Politica, Politica naţională — august 4, 2014 at 15:00

De ce nu vrea DNA să îl lase liber pe Năstase

by

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au motivat, luni, recursul pe care l-au depus la decizia de eliberare condiţionată în cazul lui Adrian Nastase.

foto: mediafax

foto: mediafax

Procurorii susţin în motivarea trimisă instanţei că Adrian Nastase nu îndeplineşte condiţiile de eliberare, întrucât nu a avut un comportament deosebit după gratii, arată B1 TV.

Fostul premier al României, Adrian Năstase, nu poate fi eliberat deoarece nu îndeplinește condițiile necesare, spun procurorii DNA. Mai mult, anchetatorii spun că Năstase nu a avut un comportament deosebit și că nu există dovezi că nu va repeta faptele.

”Nu va recunoaşte niciodată ca reale şi corecte acuzaţiile care i s-au adus, motiv pentru care a făcut un demers către CEDO pentru atacarea acelor sentinţe. A respectat cu bună credinţă pedepsele aplicate pentru că a respectat principiile statului de drept şi a încercat pe perioada detenţiei să facă muncă pentru sine şi pentru ceilalţi încarceraţi conform programului ANP, programele fiind stabilite de ANP şi nu de el. Nu poate face seminarii cu sine pentru se stabili dacă este sau nu educat pentru a mulţumi DNA. (…) Timpul petrecut încarcerat nu este suficient pentru a fi fost atins scopul educativ al pedepsei, constrângerea prin intermediul pedepsei pentru cel care a încălcat legea, ce se doreşte a avea scop preventiv în săvârşirea de noi infracţiuni şi a formării unei atitudini corecte faţă de muncă şi faţă de ordinea de drept, încălcată prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, nu a avut timp să îşi facă efectul.”, au susținut reprezentanții DNA în fața instanței, potrivit documentului.

“Problema legată de vinovăţie nu este analizată în cadrul eliberării condiţionate. Rămâne ca persoana eliberată să-şi dovedească nevinovaţia. Una dintre ele este plângerea la CEDO. (…) După opinia mea, nu sunt motive pentru a se susţine această contestaţie a DNA. Se va ajunge la o judecată în soluţionarea acestei contestaţii. Sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai repede posibil”, declară  avocatul lui Năstase, Ion Cazacu.

Acesta a precizat că procedurile cu privire la eliberarea condiţionată se judecă în regim de urgenţă. “Eu mă aştept ca, în luna august, să avem o decizie definitivă în acest caz”, a mai spus avocatul. Acesta a precizat că fostul premier a petrecut 576 de zile în spatele gratiilor, care reprezintă mai mult decât cele 548 de zile necesare pentru a fi pus în discuţia comisiei de eliberare condiţionată.

La sfârşitul lunii iunie, Adrian Nastase a primit un spor de pedeapsă de şase luni de închisoare. În total, în urma contopirii pedepselor din dosarele “Zambaccian” şi “Trofeul Calităţii”, Adrian Năstase are de executat patru ani şi şase luni de închisoare, din care fostul premier a executat deja un an şi trei luni.

Noul Cod Penal prevede ca persoanele de peste 60 de ani să execute o treime din totalul pedepsei, în condiţiile în care condamnarea primită este mai mică de zece ani de închisoare.

Pe 6 ianuarie 2014, Adrian Năstase a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trei ani pentru şantaj în dosarul “Zambaccian”. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul “Trofeul calităţii”, din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind ulterior eliberat condiţionat.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page