Editoriale — mai 11, 2013 at 20:10

Este timpul soarelui şi al luminii…

by

Imaginaţi-vă o fermă, o casă tipică de ţară în satul românesc… Imaginaţi-vă terenuri vaste delimitate numai  de drumuri de ţară… imaginaţi-vă  câmpurile cultivate cu grâu, orz, floarea soarelui, porumb… cu rapiţă… imaginaţi-vă o zi de duminică… luminoasă, cu soare blând ce va mângâie faţa… imaginaţi-vă un bărbat şi o femeie, gătiţi în straie de sărbătoare, ce îşi dezmiardă privirea şi sunt plini de bucurie şi mândrie… în drumul lor către biserică, trecând prin câmpul de rapiţă…

in rapita

Un colţ frumos al vieţii rurale din timpuri trecute, care ne fac să ne amintim de trecerea  lenta a timpului , cronometrat numai de anotimpuri …

Este încă primăvară… câmpul este împodobit cu rochii multicolore… dar, parcă cea mai frumoasă este cea galbenă,  de rapiţă… bucurandu-mă de toate aceste minuni ale naturii , m-am întrebat…de ce oare nu este întotdeauna primăvară ?… Luna mai este binecuvântată !… este primăvară şi începe să miroasă… a vară !… frumuseţea fermecătoare a naturii nu încetează să ne uluiască… natura e plină de viaţă şi întrece în frumuseţe pe oricine… are haine pe care i le dăruie Dumnezeu… dar noi, oamenii uităm să ne bucurăm de frumuseţea vieţii… uităm să ne Bucurăm de frumuseţea naturii, de Cer şi de Pământ…

camp cu rapitaEste timpul soarelui şi al luminii… Este timpul galbenului… Deşi frumuseţea unei flori este unică, o vastă întindere de galben, alternată cu verdele câmpului şi albastru de cer… este un moment de mare emoţie… Este galbenul rapiţei… este atât de mult galben încât, parcă ar deveni oxigen pentru  plămânii mei… este ca şi cum frumuseţea galbenului mi-ar da o nouă vigoare şi un vârf de cuţit de fericire… Este timpul rapiţei… este momentul întinderilor mari, de galben luminos care mă lasă cu gura deschisă, de fiecare dată când îl văd… Mă bucur de puterea acestui galben şi, uneori… mă apropii şi intru în aceste câmpuri pentru a mângâia această plantă simplă… mă scufund în Marea galbenă şi… descoper simplitatea acestei flori unice şi cu miros aţâţător… Este minunat şi simt că aş dori să mă plimb şi să dorm, în mijlocul galbenului… pentru a mulţumi cerului, de aici de jos…

A respecta Natura, a respecta Pământul, a da importanţă trecutului şi a pregăti viitorul… nu o poate face decât cei care cunosc bine aceste lucruri… şi anume: Ţăranii… numai ei acordă importanţa cuvenită, ştiind că aceste valori vin de departe, din timpuri străvechi… Ţărani din naştere sau din alegere… fiecare dintre noi are un ţăran înlăuntrul său, pentru că toţi ne tragem din pământ… sunt lucruri pe care le ai ascunse, un pic… ca pe o artă sau o comoară… A fi ţăran, înseamnă păstrarea filonului de unde vii… înseamnă să muţi pietrele din loc, înseamnă un tot întreg de lucruri… şi poţi simţi acest lucru atunci când eşti… pierdut şi îţi cauţi drumul… şi te ajută… renaşti, precum natura … e ca o dimensiune existenţială…  ca o redimensionare a  anumitor  alegeri,  în raport cu pasiunea şi mândria de a-ţi recunoaşte originile… de ţăran… Trecutul nu este mort… trecutul încă trăieşte în noi și cu noi… ne însoţeşte şi se manifestă toată  viaţa… la oraţia de nuntă, lângă pat, în jurul sicriului…  în sărbătoare, în jocuri, acasă, pe stradă, peste tot …

