Dezvoltare durabilă, Economie — noiembrie 6, 2019 at 19:02

Euro a urcat cu aproape un ban

by

Principalul eveniment de miercuri a fost ședința de politică monetară a BNR.

Banca centrală a decis să mențină dobânda sa cheie la 2,50%, nivel care a fost stabilit în mai 2018. Decizia a fost luată în condițiile în care inflația anuală a început să scadă, cea din septembrie fiind de 3,49%, fată de 3,89% în august.

Aceste măsuri nu au influențat piața valutară, unde leul a preluat tendințele care se manifestă la nivel regional, provocate de ieșirile de capital.

Cursul euro a urcat de la 4,7540 la 4,7626 lei, maxim al ultimelor aproape cinci luni, într-o ședință în care cotațiile au crescut de la 4,755 – 4,756 lei, la deschidere, până la 4,764 lei. Euro se plasa la ora 14:00 în jurul valorii de 4,763 lei. Reamintim că maximul istoric de 4,7648 lei/euro a fost atins în 25 ianuarie.

Media dolarului american a urcat de la 4,2742 la 4,2959 lei, mai sus cu aproape 3,5 bani față de începutul săptămânii.

Moneda elvețiană continua să se aprecieze, la 1,099 – 1,102 franci/euro, ceea ce a făcut ca media ei să crească de la 4,3138 la 4,3255 lei.

Perspectivele pentru leu nu sunt dintre cele mai bune, din cauza adâncirii diferitelor deficte bugetare. Conform, economistului șef al unei bănci comerciale, cursul euro ar putea crește la sfârșitul anului viitor la 4,85 lei, în cazul în care mediul extern se va înrăutății iar dobânzile se vor majora. Afirmația a fost făcută la o conferință realizată de un ziar cu profil economic.

Uncia de aur scădea pe piețele specializate la 1.483 – 1.489 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a coborât de la 206,7789 la 205,3117 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,99 la 2,98%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,06%, valoare care se mai înregistra în ultima parte a lunii iunie.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,12%, iar cel la 12 luni a la 3,17%.

Monedele din regiune se depreciau față de euro, cea poloneză la 4,264 – 4,725 zloți iar cea maghiară la 330,9 – 332 forinți.

Perechea euro/dolar fluctua în culoarul 1,1066 – 1,1094 dolari.

Bitcoin fluctua pe platformele specializate între 9.300 și 9.420 dolari.

Piața criptomonedelor va fi influențată de o posibilă decizie a BCE de a lansa o monedă digitală publică (stablecoins) care va avea la bază bani tradiţionali şi alte titluri, în contradicție cu criptomonedele actuale.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.