Comunicate de presă, Ultimile Știri — iulie 31, 2014 at 21:13

DIICOT: Radu Nemeș pus sub acuzare în dosarul de evaziune cu motorină de la Călărași

by

Radu Nemeș a fost dus joi la DIICOT Călărași, unde procurorii l-au anunțat că a fost pus sub acuzare în dosarul deschis în octombrie 2012, care vizează activitatea infracțională a unei grupări specializate în evaziune fiscală prin comercializare de motorină folosind firme-fantomă, prejudiciul fiind de peste 8 milioane euro.

diicotPotrivit unui comunicat al DIICOT, extrădat din Statele Unite ale Americii, ca urmare a ordinului de extrădare din 22 aprilie 2014 emis de Curtea Districtuală a SUA pentru Districtul de Vest Washington și ca urmare a declarației sale prin care a renunțat la drepturile conferite prin Tratatul de extrădare dintre România și SUA, Radu Nemeș a fost audiat joi de către procurorii DIICOT — BT Călărași în calitate de suspect.

Acesta este acuzat de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la evaziune fiscală.

Procurorii susțin că inculpații Tănase Mara, Dumitru Chirvăsitu, George Guliu, Andrei-Florin Jugănaru, Florin-Silviu Teodosiu și suspectul Radu Nemeș au constituit un grup infracțional organizat, punând bazele unui amplu mecanism evazionist, având drept scop sustragerea de la plata accizelor aferente unor importante cantități de motorină comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

Pentru a asigura funcționalitatea acestui sistem foarte bine pus la punct, inculpații și suspectul Radu Nemeș au creat un circuit financiar fictiv, format în special din societăți comerciale cu comportament de firme-fantomă, controlate prin intermediul unor persoane interpuse, de natură a asigura interfața și a executa sarcinile nelegale ale acestora.

În această categorie se regăsesc inculpații Mircea-Grigore Ionuță, Cristian-Gabriel Nuțulescu, Lucian-Florin Ionescu, Tudor Mihăilescu, Gabriel Bîțu, dar și contabila Mariana Cozma.

Fraudarea bugetului consolidat al statului nu ar fi fost însă posibilă fără existența unui palier de protecție format chiar din reprezentanți ai autorităților statului cu atribuții pe linia supravegherii, controlului și monitorizării activității desfășurate de inculpați, sub o aparență de legalitate.

Acest palier este reprezentat de directorul regionalei județene a Agenției Naționale Vamale, Ion Voicu, precum și de alți angajați ai acestei instituții, și anume inspectorii vamali Anton Andrei, Adrian Andronescu (agenți vamali) și Dan Nicolescu (controlor vamal).

Faptic, mecanismul creat a fost unul cât se poate de simplu: membrii de bază ai grupării, dar și cei care au sprijinit gruparea — aceștia făcând posibilă funcționarea întregului sistem — au utilizat o societate nou înființată (SC Atlantis Premium SRL) pentru a achiziționa motorină în regim suspensiv de la plata accizelor datorate statului sub pretextul prelucrării acesteia în produse inferioare sau subproduse.

În realitate, societatea Atlantis Premium SRL nu a desfășurat nicio activitate productivă, prelucrativă, ci întreaga cantitate de motorină euro 5 (11.958,965 de tone) achiziționată în regim suspensiv de la OMV Petrom Brazi Prahova a fost transportată direct către companii specializate în distribuția carburanților și vândută ca atare.

Pentru a crea o aparență de legalitate, în circuitul documentelor au fost inserate date conform cărora motorina ar fi fost dusă în antrepozitul de la Călărași, unde urma a fi prelucrată și livrată apoi sub formă de subprodus către firme cu comportament de societăți fantomă (nu plătesc taxe și impozite, nu depun bilanțuri contabile, au sedii sociale fictive, au asociați și administratori interpuși, unii semi-analfabeți), tocmai pentru a nu se putea stabili destinația finală și reală a carburantului achiziționat în condiții speciale și avantajoase.

Sursa:agerpres

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page