Interviuri — decembrie 27, 2018 at 20:20

Elena Mihăilescu: Cred în oameni și iubesc copiii!

by

Elena Mihăilescu tânara și ambițioasa Inspector Școlar General al județului Călărași, este remarcabilă prin dezinvoltura și energia mobilizatoare, deși nu îi place să iasă în față.
Tenace și profesionistă inițiază și susține demersuri manageriale , profesionale, științifice care au un binemeritat ecou în rândul profesorilor, elevilor și părinților.
Preocupările Elenei Mihăilescu vizează conținutul calitativ al activităților didactice și deopotrivă tendințele inovatoare și progresiste.
Încă de la preluarea funcției de Inspector Școlar General s-a remarcat prin autoritatea profesională, capacitatea de a stimula colaborarea, creativitatea , competiția și dorința de autodepășire.
Exigența ,corectitudinea și devotamentul sunt valori în care crede și pe care le dezvoltă în cadrul Inspectoratului Școlar General al județului Călărași și în cadrul colectivelor didactice.
Elena Mihăilescu are curajul propriilor opinii și responsabilitatea deciziilor și faptelor pe care și le asumă.

Nelu Bălașa

Îmi place să pun în valoare tot ce e mai bun oameni, atât personal cât și profesional.
Mi-am asumat o misiune și am suport o viziune și o strategie.
Cred în oameni și iubesc copiii! Cu ei voi duce la capăt această misiune. Implicarea tuturor este esenţială pentru atingerea scopului: educația și pregătirea copiilor pentru viață.
Eforturile comune ale dascălilor, copiilor, părinților, comunității trebuie direcționate în folosul celor ce sunt pe drumul cunoașterii,al descoperirilor și formării personalității.
Este timpul deschiderii și preocupării pentru viitorul educației: educația digitală. Digitalizarea sistemului de învățământ nu reprezintă doar o aliniere la standerele europene sau la țintele strategice ale Ministerului Educației Naționale, ci și o adaptare, o conectare la realitatatea unei societăți aflate în permanentă schimbare,

scrie Elena Mihăilescu.

 

texete publicate și în revista Trend

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

error: Content is protected !!