Editoriale, People-Passion-Performance — iulie 18, 2014 at 17:14

Facebook– o sursă de durere

by

Mă uitam zilele astea la pozele de pe Facebook ale unor copile de 14 ani. Fetele astea îşi folosesc creierul cu 20% mai mult decât restul populaţiei, încat marii filosofi ar fi invidioşi. Nici nu ştiam că o elevă de clasa a X-XII-a, poate vorbi despre viaţă atât de frumos. Ele sunt capabile să reducă toată mulţimea de sentimente trăite  în zeci de ani, la o descriere a unei poze de pe site-urile de socializare.

Backup_of_Backup_of_Backup_of_archiudean - CopyDe când a fost inventat Facebookul, toţi adolescenţii au devenit nesperat de inteligenţi. Să menţionăm aici totuşi, că aceste genii în devenire fac parte din categoria celor care nu promovează BAC-ul, probabil limbajul lor e prea complicat pentru a fi înţeles de profesori. Mulţi dintre voi o să spuneţi că este lipsit de raţionament din partea mea să generalizez şi probabil aveţi dreptate. Dar nu înţeleg cum de la o poză seminud, facută cu telefonul în oglinda de la baie, se ajunge la o descriere de genul: “m-am mutat pe strada inimilor frânte, în blocul suferinţei, la etajul dezamăgirii, în apartamentul lacrimilor, într-o cameră pustie ce ascunde mii de gânduri pierdute….te aştept să mă salvezi”. O altă poză în care o persoană urcă scările nemăturate ale unui bloc este descrisă astfel: “eu urcând scările vieţii”. Dacă scările blocului reprezintă scările vieţii, atunci apartamentul simbolizează ce, raiul? Însă un lucru poate să mă bucure, tranziţia de la Odnoklassniki  la Facebook. Aceasta a schimbat într-o oareacare măsură mentalitatea copiilor. Dacă acum descrierile pozelor sunt de natura filosofică, pe Odnoklassniki  erau de natură manelistă. Vă amintiţi acele comentarii cu versuri din melodiile lui Guţă: “pentru tine sunt un viciu…pot deveny un kapriciu”?  Şi dacă vrei să-i dai pe toţi pe spate, foloseşte cât mai mulţi Y şi K . Tot din capitolul “inteligenţă pe Facebook” face parte şi utilizarea limbii engleze în exces. Nu mai e în vogă să zici “îmi place”, e musai să zici “like”, sau cum să spui “mi-e dor de tine”, ai fi de modă veche, trebuie sa zici “miss u”, cu prescurtările de rigoare.

Limba engleză face ravagii printre tinerii dornici să iasă în evidenţă, s-a infiltrat atât de bine în limba română, încât am putea să asistăm în curând la naşterea unei noi limbi, un fel de rom-engleză. Adolescenţii de azi trec printr-o mare criză de originalitate, iar pe internet este cel mai uşor sesizabil acest lucru. Blogerii îşi copiază reciproc stilul, copiii de 14 ani combină româna cu engleza doar pentru că aşa fac colegii lor, iar cei de 18 ani se întrec în statusuri depresive. Am stat într-o zi şi am citit “cugetările sărmanilor tineri” şi spre final aveam o dorinţă necontrolată de izolare. M-am săturat de aberaţiile elevilor depresivi, cu părul în ochi şi unghii negre. Am încercat să-mi dau sema care e sursa depresiei, de ce sunt copiii ăştia atât de  îndureraţi. Am ajuns la concluzia că ei sunt, de fapt, mult prea răsfăţaţi. Nu durerea interioară generată de trăiri trumatizante , ci dorinţa părinţilor de a-i face fericiţi, duce într-un final la depresia “adolescentină”. La vârsta când trebuie să se bucure de viaţă, şi au toate motivele sa o facă, ei sunt îndureraţi când părinţii nu le cumpără bluza “aia cool” sau se sinucid pentru că nu sunt lăsaţi să joace toata ziua Counter Strike. În acest timp, alţii de vârsta lor suferă de boli îngrozitoare şi se agaţă de orice, doar ca să rămână în viaţă. Îmi spunea cineva că de fapt, aceşti copii, generaţia Facebookului, suferă cu adevărat, şi că “durerea lor nu e una superficială, ci dimpotrivă, ei ar avea nevoie cel mai mult de ajutor”. Sunt alţii care merită mult mai mult ajutorul nostru. Ei au parinţi, au rude, au prieteni. Există alţi copii care nici măcar nu au parinţi, casă şi se luptă singuri cu viaţa în centre de plasament. Sunt de acord trebuie ajutaţi şi aştia într-un fel, dar asta necesită un minim efort psihologic. În alte cazuri, îi ajută timpul şi faptul că se maturizează. Cazurile particulare sunt rare si sunt motivate. Dar când vezi că majoritatea se plâng din nimicuri… “vai, îmi tai venele că mi-a zis mama că nu-mi mai ia laptop” şi scriu asta pe bloguri şi se creează un doliu comun. Fascinant, într-adevar durerea lor e cât se poate de adevărată!
Din toate acestea pot sa ajung la o singură concluzie: site-urile de socializare reprezintă un pericol pentru copiii “slabi cu duhul”. Facebook-ul în mod special reprezintă o sursă de durere, unii adolescenţi afirmă că sunt trişti atunci când văd pozele prietenilor ce se distrează, spre deosebire de ei, care stau acasă şi se plictisesc. În toată această situaţie, vina le aparţine părinţilor. Din cauză că sunt prea ocupaţi cu serviciul, iar în timpul liber preferă să-şi lase copiii pe internet pentru a avea puţină linişte, astfel apare o prăpastie între ei şi copii.

Astfel, apare generaţia “emo”, neintegraţi social, constipaţi şi cu o lipsă cronică de interes faţă de tot ce se întâmplă în jur. Întrebaţi care este cauza tristeţii lor, nu ştiu ce să răspundă, iar dacă răspund, motivele sunt lipsite de sens cum ar fi “moartea pasărilor”. Aceşti indivizi formează grupuri pe Facebook, unde scriu în fiecare zi statusuri deprimante.  Practic, se întrec în exprimarea suferinţei lăuntrice. Copii de 13-14 ani li se alătură, doar pentru că li se pare la modă, citesc zilnic aceste nonsensuri şi ajung să plângă în fiecare zi fără motiv.  Acest viciu “Facebook” , de care sufăr şi eu, poate avea efecte catastrofale asupra adolescenţilor nesiguri pe ei, aflaţi în plin proces de formare socială.

Banari Adriana

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page