Clubul de Excelenţă, Cultură şi Educaţie — aprilie 1, 2016 at 09:00

Dumitrescu Petronel: Omul care a luptat și a reușit ca Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” să-și reia locul binemeritat în topul liceelor călărășene

by

Portret de Dascăl: Dumitrescu Petronel – ”Legea Educației era o lege bună, dar au tot modificat-o ”din prostia” unor oameni foarte deștepți”.

Așa cum bine știți, sunt un om căruia îi place să descopere oamenii așa cum sunt ei, cu calitățile și imperfecțiunile lor. Îmi place să vorbesc despre oamenii din spatele performanței, îmi place să ascult poveștile de viață ale oamenilor care au reușit să devină embleme și modele demne de urmat, îmi place să văd sufletul oamenilor care vorbește prin ochii lor. Îmi place să cunosc și să aștern pe hârtie poveștile celor care au realizat lucruri mari sau mici, cu bucăți rupte din sufletul lor, și despre care merită să scrii cu sufletul. Dar, cum aș putea scrie altfel despre profesorii care ne-au marcat viața într-un mod mai mult decât pozitiv?

Profesorii din ”Garda Veche”! Ei, sunt acei dascăli pe care i-am avut în școală și la liceu, și care au intrat în istoria învățământului călărășean datorită faptului au modelat, în modul cel mai frumos și mai bun posibil, generații și generații de elevi. Toți acești oameni, aveau o croială autentică și unică a caracterului lor, pe care reușeau să o transmită și elevilor, și erau, cu adevărat, niște „doamne și domni” autentici, din toate punctele de vedere… mulți dintre noi, cei trecuți de 35 de ani, știți despre ce vorbesc.

Dumitrescu PetronelAzi, voi aduce în fața d-voastră un combatant serios și dedicat pe altarul școlii călărășene și care bineînțeles, face parte din acea ”Gardă Veche”. El este dl. Dumitrescu Petronel, profesor de matematică din 1965 – 2000 la LTME, care face parte din intelectualii străluciți ai orașului nostru, un profesor apreciat, strict (ar spune unii), riguros, pretențios, dar respectat pentru corectitudinea sa.

Acum are venerabila vârstă de 83 de ani. Sincer? Nu s-ar spune, când stai de vorbă cu domnia sa și când îi privești ochii umeziți de emoție. Este o legendă vie a învățământului călărășean, un om care s-a zbătut și a reușit să facă lucruri care să dăinuie pentru liceul pe care l-a păstorit mulți ani ca și director. Pentru cei tineri, care poate nu știu istoria LTME Călărași, vă spun că este omul care în 1990 a transformat un liceu industrial, într-unul teoretic real-umanist, a fost inițiatorul și fondatorul claselor speciale de învățământ primar și gimnazial, care funcționează în cadrul Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu”.

Oricum, cert este faptul că indiferent de drumul pe care viața te împinge, fie al întortocheat și spinos, noi, nu trebuie să pierdem din vedere dorința și visele noastre… numai atunci vom reuși să fim niște oameni împliniți și fericiți. Dacă reușim să facem față provocărilor vieții și ne învățăm lecțiile prețioase pe care ni le dă, cu siguranță von deveni niște OAMENI, precum cei despre care citim cu admirație în ziare, cărți, sau reviste. Vă prezint în continuare discuția pe care am avut-o cu domnia sa, și sper din tot sufletul ca acest interviu să vă facă să simțiți plăcerea și emoția pe care am încercat-o eu.

Liliana Manea: Dl profesor, în primul rând vă rog să îmi spuneți ce simțiți d-voastră când priviți în urmă la toate generațiile pe care le-ați format. Știu că  sunteți mândru și clar, aveți și de ce, dar mi-ar face plăcere să știu ce simte sufletul d-voastră când priviți în urmă.

Dumitrescu Petronel: Sunt mândru! Am fost profesor la acest liceu din prima sa zi de existență, din 1965 până în 2000, 35 de ani. 35 de ani am muncit aici, și înaintea acestora 2 ani la o școală generală și alți 6 la o școală profesională, adică, 41 de ani în învățământ. Când s-a înființat această școală am venit aici, și am făcut bine.

Liliana Manea: Ce părere aveți despre elevii și profesorii de azi?

Dumitrescu Petronel: Și azi, ca dintotdeauna de altfel, copiii simt dacă sunt sau nu iubiți. Dacă există empatia profesor-elev, copilul va veni cu sufletul deschis la profesor și va pune întrebări pentru a-și fixa sau aprofunda cunoștințele. Numai astfel copilul va aspira spre excelență la învățătură, iar profesorul va simți fericirea împlinirii muncii, a strădaniei și a efortului depus.

Liliana Manea: O viață de om! Ce părere aveți despre legea educației de azi și despre programele școlare?

