia1Am început prin a combina două pliculețe de drojdie uscată și două căni (obișnuite, cele în care beau ceaiul) de apă calduță, plus o linguriță de miere. Le-am lăsat să stea timp de vreo zece minute, apoi am adăugat o jumătate de cană de ulei de măsline extravirgin, un praf sănătos de sare și 5 căni de făină. Am format un aluat elastic și moale, pe care l-am frământat puțin, apoi l-am stropit cu ulei de măsline și l-am acoperit cu folie de plastic, lăsându-l la dospit într-un vas timp de o oră.

După un ceas, am stropit o tavă de cuptor cu ulei de măsline extravirgin și am întins în ea aluatul care a crescut în volum până s-a dublat, apăsând peste el ușor cu degetele, din loc în loc. Deasupra, am presărat sare, căței de usturoi tăiați feliuțe, frunzulițe de rozmarin, măsline verzi și roșioare cherry. Am lăsat aluatul la dospit încă o dată chiar în tava în care l-am aranjat și după încă o oră l-am dat la cuptorul preîncălzit la 200 de grade. Când focaccia s-a rumenit, iar marginile sale au devenit crocante, am scos-o de la cuptor și m-am bucurat de mirosul inegalabil de pâine proaspătă, pe care am împărțit-o de îndată celor dragi.

Sursa: bistromargot.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page