Deculescu Maria : Cu ajutorul copiilor am trecut peste marile necazuri ale vieții, și de la ei am luat tinerețea, curajul, îndrăzneala

by

Portret de dascăl: Deculescu Maria- ”Doamna de Fier” a Liceului Teoretic Mihai Eminescu… cu privirea vie și suflet de înger pentru învățăceii săi

Încep acest articol prin a-i mulțumi doamnei profesor Deculescu Maria, pentru că mi-a făcut onoarea și mi-a permis să-i răpesc din timpul domniei sale, purtând o minunată și agreabilă conversație cu mine, timp de o oră și jumătate care a trecut parcă în zbor… îi mulțumesc că pe lumea asta încă există oameni care le insuflă copiilor dragostea pentru citit, care îi formează și le dezvoltă dragostea pentru învățătură… care le dau aripi și le fac aripile să crească, să năzuiască să atingă culmi imposibile, care încurajează concurența pozitivă și dezvoltă în copil simțul competiției, acela care îi poartă și le cere mai apoi să fie din ce în ce mai buni, să își dorească cât mai multe lucruri pozitive pentru viitorul lor, pentru ei…

deculescu mariaVin dintr-o generație căreia i se inocula respectul față de instituția școlii, față de dascăl, față de carte… am avut parte de profesori exigenți, dar în sensul bun și frumos, care te stimulau și care simțeau și știau să scoată din tine întregul tău potențial…  În meseria de dascăl a fi un bun profesionist nu este și suficient… în munca cu mintea și sufletul omului trebuie să fii un bun comunicator și catalizator uman… copiii sunt cea mai bună materie primă aflată pe fața pământului, sunt cei mai avizi devoratori de informație și care dau totodată și cele mai mari satisfacții dacă sunt canalizați să-și focuseze energia creatoare… iar profesorul care reușește să modeleze această materie primă, ar trebui să primească toate laudele și toate meritele din partea societății.

Foarte mulți elevi își aleg ca și modele, profesorii de calitate care i-au format… ei împrumută calitățile și anumite componente ale caracterului  omului de la catedră și de aici se formează și orientarea lui profesională viitoare… unul dintre aceste modele de referință este și D-na Maria Deculescu, profesor al LTME din 1994 și care împreună cu colegii săi a pus umărul la crearea renumelui și câștigării locului fruntaș în competiția performanței a liceelor călărășene.

Oamenii care pot influența pe viață un copil, în afara familiei, se numește profesorul… sau dascălul… El reușește să te facă să înțelegi și să îți placă cartea, el reușește vadă în tine ceea ce tu nu știi încă despre tine… nimic nu este complicat pentru un dascăl adevărat, depinde doar de încrederea cu care își tratează elevul, de parteneriatul pe care îl creează cu copilul sau tânărul din fața sa pentru luminarea minții și sufletului acestuia… dacă dascălul este răbdător și destoinic îl va face pe învățăcel să se relaxeze, să aibă încredere…

D-na Deculescu este acea persoană care inspiră și încurajează elevii să facă eforturi pentru măreție, care vede cele mai bune lucruri în elevii săi. Un model de om prin care înveți și prin al cărui angajament de excelență și prin capacitatea sa, îi face pe copii să realizeze propria lor creștere personală. La astfel de oameni trebuie să ne uităm pentru sfaturi și îndrumări.