Dumitrescu Petronel: Legea Educației era o lege bună, dar au tot modificat-o ”din prostia” unor oameni foarte deștepți. Un paradox. Vorbind strict de matematică, când în programa de liceu s-a introdus analiza matematică am fost foarte surprins. Eu am terminat liceul în 1951, dar nu am făcut analiză matematică. Manualul de analiză matematică ”Nicolae Dinculeanu”, era o carte adevărată după care se putea învăța, după care orice copil putea citi și învăța.

Liliana Manea: Chiar, unde sunt aceste manuale de pe timpul nostru?

Dumitrescu Petronel: Pentru că Dinculeanu a rămas în America i-au scos manualul, și l-au înlocuit cu altele. Ei, acești alți ”deștepți-proști”, au vrut să-și arate deșteptăciunea lor, uitând că se adresează liceenilor, și au băgat în manual mult mai mult. Cel al lui Dinculeanu făcea era ”” sau Elemente de analiză matematică”, și așa și era. Manualul acela te introducea în analiză, pentru că nu este un lucru ușor pentru un copil care trece de la aritmetică și puțină geometrie, să vadă și să înțeleagă analiza matematică. Acel copil se sperie. Copilului trebuie să-i netezești drumul spre cunoaștere ușor-ușor, nu să-l descurajezi.

Așa că, de la an la an, s-au tot introdus alți autori și au apărut și cei cu manualele alternative, care iar i-au tăiat capul matematicii. S-a introdus în liceu analiza matematică care se face la Politehnică în anul I și II. Copiii sunt chinuiți și încurcați prostește, nu toți sunt interesați de matematică, au alte aptitudini.

Liliana Manea: Eu nu înțeleg! Fără să vreau fac comparație între manualele și vremurile de atunci și de acum. Și înainte de revoluție materia era destul de multă, dar era etapizată. Asimilai materie multă, dar treptat. Acum, parcă se vrea prea mult dintr-odată, și așa se pierd, în opinia mea, foarte mulți copii, și mai rău ajung să-și piardă încrederea în ei.

Dumitrescu Petronel: Da, așa este. Încearcă o problemă, două, nu merge, și se lasă păgubaș. Contează și manualul și profesorul. Un lucru unde se greșește este faptul că se ”omoară” cu olimpiadele. Nu este bun doar profesorul care are rezultate cu copiii la olimpiade naționale și internaționale de matematică, este bun fiecare profesor care se preocupă ca elevii lor să învețe din plăcere, nu din teamă.

Liliana Manea: Care este amintirea cea mai plăcută din timpurile când LTME era Liceul Industrial de Construcții nr.3?

Dumitrescu Petronel: Am avut copii foarte buni, am avut și clase cu care nu m-am înțeles. Dar, îmi amintesc că am avut o clasă nemaipomenită, pe timpul când eram liceu industrial, care a fost constituită și din elevi care veneau de la Știrbei Vodă. Cu această promoție am avut un record pe care nu l-am mai egalat. Cinci fete dintr-o clasă, au făcut facultatea de matematică, fetele mele de la liceul industrial. Dintre aceste fete, Georgescu Doinița a venit profesoară la liceul nostru, una profesoară la Grădiștea, alta la Școala nr.5 și alta la Slobozia.

Liliana Manea: Cine s-ar fi așteptat ca de la un liceu cu profil industrial să iasă cinci profesori de matematică! Asta demonstrează că cineva dacă vrea, poate. Acum, povestiți-mi vă rog puțin din istoria liceului, cum s-a întâmplat, cum ați decis să transformați un liceu industrial într-unul teoretic?

Dumitrescu Petronel: În 1977, liceul nostru a fost transformat dintr-un liceu teoretic, într-un liceu industrial, printr-o încălcare a legii. În decretul lui Ceaușescu era prevăzut Liceul Știrbei Vodă ca industrial și noi să rămânem teoretic, dar la nivel local s-a schimbat acest lucru, pentru că pe timpul acela, LTME era la marginea orașului, iar dl Panait a fost slab și a cedat, doar pentru că noi nu dețineam poziționarea, iar copiii de familii bune nu puteau merge la un liceu de la marginea orașului.

În 1990 am avut bucuria să fiu reales ca director de liceu, mi-ar fi părut rău să nu fiu reales, pentru că deja aveam planuri pentru acest liceu, trebuia să revenim la liceu teoretic așa cum fuseserăm până în 1977. În luna mai a anului 1990 trebuia să facem propuneri către inspectorat referitor la școlarizarea din toamnă, pentru că apăruseră deja modificările lui Goru, prin care s-au creat clase de matematică, de fizică, de română, etc. Am profitat de acest lucru, și când am făcut planul de școlarizare nu am mai trecut nici o clasă de liceu industrial. Combinatul deja stagna, nu mai mergea, și atunci am intuit că nu mai are rost să școlarizăm generații care nu vor mai avea un loc de muncă.

