Basarabia -Documente şi Argumente — iulie 25, 2019 at 22:19

Felicia Ionașco,din Chișinău:Dacă ne-am anula pentru o zi toate emoticoanele, nu am mai ști să trăim iubirea

by

Astăzi găsești tot mai puțini adolescenți a căror inteligență poate să impresioneze cu adevărat. Din acei tineri puțini, conectați la dorința ca utilitatea lor în viață să corespundă unui intelect solid, este Felicia Ionașco, absolventă a Liceului „Aristotel” din Chișinău, participantă la multe activități și concursuri școlare. Este originară din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi, și-a încheiat studiile cu media 9.40, și este admisă la International Business Academy, Facultatea Marketing Management, în Danemarca. 

  • Portretul tânărului de azi oscilează între două extreme: prea dotat și înformat sau limitat la anumite interese și absent la ce se întâmplă în jurul său. Cine este Felicia Ionașco și în care categorie de tineri se vede?

 

  • Certitudinea că reprezint tânărul vertical al generației pe care o reprezint îmi procură sentimentul consolant că îmi îndeplinesc cum pot mai bine responsabilitatea. A fi tânăr înseamnă mai mereu un zbor, însă întotdeauna e și o mare povară, pentru că întreaga societate stă cu ochii, plini de speranță, fix pe tine, așa cum fiecare țăran urmărește cu sufletul la gură cum răsar, cresc și stau să se coacă spicele în care a investit atâta muncă, timp și bani. Niciodată nu m-am simțit suficient de informată și nici nu cred că secolul în care informația circulă cu viteza luminii îți poate oferi savoarea încrederii că ești la curent cu toate. Consider că abilitatea, pe care ne-o impune realitatea, este să învățăm ce să facem cu enciclopedia care se actualizează și se mărește continuu. Respectiv, tind să îmi educ capacitatea de a discerne adevărul și frumosul din tot fluxul de informație care mă copleșește, de a selecta ceea ce îmi cade sub privire și a-i găsi o utilitate. Dar nu condamn prea dur dezinteresul altor tineri, căci uneori la mijloc poate sta solul lipsit de feritilitate, seceta sau nepăsarea semănătorului.

 

  • Generația lui Hemingway se considera cea pierdută. Ce caracterizare i-ai da generației tale și cum îți vezi semeni
  • Nu știu dacă societatea noastră s-a mai reabilitat de la Primul Război Mondial încoace. Nenorocirea noastră e pe atât mai mare, pe cât speranța că „războiul” va înceta într-o zi e tot mai mică. Libertatea care ni s-a oferit din plin a schimbat mămăliga pe pâine integrală, însă ne-a și dezrădăcinat. Continentul libertății și al speranței înflorește, dar geme de dorul celor înstrăinați de glie. Oamenii stau în coadă la psihologi și sunt gata să plătească unui străin ca să le asculte durerea, să le răscolească cu mănuși medicale sufletul îmbolnăvit. Tot mai puțini oameni pe la porți care să-și împărtășească fericirea sau amarul, garduri tot mai înalte. Nu se mai cântă de sărbători, am uitat cu toții cuvintele și melodia. Ne e groaznică frică de realitate, preferăm să ne ascundem în telefoane, să cărăm cu noi energie de rezervă ca nu cumva să „treacă în regretată neființă” personalitatea admirabilă pe care am creat-o cu sârguință în spatele ecranului. Ni s-au atrofiat la propriu toți mușchii, orice muncă ne lehămetește, nu ne mai entuziasmează. În sfârșit, cred că dacă ne-am anula pentru o zi toate emoticoanele, stupefiați și nedumeriți cu toții, nu am mai ști să trăim iubirea, să plângem cu adevărat pentru Notre Dame sau să ne spunem „la mulți ani”. Pe de altă parte…

 

  • Ce interese, ocupații ai, ce loc ocupă școala în viața ta? Care sunt performanțele tale de până acum?
  • Pe lângă orele de curs, îmi place să mă implic în evenimentele extracurriculare, dar sunt destul de selectivă la acest capitol. Cel mai mult îmi plac ședințele libere cu oameni valoroși, care se organizează lunar în liceul meu. Ies destul de des la plimbare și cunosc pe dinafară câteva parcuri din Chișinău, deși stau de doar trei ani aici. Vin dintr-un sat de pe malul Nistrului, iar de acolo se trage permanenta nevoie spirituală de natură. Nu citesc cantitativ pe cât mi-aș dori, însă am parte de profesori, care mă învață să storc cât se poate din fiecare carte. Sunt îndrăgostită de teatru. Prefer teatrul clasic, cel mai des frecventez TN „Mihai Eminescu”. Consider că teatrul autohton nu e suficient de matur și pregătit pentru a experimenta altceva decât piesa clasică, dar apreciez și admir tânăra echipă de la „Night Guguță”, care lucrează o formulă teatrală proaspătă, cu grjă și pentru calitatea mesajului transmis.

 

  • Școala de la sat poate educa copii pentru a fi admiși la facultăți înalte?
  • Personal descind dintr-o școală de la sat și nu voi îndrăzni niciodată să denigrez un mediu care m-a format. Ceea ce deosebește aceste instituții de cele de la oraș este relația strânsă care caracterizează atât raportul elev-elev, cât și elev-profesor. Colectivele nu se schimbă practic deloc, iar aceasta favorizează spiritul deosebit al clasei. Tind să cred că școala de la sat naște oameni cu o inteligență emoțională sporită. În ce privește calitatea studiilor, nu văd nicio diferență decât insuficiența de cadre didactice care se resimte, cu regret, tot atât de stringent și la oraș.

 

  • De ce visul multor tineri este să învețe și să se stabilească peste hotare?
  • Ca exponent al tineretului de astăzi, vă mărturisesc sincer că visul nostru cel mai mare e să putem să rămânem acasă.

 

  • Ce ai face tu pentru un viitor mai bun, ecologic și spiritual, al Țării?
  • Lucruri mari putem să facem doar împreună, însă e adevărat că pregătirea începe de la fiecare individual. Intenționez să îmi aduc aportul la viitorul mai bun al țării mele prin munca calificată și cinstită pe care o voi iniția aici după o instruire temeinică (cu regret și din fericire) peste hotare. Pentru a putea îmbunătăți mediul nu avem nevoie de teză de licență sau doctorat. Am renunțat la pungile de plastic și mi-am luat o butelie de sticlă, pe care o refolosesc permanent. Am participat recent într-un proiect de promovare a reciclării, particip la curățenia de primăvară din sat și la acțiunile de sădire a copacilor. Încersc să îi determin pe semeni să procedeze la fel. Cultivarea spirituală însă e o preocupare pe cât de individuală, pe atât de intimă și vitală. Mă strădui să dau dovadă de moralitate în orice situație, doar că și ea necesită alimentare permanentă. Pentru vacanța de vară mă provoc să citesc, în sfârșit, Biblia.

 

Silvia Strătilă,

Chișinău

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.