La ”Doamna de Fier” a Liceului Teoretic Mihai Eminescu m-a frapat privirea… privirea aceea vie, care vorbește și căreia îi pasă… îmi place să privesc ochii oamenilor pentru că ei vorbesc, și în ceea ce o privește pe d-na Deculescu, inclusiv ochii dumneaei au o retorică impecabilă… și mai presus de asta, emană bunătate și iubire de semeni… exact așa cum îi spuneam, nu contează vârsta… contează flacăra din priviri și din suflet și consider că aceeași privire a avut-o dintotdeauna… omul își poate schimba înfățișarea, dar nu privirea…

Liliana Manea: Dacă nu suntem ipocriți și avem curaj, trebuie să recunoaștem că fiecare om care și-a intersectat traseul vieții sale cu parcursul nostru, ne-au influențat… și aici mă refer la sensul frumos și pozitiv… ne-am făcut să ne dorim anumite lucruri, să ne înălțăm anumite idealuri, și să luptăm pentru ele. Omul evoluează doar întâlnind oameni pozitivi și iubitori de oameni, altfel nu văd cum ar putea… D-voastră sunteți acel om care aveți puterea de a influența pozitiv oamenii, de aceea este o onoare faptul că azi, vă am ca interlocutor. Mai întâi, vă rog să-mi spuneți cine este d-na profesor Maria Deculescu?

Maria Deculescu: Ar fi multe de spus despre pregătirea mea profesională, despre întreaga mea carieră și experiență profesională, despre activitățile de voluntariat la care am participat, dar aș dori să vorbesc mai mult despre elevii mei și despre școala în care îmi desfășor activitatea, pentru că asta mă reprezintă.

Am făcut foarte multe activități extrașcolare, de la proiecte regionale, naționale și internaționale. Am făcut multe acțiuni de voluntariat, și în prezent, chiar dacă am o vârstă, sunt activă, pentru că mi-a plăcut foarte mult meseria și iubesc foarte mult vârsta copiilor cu care lucrez.

Liliana Manea: Copii vă dau energia!

Maria Deculescu: Eu, cu ajutorul copiilor am trecut peste marile necazuri ale vieții, și de la ei am luat tinerețea, curajul, îndrăzneala, dar în același timp transmițându-le dorința de a ajunge la performanță. Toate promoțiile mele au fost foarte bune, chiar dacă inițial clasele aveau un nivel mai scăzut am reușit să le aduc în vârf… muncind alături de colegii mei, pentru că trăiesc și muncesc într-un colectiv minunat.

Liliana Manea: Și clar, se văd rezultatele. Sunteți concurenții Colegiul Național ”Barbu Știrbei”, dacă pot spune așa.

Maria Deculescu: Da, din păcate am fost primii, iar acum ne păstrăm rezultatele de anul trecut.

Liliana Manea: Este o competiție pozitivă și asta face foarte bine copiilor, în primul rând. Corect?

Maria Deculescu: Da, cele două licee sunt recunoscute și atunci este firesc. Îmi aduc aminte, pe calificativele acordate profesorilor, un copil de clasa a IX-a care acum este clasa a XI-a, scria: ”Doamna m-a fascinat, este exigentă, dar exigența naște excelență.” Așa m-a perceput în clasa a IX-a. Recunosc, sunt o profesoară exigentă, dar nu absurdă, fac echipă cu copiii și îi aduc lângă mine… adică, orele mele sunt ore la care ei sunt partenerii mei, iar distanța de la catedră la bancă este măsurată prin prețuire, încredere, pe dorința de a performa.

Liliana Manea: Le-ați insuflat încredere și le-ați acordat încredere… le-ați dat încredere în ei înșiși, iar reacția lor este normal să fie pozitivă.

Maria Deculescu: Țin seamă de fiecare copil, lucrez și diferențiat, dar reușesc să îi aduc lângă mine și să obțin mari performanțe. Anul trecut am fost diriginte la o clasa a XII-a, bineînțeles toți au fost copii cu rezultate foarte bune și, după ce au terminat, nu își găseau cuvintele ca să își exprime recunoștința față de rezultatele pe care le-au obținut la bacalaureat și la admiterea la facultate.

Acum trei ani, un copil destul de năzdrăvan, nu un copil cu rezultate excepționale dar care în final a luat examenul de bacalaureat, mi-a pus și porecla de ”Doamna de Fier”. Recunosc, mi-a convenit porecla, și după aceea am stat și m-am gândit… până la urmă fierul mai ruginește, dar eu, deocamdată, încă nu!…

Liliana Manea: Fierul acesta este forjat la foc continuu, nu are cum să ruginească!