Redescoperirea trecutului, a rădăcinilor, istoria pământului tarani romaninostru… sunt o mulţime de pagini celebre, scrise…dar, sunt şi mai multe pagini nescrise… pagini de viaţă plină de greutăţi, de sărăcie, de umilinţă, de generozitate, de credinţă profundă… pagini de viaţă de ţăran român, ocupat şi grăbit să supravieţuiască… pe o zi pe alta… nu se poate uita această realitate!.. istorie de viaţă marcată de secole întregi, profunde… Cunoaşterea trecutului ne ajută să înţelegem prezentul.. . şi astfel, povestea ţăranului poate fi un profesor de viaţă… Ţăranul a fost dedicat în cultivarea pământului şi timp de secole şi-a afundat rădăcinile în pământ… şi mai mult… Pământul este ca o mamă… ambele dau viaţă, ambe dăruiesc dragoste nemăsurată… ambelor li se conferă dragoste nesfârşită… În ciuda mizeriei şi a sărăciei, ţăranul a şiut şi… încă mai ştie… să găsească valoarea autentică de viaţă în lucrurile care-l înconjoară… satul, pământul matern…

Au trecut secole de viaţă aspră în fermă, în hambar, în grajduri… şi cel mai adesea pe câmpuri însămânţate cu dragoste, cu ură… cu drame personale şi în colective… sub  mâna grea a “stăpânilor” lacomi şi obtuzi… Au trecut sute de ani de viaţă, de “câmp”… dar ţăranul a rămas… a rămas în strâns contact cu “Marea noastră Mamă, Pământ”…  a trecut de  capitolul dramatic al nobililor, arendaşilor şi mai apoi… de capitolul exproprierii şi al colectivizării sălbatice… a supravieţuit ţăranul şi s-a îndârjit şi mai tare în iubirea de Pâmănt… vieţi întregi i-au trebuit să pună capăt unei lumi vechi şi nedepte, pentru un trai mai bun… dar nu neapărat mai înţelept…

La ţară se poate!.. poţi cultiva câmpuri şi… rapoarte umane adevărate… îţi poţi utiliza mâinile şi nu bani mulţi, poţi avea mai mult timp liber…poţi convieţui în armonie cu alte persoane… În puţine  cuvinte:  a trăi mai bine…  O lungă călătorie într-un timp necunoscut … cu locuitori din sate, comune şi comunităţi rurale… Ceea ce este sigur, este că există valori care nu cunosc nici frontiere şi latitudini… şi din fericire, va exista  întotdeauna cineva care va lucra pământul şi va transmite aceste valori generaţiilor viitoare…  

Noi, cei care încă mai trăim în această ţară minunată, aş vrea să cred că… suntem conştienţi de marele noroc pe care îl avem, pentru că putem vedea şi trăi aceste mărturii simple ale continuităţii şi eternităţii… comori de viaţă, care odată au aparţinut străbunilor şi bunicilor noştri şi azi ne aparţin nouă… ca moştenire,  pe care trebuie să o valorizăm şi să o lăsăm copiilor noştri…

“Trebuie să învăţaţi copiii, că pământul de sub picioarele lor este cenuşa strămoşilor noştri. Dacă oamenii scuipă pământul, ei se scuipă pe ei înşişi”… dar acelaşi lucru cred că l-am putea spune şi aşa… “Ar trebui să ştii, că eşti unul dintre aceia care decid viitorul oamenilor, că natura trebuie să fie respectată şi protejată… pentru că altfel,  se răzbună”…

Liliana Manea

P.S. Am brodat această poveste despre Pământ, tărani şi despre frumuseţile care ne înconjoară… având în faţă fotografia cu cei doi ţărani trecând printr-un lan de rapiţă… Sper, ca am reuşit să redau prin cuvinte ceea ce am simţit privind această imagine… şi ceea ce simt, în ceea ce priveşte natura şi câmpul şi frumuseţea pe care o văd în jurul meu, mereu…

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.