Dezvoltare durabilă, Economie — februarie 28, 2014 at 12:00

De la 1 aprilie veşti bune pentru posesorii de mobile

by

Operatorii telecom vor practica, de la 1 aprilie, tarife de interconectare mult reduse, de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut în cazul telefoniei mobile şi de la 0,67 la 0,14 eurocenţi/minu pentru telefonia fixă,potrivit ANCOM.

telefonia

Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor în altă reţea, sunt plătite între operatori pentru convorbirile clienţilor în afara reţelei la care sunt abonaţi sau au cartelă prepaid. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput clientului care iniţiază apelul.

“Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat, în urma avizului favorabil primit din partea Comisiei Europene, deciziile prin care sunt stabilite noile tarife maxime pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor. Începând cu data de 1 aprilie, noile tarife maxime pentru terminarea apelurilor în România scad de la 0,67 eurocenţi/minut la 0,14 eurocenţi/minut, pentru terminarea la puncte fixe, respectiv de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut, pentru terminarea la puncte mobile”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

Acordul primit din partea Comisiei Europene permite ANCOM adoptarea setului de măsuri propuse.

“În răspunsul său, Comisia Europeană a salutat tarifele LRIC pur pentru terminarea apelurilor calculate de ANCOM, apreciind că acestea contribuie la crearea unor condiţii concurenţiale echitabile pentru operatori şi asigură tuturor utilizatorilor beneficii maxime din punct de vedere al posibilităţilor de alegere, al preţurilor şi al calităţii. Mă bucur că am încheiat cu succes unul dintre cele mai complexe proiecte ale autorităţii şi aştept cu interes internalizarea beneficiilor acestor măsuri îndelung aşteptate, de exemplu prin impulsionarea inovaţiei şi lansarea unor oferte cu amănuntul mai competitive, în beneficiul tuturor utilizatorilor”, a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.

Sursa: wowbiz.ro

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page