Maria Deculescu: Îmi doresc foarte mult ca rezultatele elevilor mei să fie excelente. Notele lor sunt notele mele, am multe note de zece la examenul de bacalaureat, performanță la facultăți, în cancelarie colegii mei sunt foștii mei elevi, și chiar în oraș sunt colegi care sunt foștii mei elevi, nume de rezonanță… și toate astea mă onorează.

Liliana Manea: Dumneavoastră, dacă îmi permiteți, vreți sau nu vreți, ați devenit o legendă vie. Nu doar lucrurile rele circulă cu viteză, lucrurile bune au o viteză mai sporită aș spune, și rămân în memoria oamenilor, generații după generații.

Maria Deculescu: Mă bucur să aud asta. Eu, de altfel, nu sunt din zonă, soțul meu era călărășean, dar comunitatea m-a perceput foarte bine și m-a apreciat. Sunt cetățean de onoare al orașului și sunt cetățean de onoare și la Sărulești și chiar mă mândresc.

Liliana Manea: Călărași înțeleg de ce și este perfect normal. Dar la Sărulești, cum?

Maria Deculescu: Împreună cu clasa mea am derulat un proiect cu Grupul Școlar de la Sărulești, proiect inițiat cu 12 ani în urmă dar, care se derulează și acum în LTME, iar comunitatea din Sărulești datorită rezultatelor ne-a făcut cetățeni de onoare… nu numai pe mine, ci și pe foștii mei elevi. Acea promoție anul acesta împlinește zece ani de la terminarea liceului. Lucrurile au fost minunate, pentru că întotdeauna am gândit că trebuie să-mi formez elevii ca pe un tot… nu numai să stea să învețe, copilul trebuie să cunoască și problemele vieții și activitatea culturală.

Mai am un proiect cu Ministerul Învățământului care se numește ”Clubul de lectură ART”, în care sunt înscriși 70 de copii și unde sunt împreună cu d-na Magda Ștefan, care dirijează clubul de lectură pe gimnaziu. Lecturile sunt dirijate de minister… lecturi foarte interesante de altfel… fiecare carte este însoțită de un jurnal care conține întrebări ce stimulează creativitatea copilului, îi ”obligă” să-și spună punctul de vedere. Satisfacțiile sunt mari pentru că, pe lângă bibliografiile pe care le dăm noi ca profesori, iată că lectura asta nouă le îmbogățește cunoștințele, vocabularul, experiențele de viață,

Liliana Manea: Aveți perfectă dreptate! Dascălul adevărat nu trebuie să lumineze doar mintea unui copil, ci și sufletul său. Atunci când există simbioză între minte și suflet, cu siguranță acea persoană va deveni un ”OM” pentru toată viața.

Maria Deculescu: Să știți că mă bucur de recunoștință din partea Direcției Județene de Cultură,  de asemenea atunci când am fost lansată acea premiere ”Profesorul Anului” de către Inspectoratului Școlar Județean și Sindicatului Învățământului și am fost aleasă eu, dar, parcă m-am bucurat și mai mult atunci când ”Profesorul Anului” a fost declarată fosta mea elevă, Mihai Simona, care este un nume de referință al catedrei de română călărășene și la Colegiul Național ”Barbu Știrbei”.

Liliana Manea: Ce vă menține atât de tânără la spirit și atât de vie în activitatea d-voatră?

Maria Deculescu: Bucuriile profesionale mă mențin și îmi dau încredere că mi-am ales foarte bine meseria, despre care eu zic că este cea mai frumoasă meserie și pentru că predau un obiect care înseamnă cultură pe de o parte, dar și pentru că lucrez, modelez oameni. La clasele unde am fost diriginte nu am avut nici un copil care să eșueze, adică, care să alunece pe o potecă nedorită.

