Cultură şi Educaţie, Educaţie — noiembrie 1, 2013 at 10:42

Elevii din judeţul Călărași, gata de o nouă ecOprovocare!

by

Colegiul EconomicZiua de 31 octombrie 2013 a marcat lansarea celei de-a IV-a ediţii a proiectului educaţional „ecOprovocarea” în judeţul Călărași

„EcOprovocarea” este o competiție educațională între școli din județele Călărăși și Sălaj, care are ca scop principal educarea elevilor prin implicarea activă în problemele de mediu cu care se confruntă comunităţile din care fac parte. Programul, organizat de ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă, este finanțat de către TenarisSilcotub.

Astăzi, 28 octombrie 2013, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a IV-a ediţii a competiţiei educaţionale „ecOprovocarea” în școala gimnazială ,,Mircea Vodă” şi ,,Colegiul Economic”, cele două unități școlare înscrise în competiţie în anul şcolar 2013-2014. „EcOprovocarea” se va desfăşura în perioada 1 noiembrie 2013 – 31 mai 2014, în două  şcoli din Călăraşi şi două din Zalău.

“Spre deosebire de edițiile anterioare, în care au fost implicate cu preponderență  licee, anul acesta au fost selectate școli gimnaziale. Această opțiune a noastră  se bazează pe felul matur în care copiii conștientizează nevoia de acțiune în vederea conservării mediului și pe puterea lor de implicare. Prin forța exemplului lor și  determinare, elevii vor atrage voluntari și parteneri care se vor alătura acțiunilor lor, sporindu-le astfel efectul,” a spus Mirela Mihalcea, Coordonator Dezvoltare Socială TenarisSilcotub.

Fiecare şcoală este reprezentată de o echipă de ecoambasadori, formată din 10 Mircea Vodaelevi din clasele V-VIII şi 3 profesori. Aceştia au participat, înainte de lansarea competiției, la conferinţe de pregătire şi vor avea mai departe misiunea de a organiza evenimente cu un impact pozitiv asupra mediului, de a-şi implica şi motiva cât mai mulţi colegi pentru a participa la evenimente, de a implementa proiecte de colectare selectivă, de îngrijire a spaţiului verde, de conştientizare a comunităţii privind diferite probleme de mediu etc. Fiecare şcoală va avea la dispoziţie un minigrant de 2.000 lei pentru a organiza cât mai bine aceste activităţi.

Pentru fiecare activitate desfăşurată şi pentru rezultatele obținute, echipele vor primi puncte. La finalul anului şcolar, școala care va obține punctajul cel mai mare (peste 11.000 de puncte) poate câștiga un premiu de 6.000 de lei pentru dotarea cu infrastructura necesară. Fiecare ecoambasador va câștiga un premiu în bani, ce variaza de la 150 la 400 de lei, în funcție de punctele acumulate de echipa sa. Valoarea totală a granturilor și premiilor acordate în proiect este de 34.800 de lei.

Lucia Cojocaru, Coordonatorul proiectului “ecOprovocarea”, împărtășește: “Deși media de vârstă a participanţilor este mai mică decât în ediţiile anterioare, noii ecOambasadori sunt activi, isteți, dornici să organizeze şi să participe la proiecte de protejare a mediului şi se declară neintimidaţi de provocările ce vor apărea. Ei doresc să-şi implice colegii şi nu numai, şi de abia aşteaptă să pornească în aventura ecOprovocarea.”

Bilanțul ediţiei anterioare a competiţiei (anul şcolar 2012-2013) în judeţul Călărași, arată: colectarea şi reciclarea a 19.823 kg de deşeuri, plantarea manuală a 833 de arbori, amenajarea a 38.800 m² de spaţiu verde, adunarea a 156 de saci de deşeuri în campaniile de igienizare, organizarea a 160 campanii de conştientizare în rândul populaţiei din județul Călărași şi crearea a 1.916 materiale educaţionale pe teme de mediu.

***

Despre TenarisSilcotub

TenarisSilcotub – divizia de producţie a Tenaris în România – este cel mai important producător român de ţevi fără sudură de diametre mici utilizate în industria de petrol si gaze, energetică, mecanică şi auto. Unităţile sale de producţie se află la Zalău, Călăraşi și Câmpina. Compania, avand o cifra de afaceri de circa 500 de milioane de dolari si o echipa de 1,600 de angajati in Romania, implementeaza – in parteneriat cu autoritati locale, institutii si asociatii neguvernamentale – o serie de proiecte care vin in sprijinul dezvoltarii durabile a comunitatilor in care isi desfasoara activitatea, in domenii precum educatie, sanatate, cultură și asistență socială.

Despre ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă

ViitorPlus este o organizație nonprofit care derulează din 2006 proiecte de împădurire, reciclare, educație și conștientizare, producție de confecții textile naturale, construcție de colectoare solare și dotare a unor obiective sociale cu sisteme de încălzire a apei menajare ce utilizează energia soarelui, proiecte ce contribuie la soluționarea unor probleme sociale și de mediu în diferite județe ale țării precum, Constanța, Călărași, Prahova, Ilfov, Sălaj și Teleorman sau în București. Printre cele mai cunoscute proiecte ale organizației, care au primit premii în cadrul mai multor ediții ale “Galei Societății Civile”, sunt “Adoptă un copac!”, “Atelierul de pânză”, “Recicleta” și “Valea Teleajenului Ecomunitatea ta!”.

Pentru mai multe informaţii despre proiectul ecOprovocarea accesaţi www.ecoprovocarea.ro sau contactaţi pe Lucia COJOCARU, coordonator proiect ecOprovocarea, pe e-mail lucia.cojocaru@viitorplus.ro sau telefonic 0720.231.102 / 0741.505.861.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page