În acel plan din mai 1990 am pus două clase de matematică, clasă de fizică, de biologie, de limba română și clase bilingve de franceză-engleză. Am mers cu acea listă la inspectorul general de la acea vreme, dl. Barzache, care a și aprobat-o, mai apoi a fost aprobat și de minister, și inclusiv cei de la ministerul metalurgiei, de care liceul aparținea inițial, au înțeles necesitatea schimbării. După această reformare a liceului s-au pierdut într-adevăr catedrele inginerilor de la profilul industrial pentru că aceste catedre au mai fost valabile doar până când promoțiile în curs au terminat liceul. Dar, asta nu a fost o problemă pentru că inginerii de la catedre s-au întors la lucru, în combinat.

Tot la acel moment am avut ideea de a constitui în liceu inclusiv clase de gimnaziu, și a fost aprobat și acest lucru. Toate înscrierile pentru clasa a V-a au fost cernute foarte bine. Clar, au fost niște divergențe cu directorii de școli pentru că le luam copiii cei mai buni. După asta, în anul următor ne-a mai venit ideea de a începe și clasa întâi, și în acest fel nu mai aveam probleme cu nimeni, aveam propriul ciclu primar și gimnazial.

Liliana Manea: D-voastră, înainte de orice ați avut curajul să transformați, să pășiți pe drumuri noi, și bănuiesc că toate aceste lucruri s-au întâmplat și datorită faptului că ați avut un colectiv de profesori pe care v-ați putut baza și care v-au susținut în toate deciziile.

Dumitrescu Petronel: Toți m-au susținut. Învățătoarele au fost alese ”pe sprânceană”, foarte bune.

Liliana Manea: Clar, pentru că și profilul liceului se schimbase, aveați posibilitatea să atrageți dascăli foarte buni. De acum erați un liceu teoretic.

Dumitrescu Petronel: Toate învățătoarele din liceu sunt venite prin examen. Inclusiv profesorii erau aleși dintre cei mai buni.

Liliana Manea: În toți anii aceștia de profesor și de director, ce v-a marcat cel mai mult? Ce satisfacții ați avut, ce credeți că ați mai fi putut face și nu ați mai avut timp? Idei știu că ați avut și mai mult de-atât, chiar le-ați pus în practică.

Dumitrescu Petronel: Da, foarte multe idei și proiecte. Toate mi-au fost dragi. Am dotat liceul cu 10 calculatoare când în Călărași erau doar 3-4, am făcut timp de 10 ani excursii în Franța cu elevii în cadrul proiectelor și programelor, de fapt, consider că am făcut și m-am implicat în tot ce trebuia făcut pentru binele copiilor și al liceului.

Liliana Manea: Vorbiți-mi despre monumentul închinat lui Mihai Eminescu. Sigur și el are o poveste interesanta. De ce Mihai Eminescu?

Dumitrescu Petronel: Da. Numele liceului a fost ales și fost toți de acord, la sugestia unei doamne profesor de română. Monumentul poetului Mihai Eminescu a fost făcut de artistul sculptor Ion Vlad, născut la Fetești dar care a trăit mai mult la Călărași. A părăsit România în 1965 și s-a stabilit la Paris, acolo unde s-a stins și din viață. Capodopera creației sale este tot Statuia lui Eminescu, care este amplasată lângă Universitatea Sorbona – Paris.

Să găsesc această sculptură m-a ajutat și prietenul meu Aurel Giurcă, care l-a fel ca și mine, știa de existența ei. Statuia aceasta a fost descoperită într-o magazie a primăriei și a dusă și amplasată la Școala nr.2. A fost pusă pe un soclu de lemn și îl văruiau în fiecare an când se văruia școala. După ceva timp am încercat să discut cu doamna de la primărie și am reușit să aduc statuia aici, și este și acum în holul liceului.

După un an sau 2 mi-a venit ideea să fac această statuie în bronz. Cu inima în dinți și cu adjunctul de mână am mers la dl Pârvan să-i cerem ajutorul pentru acest proiect. Pentru că a vrut să ajute învățământul călărășean, a făcut-o. Pentru soclu am mers la fosta firmă ECAS, care de asemenea ne-a oferit tot concursul în realizarea lucrării. Toți cei cărora le-am cerut sprijinul ne-au ajutat necondiționat.