Liliana Manea: Asta pentru că v-ați îngrijit și vă îngrijiți și de sufletele celor care v-au fost și vă sunt elevi. Tinerii în general, sunt fragili, chiar dacă ei par viteji, îndrăzneți și rebeli. D-voastră stați cu acești tineri poate mai mult decât părinții multora dintre ei și de aceea probabil că ați reușit să îi cunoașteți și să îi vedeți așa cum sunt în interior.

Maria Deculescu: Recunosc că întotdeauna am avut relații foarte bune cu părinții și aceștia au fost lângă mine, nu au existat conflicte, și pot să vă spun că și la ora actuală, deși am o vârstă, nu m-am confruntat cu o atitudine nedemnă din partea vreunui copil, chiar dacă deciziile mele nu erau în concordanță cu dorințele lor. Mă gândesc că nu am avut experiențe neplăcute datorită faptului că eu îi respect.

Liliana Manea: Și cu siguranță ei au simțit asta și drept dovadă au răspuns ca atare. Știu că ați inițiat și ați participat la foarte multe proiecte naționale dar și internaționale. V-aș ruga să ne povestiți despre ele.

Maria Deculescu:  În toate proiectele astea naționale și internaționale, eu pot să vă spun că am mers în toată Europa cu copii din liceu și cu alți profesor, cum ar fi d-na profesor Berbecel, d-na Marin, d-ra inspectoare Ioniță Eugenia. Cel mai șocant și cel mai frumos pentru mine, în 2006, a fost proiectul ”De la Hobița la Paris” în parteriat cu Centrul Pompidou din Paris, proiect în care am mers pe urmele lui Brâncuși. Despre acest proiect important al liceului din Călărași a aflat și televiziunea română, care a venit să ne cunoască și să-i cunoască și pe copii, fapt care a încununat în acest mod munca noastră, a tuturor.

Liliana Manea: A fost de fapt o recunoaștere a muncii. Omul muncește, și chiar dacă nu are nevoie de laude sau să îi fie acordate merite pentru munca depusă, nu putem spune că nu ne simțim bine atunci când cineva ne apreciază munca… și parcă, aprecierea celorlalți ne dă și mai multă energie creativă și putere de muncă, ne încarcă bateriile.

Maria Deculescu: Forța și energia mi-am luat-o de la copii, de la foștii elevi, cu care mă întâlnesc zi de zi pe stradă, din relațiile frumoase și firești cu ei, dar în același timp nu pot să nu mulțumesc conducerii liceului pentru că întotdeauna am fost sprijinită în ceea ce fac. Niciodată nu s-au opus chiar dacă planurile și proiectele mele erau foarte îndraznețe. Împreună cu d-nul profesor Mitră am adus în liceu oameni de elită pentru ca elevii noștri să învețe să recunoască valorile.

Liliana Manea: D-na Deculescu, poate mă ajutați să înțeleg și să-mi clarific anumite lucruri. Am impresia că materiile și programele sunt cam grele, haotice și superficiale… toate lucrurile par complicate artificial. Și pe timpul meu existau cei cărora nu le plăcea cartea sau care nu aveau înclinații pentru învățătură, dar materia era accesibilă tuturor tipurilor de elevi. Ce este cu aceste manualele alternative care nici măcar nu mai au în ele minimele cunoștințe de bază necesare formării cunoștințelor unui copil? Eu, încă nu m-am dumirit, poate și pentru că, pe timpul meu, toate manualele erau obligatorii și conțineau cunoștințele generale de bază ale literaturii, istoriei, geografiei, etc, adaptate și corelate corect în funcție de vârsta elevilor.

