Dezvoltare durabilă, Economie — august 14, 2019 at 18:11

Euro a coborât aproape de 4,72 lei

by

Leul a avut, din nou, o evoluție calmă, pe fondul unei reduceri ușoare a aversiunii față de risc pe piețele externe.

Cursul euro a coborât de la 4,7270 la 4,7216 lei, într-o ședință în care transferurile s-au efectuat între 4,72 și 4,724 lei, cele de la ora 14:00 realizându-se la 4,722 lei.

Media dolarului american a crescut de la  4,2173 la 4,2238 lei, cotațiile fluctuând între 4,22 și 4,229 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 1,087 – 1,092 franci/euro, astfel că media ei a alunecat de la 4,3543 la 4,3355 lei.

Chiar dacă PIB a crescut, conform INS, în al doilea trimestru cu 4,4%, în serie brută, faţă de perioada similară din 2018, și cu 4,7% la nivelul primului semestru, stuația economiei este complicată câtă vreme ea se bazează, în cea mai mare parte, pe majorarea consumului intern.

Aceasta în condițiile în care încetinirea economiei din zona euro s-a reflectat, conform datelor prezentate de INS, în scăderea producţiei industriale în iunie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cu 6,6% ca serie brută. Scăderea este o consecință a faptului că zona euro a redus motoarele economiei, cea a Germaniei contractându-se cu 0,1% în al doilea trimestru din 2019, semn al unei posibile intrări în recesiune.

Tendința de apreciere a monedei americane și reducerea aversiunii față de risc au provocat scăderea unciei de aur la 1.497 – 1.517 dolari, mișcare care s-a reflectat și pe piața locală, unde prețul gramului de aur a coborât de la maximul istoric de 207,4267 lei la 203,8174 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a urcat de la 3,09 la 3,10%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,19%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,23%, iar cel la 12 luni la 3,29%.

Indicele de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care se va aplica până la sfârșitul lui septembrie, a fost calculat de banca centrală la 2,63%.

Perechea euro/dolar a coborât la 1,1165 – 1,1190 doalr, după ce Administrația de la Casa Albă a anunțat că încă nu vor fi impuse taxe de 10% pe o serie de bunuri importate din China.

Bitcoin cobora pe platformele specializate la 10.450 – 10.900 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.