Comunicate de presă, Ultimile Știri — iunie 4, 2014 at 12:08

Eugen Tomac: Congres al PMP pe 7 iunie

by

Partidul Mișcarea Populară va organiza primul său congres la data de 7 iunie, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, președintele PMP, Eugen Tomac.

eugen tomac“Pe 7 iunie se va organiza primul Congres unde se vor alege președintele, vicepreședinții, secretarul general și cei doi secretari generali-adjuncți și va fi prezentată structura Consiliului Executiv Național, cum se va numi această structură care va conduce Partidul Mișcarea Populară din care vor face parte 24 de membri, inclusiv președintele partidului. Am decis, de asemenea, ca la Congresul PMP să participe în jur de 1.000 de delegați”, a declarat președintele PMP.

Eugen Tomac a adăugat că în cadrul aceluiași Colegiu Național a fost adoptată o rezoluție privind “poziția PMP față de discuțiile care au loc pe scena politică, astăzi, în zona de dreapta”.

“Mișcarea Populară este deschisă spre o construcție de dreapta, dar nu oricum și nu în orice condiții. Credem că forțele de dreapta au nevoie de o platformă care să ducă mai departe o linie politică pe care PMP o promovează. Doi, PMP nu își propune să fuzioneze cu niciun partid, suntem deschiși spre discuții și credem că este nevoie de o platformă de dreapta, dar nu dorim nicio fuziune în sensul în care se va pune problema în acești termeni”, a spus președintele PMP.

Un al treilea punct al Rezoluției, a adăugat el, este acela că “linia politică pe care trebuie să o cuprindă o platformă de centru-dreapta este obligatoriu să susțină ceea ce PMP promovează, și anume: o justiție independentă, asumarea fermă și clară a continuării luptei împotriva corupției, depolitizarea instituțiilor statului”.

“Și, un aspect extrem de important care ține de poziționarea noastră, o linie politică prooccidentală clară, parteneriatul strategic cu SUA și aprofundarea procesului de integrare în structurile europene. Credem că aceste puncte sunt extrem de importante pentru a defini o platformă de dreapta credibilă. Tocmai de aceea am și spus că suntem pregătiți spre discuții, dar este important să definim foarte clar care sunt țintele care unesc partidele de dreapta”, a declarat Eugen Tomac.

El a mai spus că trebuie discutat care va fi acel candidat credibil al dreptei la prezidențiale care să poată aduce toți românii în jurul unui proiect care să cuprindă și aspectele menționate și care fac parte din programul PMP.

Tomac a adăugat că pe lângă elementele fixate în Rezoluție pentru PMP rămân ca esențiale și de nenegociat programele demarate de președintele Traian Băsescu pentru consolidarea statului de drept.

Sursa:agerpres

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page