Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Dezvoltare durabilă, Economie — June 10, 2019 at 17:57

Euro a scăzut la minimul ultimelor 5 luni

by

Leul și-a continuat evoluția apreciativă iar cursul euro a scăzut de la 4,7190 la 4,7182 lei, nivel care nu a mai fost atins din 22 ianuarie.

Piața valutară s-a deschis la 4,717 iar maximul a fost de 4,721 lei. Cotația de la ora 14:00 se situa la 4,719 lei.

Investitorii nu au fost impresionați de anunțul făcut de INS conform căruia deficitul comercial al României a avansat cu 34,8% în primele patru luni. Dacă acum un an deficitul se ridica la 3,74 miliarde euro în 2019 el a urcat la 5,04 miliarde de euro.

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,1887 la 4.1747 lei, minim al ultimelor aproape două luni și jumătate. Cotațiile din piață fluctuau între 4,166 și 4,182 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,119 și 1,121 franci/euro, iar media ei a stagnat la 4,2121 lei.

Contracția suferită de economia britanică, a cărei producție industrială a atins minimul ultimilor 17 ani, din cauza efectelor Brexit-ului, a provocat deprecierea lirei sterline, a cărei medie a coborât la 5,2999 lei, valoare care nu a mai fost atinsă de la jumătatea lui ianuarie.

Uncia de aur era cotată pe piețele specializate la 1.326 dolari, mai jos cu aproape 15 dolari față de vineri seară, astfel că preţul gramului de aur a scăzut de la 179,6486 la 178.2726 lei.

Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), a fost stabilită de BNR la 2,36%, pe baza cotațiilor din ultimul trimestru din 2018.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a revenit de la 3,25 la 3,24%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,38 la 3,37%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.

Piețele valutare din regiune erau închise cu ocazia minivacanței de Rusalii, care au fost sărbătorite de catolici.

Perechea euro/dolar se tranzacționa în culoarul 1,1290 – 1,1331 dolari. Deprecierea monedei americane se datora tensiunilor comerciale dintre SUA și China.

Media bitcoin de pe platformele specializate era de circa 7.965 dolari, cotațiile fluctuând între 7.790 și 7.980 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.