Dezvoltare durabilă, Responsabilitate socială — iulie 1, 2015 at 08:30

De la 1 iulie 2015 salariul minim pe economie este de 1050 lei

by

Conform HG 1091/2014 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, incepand cu data de 1 iulie 2015, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 1.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore in medie pe luna in anul 2015, reprezentand 6,225 lei/ora. Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.

baniModificarea salariului de baza minim brut pe tara determina o serie de modificari in calculul veniturilor salariale.
In ceea ce priveste concediile medicale, baza lunara de calcul al contributiei pentru accidente de munca si boli profesionale reprezinta salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical, cu exceptia cazurilor de accident de munca sau boala profesionala.

Modificarea salariului de baza minim brut pe tara are impact si asupra plafonului bazei de calcul al contributiei pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate. Baza lunara de calcul al contributiei pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate nu poate fi mai mare decat produsul dintre numarul asiguratilor din luna pentru care se calculeaza contributia si valoarea corespunzatoare a 12 salarii minime brute pe tara garantate in plata.
Modificarea salariului de baza minim brut pe tara determina modificarea calculului contributiei pentru persoane cu handicap neincadrate intrucat acest calcul se raporteaza la salariul minim.

Astfel, autoritatile si institutiile publice, altele decat institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, care au cel putin 50 de angajati, au obligatia de a angaja persoane cu handicap intr-un procent de cel putin 4% din numarul total de angajati.

Daca nu angajeaza persoane cu handicap in conditiile prevazute mai sus, Autoritatile si institutiile publice pot opta pentru indeplinirea uneia dintre urmatoarele obligatii:

a)      sa plateasca lunar catre bugetul de stat o suma reprezentand 50% din salariul de baza minim brut pe tara inmultit cu numarul de locuri de munca in care nu au angajat persoane cu handicap;
b) sa achizitioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate in unitatile protejate autorizate, pe baza de parteneriat, in suma echivalenta cu suma datorata la bugetul de stat, in conditiile prevazute la lit. a).

b)      In cazul salariatilor care beneficiaza de salariul de baza minim brut pe tara se va modifica cuantumul sporurilor, indemnizatiilor si adaosurile al caror calcul se raporteaza la salariul de baza. De exemplu, odata cu modificarea salariului de baza minim brut pe tara se modifica si cuantumul sporului pentru munca prestata in timpul noptii intrucat acest spor reprezinta 25% din salariul de baza.

Sanctiuni

Stabilirea, pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celor prevazute de aceasta hotarare constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei.
Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii se fac de catre personalul Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, prin inspectoratele teritoriale de munca judetene si al municipiului Bucuresti.

Autor: Irina Dumitrescu, Economist – Expert contabil, CECCAR BUCURESTI

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page