Dezvoltare durabilă, Economie — iulie 30, 2019 at 16:34

Euro a sărit la 4,73 lei

by

Leul a preluat tendința monedelor din regiune și s-a depreciat față de euro, consecință a ieșirilor de capital speculativ.

Cursul euroa crescut de la 4,7278 la 4,7301 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau în culoarul 4,728 – 4,733 lei, cele de la ora 14:00 realizându-se la 4,731 lei.

Media dolarului american a scăzut de la 4,2493 la 4,2441 lei, în timp ce cotațiile din piață fluctuau între 4,241 și 4,249 lei.

Moneda elvețiană fluctua pe piețele internaționale între 1,103 și 1,106 franci/euro, iar media a coborât de la 4,2873 la 4,2847 lei. Maximul ultimilor patru ani de 4,2992 lei a fost atins la jumătatea săptămânii trecute.

Uncia de aur creștea ușor pe piețele specializate, la 1.423 – 1.429 dolari, iar preţul gramului de aur a urcat pe piața locală la 194,8857 lei, foarte aproape de maximul ultimilor șapte ani de 194,9091 lei atins în urmă două săptămâni.

Indicele de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care se va aplica până la sfârșitul lui septembrie, a fost calculat de banca centrală la 2,63%.

Excesul de lichiditate din piața monetară, chiar dacă BNR a continuat să o sterilizeze, a produs scăderea indicilor ROBOR, care au ajuns la valori ce se mai întâlneau la începutul anului. BNR a atras luni de la băncile comerciale 1,333 miliarde lei, în depozite cu scadenţa la o săptămână cu o dobândă de 2,5%, egală cu cea de politică monetară.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,06%, minim al ultimilor cinci luni, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,20%, minimul ultimelor șapte luni.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a coborât la 3,31%, iar cel la 12 luni la 3,36%.

Monedele din regiune se depreciau față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,287 și 4,293 zloți iar cea maghiară fluctua în culoarul 327,6 – 328,1 forinți.

Perechea euro/dolar creștea ușor față de acum două zile la 1,1132 – 1,1153 dolari, investitorii așteptând încheierea ședinței de politică monetară a Rezervei Federale americane, care era urmată de o conferință de presă a președintelui instituției, Jerome Powell.

Bitcoin se menținea pe platformele specializate sub pragul de 10.000 dolari și fluctua între 9.400 și 9.600 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.