Maria Deculescu: În primă fază, manualele alternative au fost foarte bune. Eu am făcut parte dintr-o comisie a ministerului care evalua manualele alternative. Câteva, la momentul respectiv erau foarte bune și mai ales era important faptul că profesorul își putea alege manualul.  Din păcate, editurile nu foarte bune au diluat lucrurile, aproape că suntem pe aceeași editură de zece ani și nu a mai apărut nimic nou. Având în vedere cariera mea, vă pot spune că pe manualele care au fost până în 2008, s-a învățat foarte mult și foarte bine, dovadă fiind absolvenții liceelor. Se putea învăța chiar dacă era cerut material bibliografic în plus, chiar dacă și matematica avea cerințe mari, biologia cerea, chimia cerea, în esență toate materiile cereau, dar totuși, elevii făceau față.

Poate că se va schimba și programa școlară pentru noi. Am văzut că acum ministerul lucrează la o schimbare a programelor școlare și am văzut că s-a început deja de la clasa întâi, sperăm să urmăm și noi cât mai curând.

Liliana Manea: Deci, acum, sistemul este greșit. Omul acumulează cunoștințe toată viața și odată creat un sistem de acumulare al cunoștințelor, a învăța este mai ușor pentru că ai antrenament, esențiale fiind cunoștințele care ți se predau obligatoriu la școală, condiția extraordinară fiind aceea de a pune în programele școlare lucrurile care trebuie, și nu acelea inutile care abundă din păcate acum în manuale și în programele școlare. Apoi, dacă acele cunoștințe generale și facultative acumulate știi să le pui în practică, clar va rezulta o carieră de succes, un om de succes…

Și iar, ce este foarte trist din punctul meu de vedere, este faptul că foarte mulți copii olimpici, inteligență în stare pură, nu sunt sprijiniți sau nu li se acordă atenția și sprijinul meritat pe deplin. Ce părere aveți?

Maria Deculescu: Văd la televizor că foarte mulți copii optează să plece afară din țară, și nu mai spun aici despre vârfuri, despre olimpicii internaționali, care sunt captați pentru gradul lor de inteligență. Avem copii foarte buni și trebuie să facem ceva pentru ei, să-i ținem aici.

A fost în liceu un copil, Barbu Mariana, olimpică internațională la biologie, medalie de bronz obținută în clasa a X-a și medalie de argint în clasa a XI-a, căreia i s-a oferit șansa să plece să studieze în SUA. Ea a rămas însă în România și acum este medic rezident în România. Datorită acestor minunați copii care s-au realizat sunt mândră și fericită și mai ales că sunt absolvenți ai liceului Eminescu.

Liliana Manea: Liceul Teoretic Mihai Eminescu deja are o carte de vizită foarte frumoasă la acest moment.

Maria Deculescu: Da, și în spate este munca tuturor colegilor. Eu mă simt onorată că v-ați gândit la mine pentru acest interviu, dar lângă mine sunt o mulțime de colegi în cancelarie.

La noi, copii sunt deja selecționați, nu ajunge oricine la acest liceu. Se știe că aici este o anume exigență, este un liceu de prestigiu, nu se vine doar ca să faci o școală. Aici, ne bucurăm de copiii de calitate, nu sunt abateri în școală, copiii care vin aici nu doar vin la o școală bună ci se mențin în această școală la nivelul exigențelor de aici. Nu este ușor, dar cheia succesului acestui liceu constă în profesorii care și-au făcut din elevi parteneri de echipă.

Acest liceu a urcat și a urcat… a fost regândit și reclădit de către dl. profesor Dumitrescu Petronel, apoi dl profesor Călin, de dl. profesor Mitră și chiar de această echipă managerială cu doi directori tineri, care țin la prestigiu și au grijă în continuare de liceu. Între noi, chiar dacă eu fac parte din garda veche a liceului, echipa tânără de profesori este lângă mine și eu lângă ei, nu există diferențe și muncim împreună.

Liliana Manea: Cei tineri au înțeles că este un mare plus faptul că au lângă ei profesorii din garda veche, pentru că pot beneficia de experiența d-voastră.

