De prin lume adunate — iulie 20, 2014 at 16:00

Descoperire impresionantă: Cele mai vechi urme de PAȘI din LUME, într-o peșteră din România

by

Urmele de paşi lăsate de oamenii preistorici în peştera Ciur-Izbuc din Munţii Apuseni sunt cele mai vechi de acest fel din Europa şi poate chiar din lume, spun cercetătorii. Urmele au fost descoperite în 1965 şi iniţial fuseseră atribuite unei familii (bărbat, femeie şi copil) care ar fi trăit aici în urmă cu 10.000-15.000 de ani, scrie descopera.ro.

urmeDate recente sugerează însă că ele sunt mult mai vechi. Două oase de urs de peşteră găsite chiar sub aceste urme au fost datate cu carbon radioactiv şi datează de acum 36.5000 de ani, declară antropologul David Webb, de la Universitatea Kutztown din Pennsylvania.

Pentru că exploratorii şi turiştii au distrus o mare parte din cele 400 de urme, în prezent mai există doar 51, care indică prezenţa a 6 sau 7 oameni, printre care şi un copil.

Ei au intrat în peşteră după ce o inundaţie a depus pe podeaua ei un nisip mâlos, în care paşii au fost păstraţi.

pasiAlte urme de acest fel găsite în Euopa au o vechime de doar 33.000 de ani.

Un studiu anunţat în anul 2011, potrivit căruia urme de paşi vechi de 120.000 de ani au fost găsite în zona Engare Sero din Tanzania, nu a fost încă publicat, probabil din cauza datării greşite, crede Webb.

Studiul care anunţă importanta descoperire a fost publicat pe 7 iulie în American Journal of Physical Anthropology. La proiect au luat parte şi cercetătorii români Marius Robu, Oana Moldovan, Silviu Constantin, Bogdan Tomus şi Ionel Neag.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page