You cannot copy content of this page
Dezvoltare durabilă, Economie — februarie 5, 2019 at 20:36

Euro a pierdut un ban

by

Piețele financiare internaționale erau calme ieri, cea chineză fiind închisă cu ocazia Sărbătoririi Noului An Lunar, în timp ce în Statele Unite era așteptat discursul președintelui Trump în fața Congresului.

Leul a profitat de această stare iar cursul euro a scăzut cu un ban, de la 4,7546 la 4,7440 lei, într-o ședință în care cotațiile au coborât de la 4,754 – 4,755 lei la deschidere până la 4,742 lei. Tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau în jurul valorii de 4,745 lei.

Media dolarului american a crescut  de la 4,1532 la 4,1547 lei, în timp ce cotațiile din piața locală au fluctuat între 4,15 și 4,162 lei.

Moneda elvețiană scădea pe piețele internaționale la 1,141 – 1,144 franci/euro, iar media a alunecat de la 4,1636 la 4,1507 lei.

Joi urmează să se desfășoare o nouă şedinţă de politică monetară al CA al BNR. Majoritatea analiştilor anti­cipează menținerea dobânzii-cheie la 2,5%, nivel la care stagnează din mai 2017. Piața este mult mai interesată de raportul raportul tri­mes­trial asupra inflaţiei, în condițiile în care guvernul a introdus la sfârșitul anului trecut „taxa pe lăcomie”.

Chiar dacă dobânda-cheie ar putea stagna la 2,5%, nivelul indicilor ROBOR a cunoscut ieri noi creșteri.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,07% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,30%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a urcat de la 3,43 la 3,44%, iar cel la 12 luni a scăzut surprinzător de la 3,49 la 3,48%.

Monedele din regiune erau stabile față de euro. Cea poloneză se tranzacționa în culoarul 4,283 – 4,293 zloți iar cea maghiară fluctua între 317 și 318,1 forinți.

Lipsa investitorilor chinezi din piață și faptul că în SUA era așteptat discursul asupra stării națiunii al președintelui Trump, care vine după cel mai lung „shutdown” al administrației federale, a redus culoarul de tranzacționare al perechii euro/dolar la 1,1411 – 1,1455 dolari.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se plasa ieri la prânz la circa 3.430 dolari, față de 3.420 dolari, luni seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.