La dezvelirea monumentului, am avut invitați de valoare, printre care aț dori să enumăr: directorul liceului prieten al LTME, Kliment Ohridski de la Silistra, care a venit însoțit de un alt bulgar care făcuse studiile în România, a tradus operele lui Eminescu în bulgară și scris cărți despre Eminescu în Bulgaria, prof. de latină Laurențiu Georgescu a venit împreună cu un cor de fete pe 2 voci, care a fost inclus în programul festivității de dezvelire a monumentului, au fost invitate oficialități și reprezentanți ai autorităților.

Liliana Manea: Dl Dumitrecu, acum în iunie Liceul Teoretic Mihai Eminescu împlinește o frumoasă vârstă, 50 de ani de existență în învățământul călărășean. Care sunt gândurile și starea d-voastră, având în vedere că o mare parte din viață ați petrecut-o aici?

Dumitrescu Petronel: Cum să fiu altfel decât fericit! În viața asta nu am știut altceva decât școala. Tata a fost învățător, copilăria mi-am petrecut-o la școala de la țară (chiar dacă sunt născut în Călărași), ochii i-am deschis la școala din comuna Smirna unde am făcut și școala primară. În continuare am studiat la Liceul Știrbei Vodă, așa că tot timpul viața mea s-a petrecut prin școală. Pe scurt, pentru că am avut un drum sinuos și complicat în viață care m-a dus spre cariera militară, dar asta e o altă poveste ca și aceea când mi-am dorit să ajung inginer. Mai întâi am fost suplinitor la o catedră de matematică la o școală generală, și am făcut facultatea de matematică la fără frecvență, unde am intrat cu medie mare, unde timp de 6 ani am muncit și am aprofundat matematica.

Liliana Manea: Indiferent cât v-a ocolit soarta, se pare că totuși destinul final era matematica, în ciuda drumului întortocheat pe care l-ați avut de străbătut până la împlinirea lui. Destinul v-a dus exact acolo unde trebuia. Dumnezeu știe cum le așază, dar nimic nu este întâmplător.

Dumitrescu Petronel: Da, cred în Dumnezeu și viața mi-a demonstrat că el este prezent mereu în viața noastră. Și am simțit pe pielea mea lucrul acesta, și sunt convins că nimic nu este întâmplător. Am ajuns acolo unde mi-am dorit. Chiar dacă eram la școala de marină la un moment dat, gândul meu era să continui tot cu facultatea de matematică.  Apoi, am venit să îi învăț pe alții ca și profesor.

Liliana Manea: Atunci când ni se întâmplă nouă, abia atunci înțelegem. Viața ne pune în fața a nenumărate situații, depinde și doar de noi cum le facem față.

Dumitrescu Petronel: Am fost tare, dar am avut și noroc cred. Dar m-am descurcat cu tot, m-am zbătut să ajung la matematică și tot matematica mi-a oferit cele mai mari satisfacții. Nu mă vedeam făcând altceva decât matematica.

Liliana Manea: Probabil că Dumnezeu v-a adus la acest liceu și a ordonat lucrurile ca d-voastră să fiți acela care dintr-un liceu industrial care era pe treapta de jos a liceelor călărășene, să fiți capabil să faceți una dintre instituțiile de învățământ de top. Performanța este extraordinară!

Dumitrescu Petronel: Da, categoric. S-a ajuns la un nivel foarte bun, pentru că la momentul când s-a produs transformarea am fost conștienți că am pornit la un drum nou, și mai mult am avut norocul să pot forma un colectiv de profesori extraordinari, care sunt ”vinovați” de performanțele acestui liceu și care îi duc prestigiul mai departe.

Liliana Manea: Domnul profesor, vă mulțumesc pentru timpul acordat și pentru discuția foarte interesantă pe care am purtat-o cu d-voastră. Vă urez să rămâneți veșnic tânăr în suflet și să aveți pururi în viață această bucurie pe care o încercați, când vorbiți de elevi, școală și liceul d-voastră de suflet! Să vă țină Dumnezeu sănătos și fericit cât mai mult timp!

Ca și concluzie, spun că elevii pot avea mulți profesori în timpul vieții de școlar, licean sau de student, dar de foarte puțini dintre acești profesori își amintesc ca fiind remarcabili. Dumitrescu Petronel este cu siguranță profesorul care a rămas în memoria colectivă a multor generații, care a fost și este respectat nu numai pentru cunoștințele sale de matematică, ci pentru atitudinea de ansamblu și acțiunile lui, care a fost văzut și perceput ca un lider atât în clasă cât și în școală.

Prof. Dumitrescu Petronel, a dovedit că orizontul de cunoștințe al unui bun profesor trebuie să depășească hotarele specialității sale. Cu alte cuvinte, e esențială cultura lui generală și abilitățile comunicare pe care le-a dovedit pe timpul discuției purtate, printr-un limbaj limpede şi atrăgător, un simț al umorului și autoritate personală totodată, dublată însă de cordialitate și sinceritate.

Liliana Manea

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page