În relațiile lor curente, sociale chiar, aș putea spune, cu bărbații, femeile sunt fie muze, fie zuze, fie mimoze. Cum anume, e alegerea strict personală a fiecăreia dintre ele. Dintre acestea, am ales să vorbesc despre ultimele două, zuza și mimoza, pentru că femeia muză e oricum prezentă în majoritatea postărilor din acest blog. Și încep prin a anunța din capul locului că dintre zuză și mimoză prefer zuza. Să vedem de ce.

prieteneZuza este o femeie deschisă la minte în primul rând, o nebunatică în sensul bun al cuvântului, o persoană care nu numai că iubește și înțelege umorul de calitate dar și produce și împarte umor de calitate, zuza este o femeie veselă și, mai ales, pozitivă în atitudine și în spirit. Mai pe scurt spus, zuza este femeia care degajă lumină, este luminoasă ea în esența ei de femeie. Zâmbește luminos, privește luminos, vorbește lumimos. Știe să se bucure sincer, știe să fie ironică, are stil, are alură.

Chiar și atunci când trăiește drame o astfel de femeie știe să rămână demnă și luminoasă în durerea ei și nu fals tragediană. În fine, femeia de care vorbesc e o femeie inteligentă. Atât de inteligentă încât atunci când îi vei da de înțeles că o placi îți va zâmbi privindu-te în ochi iar zâmbetul ei va spune fie „Și? Ce mai așteptai?”, fie „Ai vrea tu!”.

E o femeie care radiază optimism și energie pozitivă, lucru care o face frumoasă, o frumusețe care vine din interior și care învăluie și exteriorul. De aceea ea nu va avea niciodată nevoie de vulcanizări, reșapări și galvanizări pentru că va fi o prezență deosebit de plăcută, în special pentru bărbați, în stare ei naturală.

Mimoza este, nici nu era greu de ghicit, opusul zuzei deși se chinuie cu insistență să demonstreze că lucrurile ar sta de fapt invers. Răde cu gura până la urechi, țipat,cu maximum de decibeli de care e în stare, la orice ghiolbănism grohăit în stabilimentele de fițe pentru că e singurul „umor” la care îi pică fisa. La cel de calitate se strâmbă pretențios pentru că nu-l înțelege. Cu toate acestea e fals pudică dându-se revoltată de fiecare dată când o replică sau alta pare a friza frivolul.

Deși fără cauze patologice mimoza e proastă de bubuie și, pe cale de consecință, zâmbește fals, privește chiorâș și vorbește răstit crezând că atitudinea de „dură” îi dă prestanță. E negativistă respingând orice e evident și de bun simț, un fel de Gică Contra în variantă feminină.

Dacă un bărbat face greșeala să-i adreseze un compliment sau, ghinionul lui, o declarație, oricât de frumoase ar fi acestea, va avea surpriza să se trezească potopit de o aversă de apostrofări și invective. Ceva de genul: „Cum îți permiți, idiotule? Boule, violatorule, obsedatule, porcule, măgarule, Ghiță, bucătarule!” Asta în varianta soft pentru că în cea hard sunt prevăzute și ceva perechi de palme plus fața zgâriată până la sânge. Dacă nefericitul ar fi avut inspirația să vorbească mai puțin și să-i tragă direct chiloții de pe ea, cu alți ochi l-ar fi privit „distinsa”.

Pentru că, da, mimoza se consideră o doamnă distinsă care se simte atinsă negativ de orice nu corespunde sistemelor ei de referință. În fapt, ea se urăște chiar și pe sine, ca să nu mai spun de restul lumii, se vinde ieftin oricui o minte convingător că e divă și emană stres și urâțenie pe oriunde apare. Pentru că mimoza, oricât de darnică ar fi fost natura cu ea, este o femeie urâtă ca atitudine, comportament și prezență.

În final aș mai puncta doar că o zuză, în sensul celor scrise aici, va fi în permanență și muză pentru bărbații din viața ei. Pentru că spiritul îi permite să fie așa. În timp ce mimoza nu va ajunge nici măcar eroină de comedii proaste. Pentru că nu-i permite spiritul. Care spirit?

trubadurprinavalon.wordpress.com