Maria Deculescu: Chiar dacă ne despart niște ani, să știți că echipa noastră este foarte sudată, pentru că se pune accent pe calitate și țintim binele școlii. Avem familiile elevilor foarte apropiate de școală, familii care au înțeles că vrem binele copiilor lor și nu doar punem niște note fără acoperire. Este un lucru foarte frumos liceul Eminescu!

Liliana Manea: Încă o întrebare. Copii din ziua de azi, care termină școala și sunt plini de lucruri teoretice, considerați că le mai oferă cineva un punct de plecare așa cum se făcea pe vremuri cu generațiile noastre?

Sunt dezorientați. Unele facultăți sunt destul de flexibile, dar foarte multe sunt rigide, și un copil care deja e canalizat pe un domeniu, greu se poate reacomoda și de aici sunt eșecurile. Sunt eșecuri profesionale și câteodată cu reverberații și în viață, e greu. Drumul lor nu este ușor.

Totuși, eu îmi păstrez optimismul pentru că totdeauna am fost extrem de optimistă chiar dacă m-am confruntat în viața personală cu necazuri foarte mari, dar munca mi-a dat încredere și sunt convinsă că va fi bine. Poate mai greu, dar știu că va fi bine. Suntem un popor harnic și un popor deștept, mai avem unele stagnări, dar știu că le vom trece… trebuie să le trecem! Și vom câștiga în momentul în care va fi încurajată munca, indiferent în ce domeniu. Elevilor mei le spun mereu: ”Muncind, vei ajunge!”… și după puterile lor, pe treptele lor, datoria mea este să-i conving că e un mare adevăr.

Liliana Manea: Ce planuri și în ce proiecte sunteți implicată în viitorul apropiat? Liceul Eminescu împlinește în curând 50 de ani de la înființare, ce pregătiți pentru această frumoasă și importantă aniversare?

Maria Deculescu: Chiar pe 1 aprilie plecăm la Chișinău, participăm la sesiunea internațională ”Gheorghe Vieru”. Acum șase ani am fost pentru prima dată la Chișinău, cu un echipaj care au participat la un concurs, la care elevii de clasa a IX-a și a X-a din Liceul Eminescu și clasa a XII-a din Colegiul ”Barbu Știrbei” au luat medaliile de aur.

Despre aniversarea liceului nostru, pot să vă spun că, conducerea școlii m-a delegat să mă ocup de ”bucătărie” cum s-ar spune. Suntem o echipă numeroasă, împreună cu directorii. Voi chema foștii elevi care acum sunt nume în diverse domenii. Pot să vă spun că o fostă elevă, Mihaela Constantinescu, este lector la Facultatea de Litere București, mai sunt doi absolvenți cărora le-am fost dirigintă și care sunt asistenți universitari la Facultatea de Drept.

Frumusețea acestui liceu, aceea de care vorbeam anterior, va fi arătată acum, la această aniversare. La împlinirea celor 50 de ani, am gândit niște ateliere pe discipline, pentru că avem juriști, actori, muzicieni, istorici, medici, geografi, etc… atelierele vor fi conduse de profesori și invitați, care sunt foști elevi care s-au realizat în domeniile respective și actualii elevi care sunt pasionați de diversele domenii ale acestor ateliere. În fiecare clasă a liceului găsești mulți copii atrași de diverse domenii

Liliana Manea: Și în încheiere, care ar fi concluzia?

Maria Deculescu: Pe copii trebuie să îi faci să iubească cartea, să-și dorească să acumuleze cât mai multe cunoștințe, pentru că poate! Toți copii pot! Școala și familia trebuie să lucreze împreună… doar școala nu este suficient cum nici familia nu este suficient… familia este normal să-și iubească copilul, să-l cocoloșească uneori, dar o colaborare bună cu școala asigură performanța copiilor.

Mulțumesc încă o dată acestei distinse doamne și îi urez ca Dumnezeu să îi mențină flacăra vie din suflet și privire pentru mulți ani de acum înainte!

Cu tot respectul cuvenit,

Liliana Manea

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page