You cannot copy content of this page
Dezvoltare durabilă, Economie — octombrie 1, 2019 at 16:23

Dolarul american la maximul ultimilor trei ani

by

Moneda americană a continuat să se aprecieze față de cea europeană, după încetinirea inflației din Germania, de la 1,4% în august la 1,2% în septembrie. Astfel media ei a urcat de la 4,3488 la 4,3605 lei, nou maxim al ultimilor aproape trei ani.

Cotațiile euro de pe piețele asiatice au coborât marți dimineață până la un minim de 4,3739 lei, însă piața locală s-a deschis la 4,747 lei. Transferurile s-au realizat în culoarul 4,745 – 4,753 lei, astfel că media a urcat de la 4,7511 la 4,7512 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 1,087 – 1,092 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,3759 la 4,3555 lei.

Uncia de aur a scăzut pe piețele specializate la 1.450 – 1.460 dolari, ceea ce a făcut ca BNR să stabilească un preț al gramului de aur în scădere de la 208,1085 la 205,6787 lei.

După mișcările mai ample din ultimele zile, piața interbancară s-a liniștit ieri iar indicii ROBOR nu au suferit modificări.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,09%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,15%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,20%, iar cel la 12 luni la 3,25%.

BNR a stabilit la începutul săptămânii valoarea Indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRRC) pentru ultimele trei luni ale acestui an. Acesta a urcat de la 2,63 la 2,66%, după ce în perioada în al doilea trimestru valoarea a fost de 2,36%.

Monedele din regiune se apreciau ușor față de euro. Cea poloneză se tranzacționa în culoarul 4,367 – 4,379 zloți iar cea maghiară fluctua între 334,2 și 335,4 forinți.

Contractarea activității industriale și reducerea inflației din Germania au provocat deprecierea euro până la 1,0879 dolari, nivel care nu a mai fost atins din mai 2017.

După scăderea de acum două zile la 7.800 dolari, bitcoin a urcat pe platformele specializate la 8.200 – 8.500 dolari, mai jos cu circa 4.000 dolari comparativ cu iulie.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.