Cultură şi Educaţie, Proză şi poezie — mai 14, 2015 at 21:31

Descântec de reînnoit iubirea

by

Te iubesc crud.

Te iubesc verde. De primăvară timpurie.

Te iubesc cu miros de copaci şi pădure sălbatică, neumblată… Cu miros de pământ reavăn, gata să fie explodat de ghiocei şi de iarbă. Cu miros de ferigi tremurânde şi nevăzute de soare.

Te iubesc învăluită doar în fumul din satul tău în amurg. Merg şi fumul îmi intră în păr, în piele şi îmi goneşte parfumul de smirnă din sân…

2

Doamne, ia tu parfumul smirnei şi lasă-mi mie iubirea pământeană de Evă, căzută în păcatul dorinţei de buze roşii şi de braţe vânjoase…

Te iubesc cu foc.

Te iubesc până o să te aprind de dor şi o să mă arzi cu sărutările tale dureroase.

Te iubesc cu neruşinare de ţigancă alergând prin păduri în picioarele goale.

Am mers la ele să fur meşteşugul dragostei pătimaşe.

Îmi dau şorţul jos, arunc mănuşile de menaj şi te iubesc ca o femeie de foc şi pară, fac din trupul tău podea şi te spăl din cap până în picioare cu Mine, flacără de dor şi de foc, până vei arde prin fiecare por! Apoi te iau, reînviat de data asta!

(În altă viaţă, ca o prinţesă hindusă am ars pe rugul tău, credincioasă, neputând trăi fără tine.) Acum te iau acasă.

Nirvana are, în viaţa asta, număr de stradă şi scară de bloc…

Te scot din flăcări şi, purificaţi de dragostea mea, renaştem împreună, repede, să moară primăvara de necaz!

Că i-o ia iubirea înainte!

Te iubesc cu iubiri de femeie răscoaptă cu gust de măr.

Te iubesc şi strivesc ghioceii cu bună-ştiinţă, îi sacrific, îi fac altarul trupurilor noastre. Căldura mea îţi îmbujorează obrajii, iar gesturile mele fac zambilele să înflorească roşii.

Adio, puritate!

Ne-au văzut, le-am iniţiat în taine de noapte magică.

Te iubesc dându-ţi să bei poţiune de foc, să ardă umbra trecutului, să rămâi curat şi purificat, aşa cum Maica Domnului mi te-a lăsat!

Te iubesc cu foc din rai aprins de îngerii asfinţitului.

Te iubesc etern, cu dragoste de femeie puternică… de o să cadă în depresie toate mironosiţele din haremul tău de sultan neştiut al oraşului ăstuia!

Te iubesc … ducându-te ca pe o flacără sacră în noaptea pântecului meu, unde ne vom iubi – extaz viu şi ascuns în întunericul primordial, cel dinainte de Creaţie… până în a şaptea dimineaţă, cand vei renaşte – roată de foc purificat – şi te vei înălţa la cer, devenind una cu soarele.

O să mă întrebe lumea: „Femeie, unde ţi-e iubitul?“, „Departe de voi“, o să le răspund, uitându-mă la tine, uitându-mă la soare! Atât de puternic, atât de pur, atât de strălucitor, încât nici o altă muritoare nu va mai putea ajunge la sufletul tău decât după ce se va înălţa până la tine.

Până atunci, Zeu al Universului din sufletul meu, îmi vei lumina mie ziua, ca apoi noaptea să te aprind tainic, cu iubirea mea de Tine, să poţi străluci iar şi iar, aducând zile nopţilor mele de dor.

Hai, vino, iubitul meu, la început de primăvară, pe drum de seară, pe drum de sat mirosind a fum…

Amurg înceţoşat al pădurii care n-a înmugurit, pentru că ne aşteaptă! Am dat drumul cailor din altă viaţă şi i-am trimis după tine… am scos mâna din coama murgului tău, am descălecat la marginea drumului şi am aprins focul!

Vino, hai să-nflorim noi pomii anul ăsta!

Vino, în pumni strâng pământul reavăn de pădure clocotind de seva ce stă să explodeze!

Vino, iubitul meu de început de anotimp, iubitul meu demult de tot… de peste timp!

Vino, să nu ne-o ia primăvara înainte!

sursa   Asociatia Femeia de Astazi

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page