You cannot copy content of this page
Dezvoltare durabilă, Economie — iulie 8, 2019 at 18:19

Euro a înțepenit la 4,72 lei

by

De la începutul lunii iunie în piața valutară s-a manifestat o tendință de apreciere a leului față de euro, la care au contribuit și intervențiile punctuale ale băncii centrale.

Volatilitatea perechii euro/leu a fost redusă ieri, ceea ce a făcat ca media să scadă de la 3,7245 la 3,7214 lei, într-o ședință în care transferurile s-au efectuat în culoarul 4,72 – 4,725 lei, iar cotația de la ora 14:00 se situa la 4,721 lei.

Cursul dolarului american a urcat de la 4,1951 la 4,2054 lei, iar cotațiile fluctuau în culoarul 4,202 – 4,211 lei.

Moneda elvețiană stagna pe piețele internaționale la 1,111 – 1,114 franci/euro, iar media a scăzut de la 4,2485 la 4,2422 lei.

Uncia de aur a revenit pe piețele specializate peste pragul de 1.400 dolari, iar pe cea locală BNR a anunțat un preț algramului de aur în scădere la 190,0059 lei.

Indicele de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care se va aplica până la sfârșitul lui septembrie, fost stabilit de banca centrală la 2,63%, în creștere față de trimestrul anterior, când acesta a fost de 2,36%. IRCC se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare dintr-un trimestru al anului.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,18%, cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni și jumătate. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 3,34%, minimul ultimelor trei luni, 3,47%. Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a urcat de la 3,47 la 3,48%, iar cel la 12 luni a stagnat la 3,52%.

Monedele din regiune înregistrau scăderi față de euro. Cea poloneză se deprecia la 4,249 – 4,255 zloți ar cea maghiară la 323,8 – 324,9 forinți.

Perechea euro/dolar era stabilă, 1,1213 – 1,1235 dolari, evoluție normală după aprecierea monedei americane de la finalul săptămâni trecute.

Întărirea dolarului s-a datorat datelor foarte bune venite din piața muncii americane, unde au fost create în iunie 224.000 noi slujbe, față de estimările analiștilor de numai 160.000.

Piețele așteaptă acum întâlnirea conducerii Fed de la finalul lunii. Piața anticipează o tăiere a dobânzii-cheie, care este în prezent de 2,25 – 2,50%, cu 0,25 sau 0,5 puncte de bază.

Bitcoin creștea pe platformele specializate de la 11.000 dolari, acum două zile, la 11.900 dolari, analiștii văzând suportul la 9.600 – 9.800 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.